A fost odată o femeie care a condus cel mai puternic regal al lumii sale. Numele ei era Hatşepsut, fiica lui Tutmoses I, soţia lui Tutmoses II. Urcând dinspre măreţul Nil, la umbra unor stânci uscate şi lovite de vânturile aride ale Egiptului, se găseşte un templu care parcă apare de nicăieri. Căldura este mare, nisipul fin şi în faţa ta apare templul lui Hatşepsut, monumentul ei funerar din Deir el-Bahari . Construit pe trei terase, este de o măiestrie arhitecturală care poate concura cu orice clădire ridicată astăzi. Alb, strălucitor, bătut de soare, se uită peste Nil la oraşul Luxor, vechiul oraş al egiptenilor Teba.
Fiica de faraon, soţia altui faraon al cărei sora era, regent al marelui Egipt din dinastia a 18 – a, Hatşepsut a fost prima femeia care a purtat barba falsă a faraonului, simbol al puterii depline şi a condus cu puteri depline pentru 21 de ani. Sub domnia ei, Egiptul a cunoscut prosperitate, pace şi extinderea influenţei. Şi cum putea să arate asta mai bine decât în ridicarea unor construcţii ce aveau să poarte faima ei peste ani?
Astăzi, Templul lui Hatşepsut este patrimoniu Unesco, protejat pentru posternitate şi admirat de milioane de turişti anual.
Cu toate că numele lui Hatşeptut a fost şters din istorie de urmaşi furioşi, istoria a reuşit să o găsească sub nisipul torid, sarcofagul ei din granit fiind prea uriaş pentru a o abandona, templul ei prea important pentru a-i şterge urmele.