Gheorghe Asachi n-a descris în cuvinte doar un sihastru de pe muntele Ceahlău, ci a lăsat un portret de o mare valoare istorică, litografiat la Institutul „Albina” din Iași în 1855. „Ermite du mont Pion-en Moldavie” este titlul acestui portret, de mare finețe și acuratețe, în limba franceză, Asachi rămânând fidel crezului de a-și face cunoscută țara străinătății. Desenat în peniță, sihastrul apare încovoiat de ani, îmbrăcat în sutană de șiac, cu fața brăzdată și suptă, înconjurată de o barbă mare. Capul îi este acoperit de o glugă, iar mâna stângă sprijinită de o cârjă cu mâner în formă de semilună. Picioarele îi sunt adăpostite de opinci, legate cu nojițe negre, iar pe mâna dreaptă i se văd atârnând mătănii. Așezat în scobitura unui perete de stâncă, având în plan îndepărtat țancurile Ceahlăului, cu privirea pierdută în vale, pare urmașul lui însuși Zamolxe. Inaccesibilă muritorului de rând, pacea și liniștea ce pătrunde întreaga-i făptură creează senzația unei hierofanii.
Așa apare și în viziunea eminesciană:
„Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept,
Cu cîrja lui în mână, preotul ce păgân;
De-un veac el șede astfel- de moarte-uitat, bătrân,
În plete-i crește mușchiul și mușchi pe al lui sân,
Barba-n pământ i-ajunge și genele la piept…”
George Panu a fost un cărturar enciclopedic, o figură interesantă, poate controversată, dar, din punctul de vedere al cercetării noastre, un apropiat al Ceahlăului şi Durăului, cu rol important în devenirea sa turistică. George Panu, „Conu Guţă”, cum era numit de localnici, colinda judeţul cu „docarul lui Buzavric”, cărăuşul bogaţilor. În Răpciuni venea la început la evreul Steuerman şi se împrietenise cu stareţul Teofan de la Durău, amiciţia dintre cei doi aducând însemnate foloase mănăstirii. Printre preferaţii lui George Panu se afla şi tânărul Caragiale, care era revizor şcolar în judeţul Neamţ în perioada 1880-1881. El se afla deseori printre oaspeţii lui Panu, fie la Răpciuni, fie apoi la Durău. D. Hogea îşi amintea o vizită făcută cu I.L. Caragiale la Durău la vila lui Panu, când acesta l-a certat pe scriitor că nu-şi onorase promisiunea de a scrie „O istorie a românilor” pentru care primise o sumă mare de bani de la Spiru Haret la cererea lui G. Panu. Caragiale a stat în perioada 1897-1908 mare parte a vacanţelor la Piatra Neamţ, la C.Z. Isăcescu sau la Nicu Albu. De fiecare dată când îl vizita pe Panu îi spunea că deja e redactată, lucra la unele retuşuri, dar lucrarea n-a văzut lumina tiparului…
Cristina CHIRILĂ
