Ciprian Porumbescu – simbol al culturii și mândriei naționale

Se spune că muzica adevărată îi poate schimba pe oameni și poate avea adeseori un impact puternic asupra acestora sau, în cazul nostru, asupra unui întreg popor. Ciprian Porumbescu, unul dintre cei mai valoroși compozitori români, a reușit să demonstreze că muzica poate transforma un destin scurt într-o poveste nemuritoare, oferindu-le românilor un motiv de mândrie națională. El a fost cel care ne-a arătat că adevărata valoare a unui artist se vede abia atunci când, peste generații, numele său încă mai înseamnă ceva.

Melancolia și sensibilitatea l-au definit pe Ciprian Porumbescu nu doar ca om, ci și ca artist. Prin muzica sa și-a exprimat sentimentele profunde de dor, speranță și dragoste pentru țară. Firea sa sensibilă l-a făcut să vadă lumea din jur altfel decât ceilalți, ceea ce l-a ajutat să-și transforme emoțiile în sunete și să creeze opere precum cele pe care le admirăm acum.

Acesta s-a născut pe 14 octombrie 1853 la Șipotul Sucevei și și-a petrecut copilăria la Stupca. A urmat școala din Ilișești unde a primit primele lecții de vioară și unde a învățat de la scripcarul Urdă cântece populare și doine. A plecat apoi la Cernăuți pentru studiile liceale și a intrat la institutul teologic din Cernăuți unde a luat lecții de pian și s-a perfecționat în vioară. În vremea acelor studii apar și primele sale compoziții, și anume „Marș festiv”, „Dorința” și „Hora națională”. Ajunge să facă parte dintr-o societate numită „Arboroasa” pe care o va și conduce, însă din pricina căreia este arestat. Acolo s-a îmbolnăvit de tuberculoză, o boală care îi va aduce mai târziu moartea. În ciuda tuturor acestor lucruri, Ciprian Porumbescu rămâne un om la fel de plin de viață și chiar le cântă la vioară deținuților.

După ce iese din închisoare ajunge la Viena unde dă naștere unor noi creații deosebite. În timp apar operele „Reveria”, „Balada”, „Dorul” și opereta „Crai nou” care are un mare succes. Din păcate, boala i se agravează, iar după o perioadă petrecută în Italia și trei luni de suferință moare la doar 29 de ani și este dus de un car cu boi până la mormântul său împodobit cu tricolorul românesc, așa cum își dorise acesta. Moartea sa a fost ca o melodie oprită brusc, însă care încă dăinuie în inimile românilor.

De-a lungul vieții a reușit să facă lucruri fascinante și, în ciuda tuturor dificultăților pe care le-a întâmpinat a continuat să-și urmeze pasiunea, creând capodopere remarcabile care continuă să fie admirate și astăzi. Deși a trăit o viață scurtă, a reușit să-și transforme talentul într-un simbol al muzicii românești și poate că atâta timp cât se mai cântă undeva „Balada”, sufletul lui Ciprian Porumbescu încă trăiește.

Teodora Topoliceanu, clasa a VIII-a