„Zavera” de la Bălţăteşti la anul 1848

Wilhelm de Kotzebue, căsătorit cu Aspasia Cantacuzino, sora proprietarilor de la Hangu şi Bălţăteşti, a scris despre anul 1848 şi întâmplările petrecute în această zonă în timpul revoluţiei. Încă din martie, ştirile despre revoluţia franceză au ajuns şi aici, agitând spiritele. „Fiecare simţea că şi patria sa avea nevoie de o purificare drastică, pentru a fi curăţată de abuzurile strigătoare la cer, în văzul tuturor, care fuseseră îndurate până atunci, ca fiind de la sine înţelese…”. Precizează că şi „cumnaţii mei se întruneau des şi discutau cu un aer serios despre reorganizarea Moldovei”. La o întâlnire s-a hotărât ca Mihail Sturdza să fie detronat, să se înarmeze ţăranii şi să pornească spre Iaşi. Important pentru istoria locală rămâne faptul că la Bălţăteşti, cu aproximativ 20 de zile înainte de evenimentele revoluţionare de la Iaşi, 17 tineri boieri, veniţi din mai multe părţi ale Moldovei, au redactat dacă nu primul, printre primele programe concrete ale acţiunii revoluţionare. Acest program se rezumă la acţiuni cu caracter militar, fără a fi menţionate reforme politice şi sociale care să asigure ţării acel viitor mai bun şi care să poată atrage masele ţărăneşti. Kotzebue apreciază obiectiv că „oamenii, pe atunci cu o conştiinţă politică insuficient formată, nu aveau talentul necesar pentru organizarea unei răscoale armate”, nefiind pregătiţi din punct de veder politic şi nemanifestând nici un fel de talent în pregătirea unei revolte armate.

La Bălţăteşti, pregătirile de luptă au început imediat: „Pe un deal vis-a-vis de conac se amenajase un poligon de tragere la ţintă pentru antrenarea celor neştiutori şi pocneau războinic de dimineaţă până seara”. Domnitorul aflase însă de aceste pregătiri şi poruncise prefectului de Neamţ să se convingă personal la faţa locului de starea lucrurilor”. Prefectul vede sosirea în curtea conacului a grupului de ţărani înarmaţi, în frunte cu Gheorghe Cantacuzino: „Circa 25 de călăreţi se aşezară pe două rânduri. Erau pădurari veniţi de departe din Carpaţi, împreună cu alţi câţiva războinici, amatori de aventuri … aveau poftă de luptă în ochi: cavalerie în carne şi oase”. Acesta i-a motivat prefectului prezenţa acelei trupe „din cauza bandelor de hoţi din munţi”.

Gheorghe Cantacuzino era convins că în cursul zilei vor sosi şi celelalte grupuri de ţărani înarmaţi în frunte cu boierii lor, dar „s-a făcut seară târziu şi nu a venit nimeni”. Când însă se pregăteau de culcare „a intrat în curte un echipaj de poştă”. Emisarul le-a relatat faptul că la Iaşi fuseseră arestaţi şi trimişi spre Dunăre 13 tineri revoluţionari, printre care şiHangu, Bălţăteşti, Bistricioara , dar aceştia reuşiseră să fugă de sub pază. Maria Cantacuzino, venită de la Iaşi, i-a avertizat că domnitorul trimisese „o companie de infanterie şi 50 de arnăuţi”, dar cei de la conac au stabilit că este mai bine este să rămână decât să fugă spre Ardeal.

La conacul din Bălţăteşti s-au adunat ulterior mai mulţi revoluţionari moldoveni, inclusiv Vasile Alecsandri în refugiul său spre Ardeal. Cu sprijinul unor unităţi ţariste, mişcarea a fost cu uşurinţă înfrântă, boierii neavând sprijinul maselor largi. S-a spus că numărul  plăieşilor înarmaţi a fost de peste 1000, aceştia fiind recrutaţi din satele din Neamţ şi Suceava, respectiv localităţile Hangu, Bălţăteşti, Bistricioara şi Borca.

Vasile Alecsandri, ca unul care cunoştea aceste locuri, după reprimarea revoltei de la Iaşi din martie 1848 a scăpat cu câţiva tovarăşi şi s-a îndreptat spre Transilvania. A poposit şi la Palatul Cnejilor, la Hangu. Tinerii revoluţionari au încercat să organizeze o rezistenţă în spatele zidurilor, mizând şi pe sprijin din partea localnicilor. Dar domnitorul a trimis trupe de lefegii, numeroase şi credincioase, şi conştienţi de inulitatea unei rezistenţe, revoluţionarii au trecut munţiii în Ardeal. Se spune că atunci ar fi scris Alecsandri frumoasa poezie „Adio Modovei”. Cu emoţionante versuri, Alecsandri părăsea Moldova:

„Eu te las, ţară iubită,

                   De-al tău cer mă depărtez,

                   Dar cu inima cernită,

                   Plâng amar, amar oftez!”.

Dionisie SAVIN