Un scurt istoric al primăriei din Poiana Teiului, o clădire simbol cu o arhitectură deosebită și a ctitorului ei, distinsul domn Constantin Blanaru.
A fost numit primar al comunei în anul 1986, luna februarie și a găsit o clădire veche, construită în perioada anilor 1948 – 1949 pe timpul SOVROMLEMNULUI (au fost primele societăți mixte româno-sovietice, formă mascată de jefuire a resurselor economice românești de către ruși). În această clădire a funcționat sectorul Galu al IFET Ceahlău, șef de sector fiind Mitica Huci, având ca ajutor pe Grigore Tănase din satul Topoliceni.
Clădirea se afla intr-o stare avansată de degradare cu găuri în pereți, fiind acoperite cu prelate. Văzând această stare a clădirii, a început să fac demersuri la județ pentru a se construi o clădire nouă corespunzătoare unei primării moderne în pas cu vremea, dar chiar de la primele demersuri i s-a spus că nu se poate aproba, să caute soluții. De reparat clădirea nu se punea problema, deoarece o parte din pereți erau carbonizaţi (clădirea era din lemn). Conducerea județului a propus mutarea sediului în clădirea unde a funcționat Coloana ITA de la Poiana Largului – Viaduct, dar această locație era total improprie din cauza distanței mari față de centrul comunei. Făcându-se un sondaj de opinie cu salariații primăriei și locuitori ai comunei, niciuna din aceste părți nu a fost de acord cu această locație. S-a propus o soluție provizorie la grădinița din spatele primăriei vechi, dar nu era ceva practic. Analizând în detaliu toate datele problemei puse în discuție, s-a ajuns la un consens: sediul primăriei să funcționeze în localul fostei primării a Comunei Galu (sat Galu). S-a găsit o soluție salvatoare de a se construi o clădire nouă. Fiind o fire inventivă și cu mult spirit gospodăresc, fără a avea măcar o aprobare de la județ, a demolat clădirea veche și imediat a demarat lucrările de săpare a fundației. În cont fiind doar fondurile care se dădeau anual pentru micile reparații la școlile din comună. S-a întocmit schița pentru noua primărie, prevăzută cu demisol, parter și etajul I. Lucrările au început cu trei meseriași de bază din comună, constructori de locuințe, dar și tâmplari: Neculai Geoană, Pantelimon Găină și Ion Bargaoanu din satul Savinesti, un fierar betonist de excepție. Clădirea a fost construită fără nici un proiect sau aprobare de la județ, fără fonduri pentru materiale sau plata meseriaşilor. Nici acum nu și-a dat seama cum a putut face toate acestea fără bani, fără aprobare, a fost un act de mare curaj. După ce au început lucrările de turnare a betoanelor pentru temelie, s-a primit vizita unei comisii de la județ, formată din arhitectul șef Filimon, directorul Trustului de Construcții și directorul Băncii Naționale, care la modul cel mai serios au cerut autorizația de construcție și proiectul clădirii. Cum nu era decât o schiță cu dimensiunile clădirii, comisia a menționat că situația este extrem de gravă, lucrările trebuie oprite și să se dea o notă explicativă. Înainte de a pleca de pe șantier, comisia a vrut să constate dacă lucrările sunt de calitate. Au verificat armaturile, calitatea betoanelor și, după ce s-au convins că totul este în regulă, au spus că lucrările pot continua. Arhitectul șef a cerut schița construcției pentru a o da la un proiectant autorizat de la județ să facă un proiect autorizat. S-a verificat la contabilitatea primăriei cheltuielile făcute și s-a ajuns la concluzia că totul este în regulă din punct de vedere contabil. Lucrările au continuat, apelând la sponsori și voluntari. A fost nevoie de foarte multe materiale de construcții: cărămidă, fier beton, ciment, balast, nisip. Un mare ajutor a fost oferit de UFET Poiana Teiului, director fiind ing. Ionel Dumitrașcu. Directorul de la Mina Leşu Ursului a oferit o cifă pentru prepararea betonului. Conducerea ACH Poiana Teiului (director – ing. Gheorghe Barcă și ing. Dorin Dumitraş) au fost de un foarte mare ajutor cu mașini, utilaje și meseriași. Domnul ing. Iosif Hogea, director al UFET- ului Roznov a construit toată tâmplăria clădirii la un preț modic. Elevii de la Școala Galu cu clasele I-X) au efectuat multe ore de muncă voluntară. Sprijin a fost primit din partea Ocolului Silvic (ing. Vasile Pungă), a dnei viceprimar Elena Păvăleanu, Pavel Romică, contabil șef. Au mai fost primite fonduri de la unele localități care nu reușeau să cheltuiască sumele alocate pentru reparații. Când construcția era pe terminate, pe hol se bătea lambriul, a venit lovitura de stat (revoluția din decembrie 1989).
Toate persoanele care s-au implicat în construcția primăriei merită toată stima și considerația noastră. Facem propunerea ca să primească titlul de cetățean onoare ai comunei Poiana Teiului: Constantin Blănaru – ctitor, primar în perioada februarie 1986-decembrie 1989; Neculai Geană, Pantelimon Găină, Ioan Bârgăoanu, Vasile Pungă, Elena Păvaleanu, Pavel Romică, Gheorghe Barcă, Ionel Dumitrașcu.