MĂRȚIȘORUL - străvechi obicei românesc

Mărțișor – este denumirea populară a lunii Martie, luna echinocțiului de primăvară și a Anului Nou Agrar, dedicată zeului Mars și a planetei Marte.

Încă de la Dragobete, patron al dragostei și al bunei dispoziții pe plaiurile românești, fetele începeau să se spele pe față cu apa provenită din zăpada topită, pentru a-și feri obrazul de razele dăunătoare ale soarelui de primăvară. Asta ne face să înțelegem obiceiul de a purta mărțișor căci, avea în vedere persoanele sensibile (copii și tinere fete) – pentru a disturba funcția distructivă a soarelui alb, orbitor și rece (închipuit de bănuțul de aur sau de argint). În vechime, mărțișorul era primit de copii, fete și băieți, fără deosebire, de la părinți în dimineața zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. Amuleta era constituită din cele două fire din lână sau mătase, împletite, înnodate, alb și roșu (sau alb și negru, alb și albastru sau tricolor), ce semnificau lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii. De aceste fire împletite sau înnodate ( se credea că firele răsucite apără de duhurile rele) se agăța o monedă metalică de argint sau de aur, se purta legat la mână, prins în piept sau la gât. Mărțișorul trebua prtat măcar nouă zile, timp în care Baba Dochia își scutura cojoacele sau, în funcție de fiecare zonă a țării, până la apariția pe cer a lunii pline, până la venirea berzelor, când îl aruncau după ele zicând : „na-ți negrețele și dă-mi albețele”. În unele zone ale țării, mărțișorul era scos la o anumită sărbătoare (Mucenici, Florii, Paște, Arminden) și era agățat pe ramurile înflorite ale arbuștilor sau pomilor fructiferi (măceș, porumbar, trandafir, păducel, cireș, vișin, zarzăr). Exista credința că purtătorii mărțișorului nu vor fi pârliți de soare pe timpul verii, că vor fi sănătoși și frumoși ca florile, feriți de boli și de deochi, plăcuți și drăgăstoși, bogați și norocoși.

Mărțișorul este un obicei cu o arie de răspândire destul de restrânsă, fiind întâlnit doar în spațiul central și sud-est european. Tradiția de a crea și a oferi șnurul împletit, care să ofere protecție la trecerea în anotimpul călduros, era întâlnit în urmă cu câteva sute de ani și în Serbia, Macedonia și chiar și în Peninsula Italică. Astăzi, mărțișorul a rămas un obicei viu în spațiul românesc, includem aici și Moldova noastră de peste Prut. Acest obicei a fost păstrat și în satele vecinei noastre, Bulgaria.

Aromânii puneau mărțișorul în ajunul zilei de 1 martie. Sărbătorile cu ajun și calculul timpului cu o anumită fază a Lunii sunt caracteristice calendarelor lunare care au precedat, la daci, actualele calendare solar-lunare. Ion Ghinoiu, în cartea „Obiceiuri populare de peste an” ne spune că „obiceiul mărțișorului este o secvență a unui scenariu ritual de înnoire a timpului și anului primăvara, la nașterea și moartea simbolică a Dochiei. După unele tradiții, firul mărțișorului – funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul anului primăvara, la nașterea timpului calendaristic. Întrucât mărțișorul este inseparabil de tradiția Dochiei carpatice, zeița maternă, lunară și echinocțială, se poate afirma cu certitudine autohtonia și vechimea multimilenară a obiceiului. De la români și aromâni, mărțișorul a fost preluat și de alte popoare din centrul și sud-estul Europei”.

La noi, în România, obiceiul mărțișorului s-a păstrat aproape intact de sute de ani. Cea mai conservatoare zonă în ceea ce privește tehnica de confecționare, precum și în ritualul dedicat acestei zile speciale este nordul Moldovei. Nu întâmplător, în această zonă a țării au loc, anual, festivaluri și târguri dedicate mărțișorului străbun. Organizate cu puțin înainte de întâi martie, aceste evenimente reunesc meșteri populari consacrați și oferă publiculi șansa de a-și reaminti obiceiurile care ne definesc pe noi, românii, ca popor cu vechi tradiții, și sansa de a vedea pe viu cum se confecționează mărțișoarele autentice, în cadrul atelierelor de lucru. În țară, unul dintre cele mai cunoscute târguri dedicate acestui obicei este cel organizat anual la Muzeul Țăranului Român din București. Ani de zile, la biblioteca publică a Bicazului, în cadrul atelierelor de lucru pentru copii, am confecționat împreună cu ei mărțișoare și felicitări pentru mame și bunice. Apoi, le expuneam la târgul de mărțișoare care se ținea la Casa de Cultură a Bicazului. Împreună cu noi expuneau și meșteri populari din împrejurimi.

Tradiția merge mai departe!

Îmi aduc aminte cu multă emoție că, în copilărie, împreună cu mama, bunica și celelalte surori, în ajun de întâi martie, meșteșugeam cu mare drag mărțișoare cu fire de mătase, albe și roșii și figurinele le croșetam. În loc de canafi la șnur, făceam steluțe sau butoiașe din capete de mină de pix pe care le îmbrăcam cu mătase bicoloră. Dăruiam colegilor de clasă și doamnelor profesoare aceste gingașe mărțișoare, confecționate de noi cu migală și dragoste, împreună cu urări de bine. Primăvara începea cu ghiocei și mărțișoare. Cele pe care le primeam de la alți copii, le păstram cu sfințenie iar, pe cel mai drag îl agățam în zarzărul din fața casei, după nouă zile de purtat. Se spune că dacă de întâi martie este timp frumos, atunci toată primăvara și toată vara vor fi frumoase. Tot de ziua mărțișorului, 1 martie, un alt ritual cerea ca scoarțele, așternuturile, covoarele și hainele să fie bine scuturate. Fetele mari nu aveau voie să lucreze în această zi, pentru a nu avea parte de soacre rele, asemeni Babei Dochia, patroana acestei perioade de trecere de la iarnă la primăvară.