Dumitru Luca (fost ofiţer de carieră, fost primar al comunei Ceahlău 1992-1996), din satul Schit, comuna Ceahlău, născut la 13 octombrie 1929, ne-a povestit:
Era o mare bucurie pe care o aveam în timpul vacanţelor. Pe timpul vacanţei de iarnă era mai uşor pentru mine că mă duceam cu calul cu sanciul la transport de butuci din pădure la râul Bistriţa. Luam în buzunar câte unul sau câte două pachete de ţigări şi le dădeam muncitorilor, care-mi încărcau sanciul şi eu eram numai birjar. Transportam aceşti butuci la Bistriţa, unde le cuba şi le prelua un evreu pe nume Vuc Soicher. Când nu aveam de cărat butuci, mă dădeam cu sania sau cu schiurile cu prietenii.
Pe timpul vacanţelor de vară era mai greu pentru mine că mă lua tata la coasă până la ora 8, când pleca la serviciu. Apoi mă duceam să împrăştii brazdele cosite ca să se usuce şi apoi mergeam cu tata la strâns în căpiţe.
În vacanţa de vară din anul 1944 am lucrat pe Ceahlău la defrişări de jnepeni cu Mihai Bulai, viitorul şef de ocol, şi cu Gică Ungureanu, fiul preotului Ungureanu, sub supravegherea brigadierului Gheorghe Coroamă. În vara lui 1946 lucrat pe muntele Ceahlău, cu aceiaşi oameni la executarea noii fundaţii a cabanei Măcărescu. Era 23 august şi l-am întrebat pe Mihai Bulai: „Tu ştii ce zi e astăzi? E ziua naţională!”. Atunci Mihai a pus mâinile la gură pâlnie şi a strigat: „Trăiască 23 august!”. Ne-a auzit brigadierul, care a zis că ne dă el comunism, că nu va trece mult timp şi de fiecare cracă va fi spânzurat câte un comunist. Am aflat apoi că era un mare opozant al comunismului şi că la scurt timp a şi fost arestat.
***
În timpul cât am lucrat la cabană, dormeam la Durău, la mănăstire. Într-o seară, când stăteam pe balcon, am văzut un călugăr răcnind şi fugind prin curtea mănăstirii… Un alt călugăr se spânzurase lângă uşa care era încuiată şi când călugărul, care era voinic, s-a izbit în uşă, a dat-o peste cel spânzurat, s-a speriat şi fugea răcnind…
Camera în care dormeam la Durău fusese a unui pictor-călugăr, Varahil Moraru, şi alături, într-o altă cameră, erau picturi ale sale, printre care şi un nud al unei femei din Ceahlău. Gică Ungureanu, fiu de preot, atunci când tuna şi fulgera, se ruga la o icoană a unui sfânt şi o săruta cu pioşenie. Mihai Bulai a schimbat icoana cu tabloul nud în timp ce noi am fost la toaletă. Vremea fiind cumplită, Gică se ruga şi săruta tabloul, până când la un fulger mai puternic şi-a dat seama că pupa în fund pe Nuţa. Ne-a ameninţat că ne spune părintelui, dar s-a liniştit apoi, râzând şi el de năstruşnicie…
***
În cel de-al doilea război mondial aveam doar 13 ani şi eram la seminar la Roman, dar datorită războiului am fost trimişi acasă. Acasă când am ajuns, tata săpa un adăpost şi a îngropat mai multe lucruri într-o magazie de lemne. Păsările au rămas închise într-o curte şi purcelul sub cerdac cu multă mâncare. Am plecat în Fundoaie, unde erau mai multe familii, printre care şi cea a dascălului Vasiliu, care nu avea o mână.
Când au venit ruşii, ne-au prins şi ne-au buzunărit, şi pe mine şi pe Mihai Bulai ne-au luat să-i ducem până la Coacăz, unde erau nemţi şi unguri. Pe drum, nemţii au deschis focul şi noi am scăpat fugind prin pădure. Când am ajuns acasă n-am mai găsit nici un animal, nici porc, nici găini şi mama a începu a plânge. Dar tata a zis că nu-i nimic, important e că am scăpat noi, om creşte alte găini şi alţi porci…”
