Pe 24 iunie a fiecărui an calendaristic, creștinii ortodocși sărbătoresc nașterea prorocului și înaintemergătorului Ioan Botezătorul. Această sărbătoare creștină se suprapune la noi cu vechea sărbătoare populară Sânzienele sau Drăgaica. Sânzienele sunt zâne sfinte sau fecioare foarte frumoase răpite de zmei și ținute în palate fermecate, ascunse în păduri neumblate. Sunt divinități nocturne, lunare, care apar numai în cete, de regulă în număr fără soț. În noaptea de Sânziene, în timp ce umblă pe pământ sau plutesc în aer, cântă și dansează, stropesc cu leac și miros florile, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor. Spre deosebire de Iele și Rusalii, Sânzienele sunt zâne bune, totuși destul de năzuroase, dacă le nesocotești ziua pot deveni forțe distructive (stârnesc furtuni și vijelii, aduc grindină etc.). De Sânziene, oamenii de la sate care trăiesc în armonie cu natura, culeg flori și ierburi pentru a le fi de leac în diverse afecțiuni. Fetele meșteșugesc cununi din florile de sânziene și le aruncă peste case sau şuri pentru a-și afla ursitul.
„Sânziană, floare-aleasă,/Fă-mă în curând mireasă/ Și-arată-mi norocul meu,/ Ce mi-i de la Dumnezeu.”
În Noaptea de Sânziene animalele grăiesc cu glas de om și, dacă le asculți, poți afla de la ele toate tainele lumii. Tot în această noapte porțile cerului se deschid și se întorc acasă strămoșii, Moșii de Sânziene.” (Iulia Gorneanu).
Din anul 2013 comunitatea on line „La blouse roumaine” a proclamat ziua de 24 iunie a fiecărui an „Ziua Universală a Iei”. Această comunitate și-a luat denumirea de la celebra pictură cu același nume a lui Henri Matisse. Artiști plasticieni și designeri din întreaga lume s-au inspirat în creațiile lor din valorile estetice ale costumului tradițional românesc de sărbătoare. Iată încă un motiv de mândrie pentru noi, românii. La Bicaz, ATOR – coordonat de preotul Daniel Dosoftei, împreună cu bibliotecarii bibliotecii publice a Bicazului, au avut inspirata idee de a institui această sărbătoare de mare impact pentru comunitate.
Anul acesta am organizat cea de-a șaptea ediție a acestui eveniment, vorbim de acum de o tradiție locală care aduce comunității voia bună și frumosul artistic și etnografic.
„ Până astăzi nu există dovezi clare despre când anume a apărut în spațiul nostru cămașa femeiască, ia. Avem însă câteva monumente care arată clar cum erau îmbrăcate femeile dacilor acum două milenii. Pe Columna lui Traian, în puținele scene cu chipuri feminine, și pe monumentul de la Adamclisi vedem cămășile încrețite la gât, croiul atât de îndrăgit al iei. Unii cercetători sunt de părere că această piesă vestimentară se purta în spațiul carpato-danubiano-pontic încă de pe timpurile civilizației Cucuteni-Tripolie, respectiv cu șase, șapte mii de ani în urmă.” (Stela Moldovanu – „Măiestria, povestea cusută a iei”).
„Sunt cusături pe care le-am ales din lumea satelor românești .Și dacă le dau azi la iveală, e ca să nu las pierzării aceste expresiuni ale artei noastre țărănești, ale acestei arte geometrizate și abstracte ce ne vin din vremuri străvechi, din fondul de îndărătnică tenacitate ale dacilor care ne-au fost strămoși. Le mai dau la iveală și fiindcă aș vrea ca ele să fie de folos ; să ajute femeilor românce, așa de dibace în arta cusăturilor, să coase folosind izvoadele din cartea aceasta, după tipicul adevăratei noastre arte populare.
Apoi, ne reamintim cu drag de Elena Cornescu și de Maria Panaitescu care au desenat și editat albume cu modele tradiționale românești, cu obârșie străveche. În anii interbelici ia ajunge la apogeul său de realizare artistică, etnografică. Ne mai reamintim cu emoție și de Smaranda Brăescu, campioană europeană la parașutism. Regele Carol al II-lea a premiat-o cu Ordinul „Crucea de Aur” a virtuții aeronauticii. Smaranda avea un cult pentru costumele populare și deținea o colecție impresionantă, din toate colțurile României. Le primea cadou în peregrinările sale prin țară. Nu avea bani pentru rochii de bal de la Paris, și atunci, costumele populare atât de dragi, erau soluția perfectă: erau elegante și impunătoare, făceau reclamă bună culturii române.
