Sfântul Haralambie a trăit în secolul al II-lea şi este cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuţi de Biserică. A fost episcop al cetăţii Magnezia din Asia Mică şi şi-a închinat viaţa lui Hristos şi îndrumării credincioşilor. Pentru că prin fapta şi cuvântul său a adus mulţi păgâni la creştinism, şi-a atras mânia prigonitorilor. În ciuda vârstei înaintate, de 113 ani, i-au jupuit pielea de pe tot corpul şi i-au rupt carnea cu cârlige de fier. Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi care îl păzeau şi-au mărturisit şi ei credinţa în Dumnezeul lui Haralambie, fiind şi omorâţi pe loc pentru aceasta. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile L-au lăudat pe Hristos şi au fost şi ele imediat martirizate. Se spune că Luchie, comandantul armatei, cuprins de mânie, a apucat el însuşi instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfânt, când, deodată, mâinile i-au căzut ca secerate. Atunci, l-a scuipat în faţă pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat şi i s-a întors la ceafă. Luchie, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el. Sfântul Haralambie, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Luchie, care s-a vindecat pe loc. Împăratul Septimiu Sever, când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie şi a trimis pentru a-l aresta pe Haralambie şi a-l aduce în faţa lui. Ajuns în Antiohia, mucenicul a fost supus altor chinuri, însă s-a vindecat în chip miraculos. În cele din urmă, i s-a tăiat capul cu sabia. După execuţie, fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creştinism, a îngropat trupul martirului cu multă evlavie.
Credinţa şi minunile Sfântului Haralambie au rămas vii în conştiinţa creştinilor, de-a lungul veacurilor, istoria consemnând numeroase situaţii în care oamenii i-au cerut ajutorul în situaţii grele, iar el i-a ajutat. După cum se spune chiar în acatistul închinat lui, sfântul este ,,izbăvitor de ciumă şi de foamete. În 1813, În Ţara Românească s-a abătut o mare epidemie de ciumă, încât mureau zilnic 300 de bucureşteni. Numită „ciuma lui Caragea”, pentru că s-a petrecut în vremea acestui domnitor, aceasta a secerat 90.000 de morţi. În această situaţie, nădejdea oamenilor a fost pusă în Sfântul Mucenic Haralambie ca singurul care putea să-i izbăvească de boală. Într-adevăr, după multe rugăciuni şi cereri adresate lui, ciuma a dispărut.
Sfântul Haralambie în credinţa populară
După diferite legende din Bucovina, Dumnezeu i-a dat sfântului ciuma în stăpânire, ca să-l răsplătească pentru chinurile prin care a trecut. Atunci, Sfântul Haralambie a legat-o de grumaz cu un lanţ de fier, şi numai atunci când oamenii nu serbează ziua lui, îi dă drumul pe pământ. După o altă legendă, tot din Bucovina, Sfântul Haralambie s-a întâlnit într-o zi cu Ciuma care umbla pe pământ şi aducea foarte multă stricăciune în omenire. Şi Ciuma, cum l-a văzut pe sfânt, s-a repezit asupra lui, voind să-l omoare. Însă Sfântul Haralambie a prins-o şi a legat-o de gât cu un lanţ greu de fier pentru a nu mai face rău oamenilor.
Pr. Anisiea Gheorghiță
