Sebastian Bălan este un tânăr din satul Mădei, Borca, administrator de 10 ani al site-ului ”Satul Mădei”. Absolvent al Liceului ”Mihail Sadoveanu” Borca, secția matematică-informatică și a Facultății de Agronomie și Medicină Veterinară din Cluj, cu lucrarea de licență ”Compoziția fizico-chimică a apei din fântânile din comuna Borca”, Sebastian Bălan locuiește în Târgu Mureș, unde este inginer. Era un adolescent în clasa a X-a, când prietenul său, geograful Bogdan Cheșa, l-a purtat pe munții Mădeiului în documentări geologice și de mediu. A fost atât de entuziasmat de tot ce a descoperit despre locurile natale, încât a creat un site al satului: ”…am împărtășit cu voi fragmente din viața de zi cu zi a oamenilor harnici din Mădei. Fie că e vorba de meșteșuguri, căratul fânului sau alte îndeletniciri locale, fiecare meserie poartă cu ea o poveste, tradiție și multă muncă. Aici, între munți, timpul se măsoară în fapte și în rodul muncii noastre”.
. Ce frumoasă este justificarea lui! Dacă este vorba de fierarul satului, Marius Luța, un om plin de povești și de pasiune pentru o meserie pe cale de dispariție, de cărămidăria lui Ilie Iftimuț, de stupii și de mierea de albine renumită ale aceluiași Ilie Iftimuț, de cântăreața Denisa Luța și de fratele său Iliuță, elev la Liceul ”Victor Brauner”, de violonistul Cătălin Aioanei, de familia de cântăreți Diana și Liviu Ciubotaru, de cadre didactice, femeile de serviciu ale școlii, de tanti Ileana Iftimuț, care prelucrează lâna și împletește colțuni, de oierul Ciprian Iftimuț din Vârful Dealului, de preotul Gelu Popescu, de nenea Mițu din Podirei, alt crescător de animale, de prof. Flori Pâcu și pensiunea ”Rozmarin”, de nenea Gică și tanti Coca ”dintre câmpuri”, ce locuiesc într-un loc atât de frumos și unde își cresc animalele, de locul rupt din rai numit ”La ponton” al familiei Tudosă, de prof. Gheorghe Bondar cu a sa monografie a Mădeiului și nu în ultimul rând de băieții cu care Sebastian Bălan este prieten, făcând o echipă de voluntari cum rar mai găsești (Tudor, Mihai, Ionuț, Marian, Daniel, Lucian, Bogdan, Marius) și care au ca responsabilitate curățenia satului, curățenia bazinului de apă pucioasă, mici construcții, tot pentru sat, atunci cu siguranță, acești oameni sunt figuri descrise ca având esență, spiritualitate și credință.
Ei sunt personajele principale ale albumului monografic pe care Sebastian Bălan a promis că-l va face. Vârful dealului, Runcul Mădeiului, podul de la Frasin și zăporul, Între cracuri, Tăpșanul, Jgheabul lui Candrea, Podișelul cu derdelușul copilăriei, Pârâul Mădeiului, Podireiul Luncii, Vârful Bâtcii, Vârful Dealului, Sub Hurduc cu vidra ce se odihnea pe mal, Puciosu și Gârla lui Guluț, nu sunt simple toponime, ci locuri pe care Sebastian Bălan le-a parcurs la pas, împreună cu tinerii săi prieteni, Cosmin, Laurențiu, Florin, Marius, Cosmin, Alin, Mihai, Alin (scuze dacă am omis pe cineva ) minunându-se la tot pasul de splendoarea lor.
El spune: ”Aici, printre dealuri, flori și oameni dragi, sufletul își găsește liniște, iar inima bate în ritmul vântului și al păsărilor. Aici fiecare răsărit aduce pace, iar fiecare apus lasă în urmă recunoștință. ”Nici o sărbătoare religioasă sau națională nu trece fără comentarii, urări și poze, fiecare caz social își găsește loc pentru anunț umanitar . Lui Sebastian nu-i scapă nimic din tot ce se întâmplă în satul Mădei, este ”ochii și urechile” locului. Preocupat de binele semenilor, Sebastian sacrifică timp și energie cu generozitate. Pe el nu-l interesează recunoașterea nimănui, nu vrea nici să aibă reputație, face totul dintr-o iubire dezinteresată pentru Mădei și pentru semenii săi. Site-ul are succes, pentru că Sebastian exprimă propria identitate. Are 20.000 de urmăritori.
El își știe menirea. Este cronicarul satului. Și este și un om liber. Simte mai mult decât descoperim noi în pozele și textele pe care le publică. E un foc acolo înlăuntrul ființei lui , neliniște creatoare de mare intensitate. Țăranii pe care-i prezintă și mi-e greu să-i mai numesc țărani, pentru că se îmbracă altfel și mai au și alte preocupări, își păstrează trăirile.
Sunt țăranii înduhovniciţi, care-și cer iertare, la fiecare început de post, care se roagă și nu fac rău nimănui. Iar când la sfârșitul unei zile istovitoare scot garnița cu carne sleită, deresala, cartofii copți și borcanul cu brânză bătută, așa cum am văzut în pozele lui Sebastian, și întind o masă pantagruelică, percepția mea integrală despre ei se schimbă. Indiferent cât ar împrumuta din tentațiile exterioare, țăranii prezentați de Sebastian au valori morale și forță, care nu-i îndepărtează prea mult de cei ce sunt ei cu adevărat. Sebastian a realizat interviuri cu oameni de seamă ai satului, pentru memoria culturală, dar a filmat și pentru mine atunci când am intervievat bătrâni din Borca, în același scop.
Abia așteaptă să se întoarcă acasă la sfârșit de săptămână, să se implice în viața comunității. A stocat 80000 de fotografii despre satul Mădei, o adevărată comoară identitară, care-i dă siguranța că indiferent ce și cât va dispărea, locul acesta va fi veșnic viu prin imaginile imortalizate. Nu înceta să-i bucuri pe toți cei ce te urmăresc, Sebastian Bălan!