Amintim aici și un distins intelectual al interbelicului, cu studii efectuate la Paris, este vorba de baronul Alexandru Bellu, cel care a donat terenul pentru cimitirul care îi poartă numele ( din București) , a fost pionier al artei fotografice românești. El a pozat femei de la țară în costumul popular, purtat cu nonșalanță și grație. După aceste fotografii s-au făcut cărți poștale care au încântat cu frumusețea lor generații întregi de români. În România anilor ’40, alături de regii timpului, pe banii emiși sunt reprezentate femei torcând, cu sapa în spate, culegând fructe sau alăptând copiii, îmbrăcate elegant în haine populare de o delicatețe rară. Mai marii timpului au ales această metodă-metaforă de a vorbi prin intermediul banilor despre educație, viitor, tradiție și frumusețea identitară a cămășii tradiționale românești.
Doar o ie cusută cu mâna te transformă în creator și te învață să meditezi. Cămașa românească nu aparține unei anumite perioade istorice. Hainele tradiționale au fost transmise din generație, în generație, fără a se demoda. Ia este piesa de bază a portului tradițional românesc, este firul roșu dintre străbuni și contemporani, dintre noi, copiii și nepoții noștri. Ia românească reprezintă identitatea noastră culturală, parte din ADN-ul nostru înscris cu măiestrie, eleganță și unicitate în codul valorilor poporului român. Dacă nu vom contribui la păstrarea acestei zile ca omagiu adus minunatei noastre ii, nu ne vom redobândi tradiția strămoșească pierdută pe alocuri. Bine ar fi ca fiecare româncă să aibă în garderoba sa o ie, ie cizelată timp de secole de simțul artistic al țărăncii românce, nu numai ca o formă de apartenență la tradiția și spațiul românesc, ci și ca un element de autenticitate și inedit în peisajul contemporan.
Ia îmbracă trupul și sufletul purtătoarei. Cusătura este un mesaj. Ea nu doar împodobește, ci leagă. Leagă trupul de suflet, pământul de cer, femeia de rostul ei. Ia este plină de simboluri și semne : cruciulița – cu menirea de a apăra purtătorul de spiritele rele și de a demonstra apartenența la creștinism ; pomul vieții brodat la fir sau în cruciulițe ; luceferii; calea ocolită, dinții lupului, vrâstele sau dungile, motive geometrice (rombul, cercul) și florale, toate florile câmpului, ale pădurilor și ale grădinilor se regăsesc stilizate pe cămăși și bundițe. Decorul este concentrat pe mânecă și împărțit în trei câmpuri : altița, încrețul funcțional sau decorativ, râurii sau șirurile drepte sau costișate urmate de decorul de la marginea mânecilor încheiat cu o dantelă croșetată sau ploiță, cum i se mai spune. Cămașa încrețită la gât a fost cel mai răspândit tip de cămașă femeiască de sărbătoare. De veche tradiție era altița separată de restul mânecii. Apoi sunt cămășile cu stanul drept și mâneca din umăr, cămașa cu platcă (și în unele sate de pe Valea Bicazului această cămașă cu platcă era cămașa de lucru), cămașa scurtă sau cea cea cu poale. Cromatica ornamentării iei diferă de la o zonă la alta, în funcție de vârstă, ocazia cu care este purtată ia și starea socială a purtătoarei. Motivul floral stilizat poate fi interpretat ca simbol al înfloririi interioare și al credinței, legătura dintre om și creație și un omagiu adus vitalității și frumuseții femeii care coase și poartă ia. Simbolurile florale reflectă sufletul femeii. Galbenul este culoarea grâului, a luminii cerești care coboară în lume, roșu simbolizează pasiunea și puterea vieții. Impresionantă este bogăția simbolisticii semnelor scrise cu acul și ața pe ie. Fiecare dintre noi trăiește propria poveste, cu condiția să și-o poată visa. Nu este ușor să transformi un vis în realitate, dar încă și mai greu este să trăiești fără să visezi. Meșterul popular poate fi un erou. Un popor se ține prin ceea ce face valoros cu mâinile, nu doar prin ceea ce spune cu vocea.
La mulți ani IE ROMÂNEASCĂ, simbol al feminității, al rădăcinilor și al neamului!
La mulți ani tuturor celor care o cos, o promovează și o poartă!
Am încheiat manifestarea de la Bicaz cu un moment de reculegere în memoria celui care a fost și este în inimile noastre, omul de cultură, Ion Asavei. Ziua de 24 ale lui Cireșar s-a încheia pentru noi, bibliotecarele, la Tașca, la Pensiunea Alexandra. Acolo am fost invitate de organizatorii Cenaclului „Ecoul munților” pentru a comemora pe părintele Iustin Pârvu, trecut recent ca sfânt în calendarele ortodoxe, pe poetul nostru național Mihai Eminescu, pe muzicianul patriot Ciprian Porumbescu și pe Ion Asavei, personaj cultural mult îndrăgit de oamenii de pe Valea Muntelui. Însă cenaclul acesta, amintit mai sus, este o altă poveste frumoasă care ni se întâmplă nouă, iubitorilor de carte și informație, de care sunt sigură că va rămâne în analele culturale ale zonei.
Sursele de inspirație: Internet, Stela Moldovan – Povestea cusută a iei
