Ana Vatamanu, născută în 1943, din Poiana Largului, povestește despre cum trăiau oamenii de demult, atât din experiența ei, cât și din cele auzite de la cei mai în vârstă ca ea.
Bărbații se ocupau cu agricultura și creșterea animalelor pentru că nu se găsea de lucru și din gospodăria proprie își asigurau hrana pentru familie. O parte dintre ei lucrau la pădure și alții la plutărit.
Femeile munceau mai mult în comparație cu bărbații, crede Ana Vatamanu. Mergeau la câmp la făcutul fânului, la prășit, la strâns de pe câmp toamna cum se făceau atunci: porumb mult, cartofi, fasole, bob, mazăre, tot felul de zarzavaturi din grădină și fructe. Pe atunci se făceau multe și bune, nu se mănau ca acum. Culegeau și fructe de pădure: fragi, zmeură, afine, mure și mai strângeau bureți.
Vara cultivau cânepă și in, aceasta fiind o muncă aparte. Cânepa trebuia culeasă și dusă la topit în apă stătătoare (în topili), lăsată un timp până se topea, o spălau bine, o lăsau să se usuce și o duceau acasă după ce era bine uscată. O melițau toamna când era cald afară cu melițoiul, apoi cu melițuica, făcute din lemn de anumiți meșteri. După melițat ieșeau fire frumoase care se dădeau printr-un alt instrument, numit ragilă, din care ieșea un fir mai frumos pentru că rămânea toată puzderia (așa se numea acel lemn de pe cânepă).
Femeile o puneau în furca de tors și o torceau, apoi o lucrau în stative de unde ieșea pânza de cânepă amestecată cu in sau bumbac, pe care îl găseau de cumpărat în prăvălii prin orașe (cine avea bani!). Cu acea pânză făceau cămăși, prosoape, ițari pentru vară la bărbați și la toți din casă ce trebuia. Pânza de bumbac o albeau și coseau pui (modele florale) pe cămășile pe care le luau în zi de sărbătoare.
Mai era mult de lucru la lâna de oi. După ce tundeau oile vara la stână, o duceau la spălat în pâraie cu apă foarte multă ca să fie curată, după ce se usca o scărmănau cu mâna și o dădeau la pieptănuș acasă ca să o poată lucra. Era mai târziu mașină de dat lâna, mașină care umbla cu apă. Din lână se făceau țoale groase de așternut pe pat și de acoperit, cuverturi, covoare, plus îmbrăcămintea de iarnă pentru toți ai casei: suman, flanele, ciorapi, mănuși, căciuli și bunde, cojoc lung sau scurt, care se făcea din piei de miel, prelucrate la un om anume, cojocar.
Oamenii lipeau cu lut pe jos, dușumele nu erau la toată casa. Tot femeia-mamă avea copiii mulți, așa erau majoritatea din sat. Era mare grijă pentru copii, zeci de nopți nedormite. Stăteau la lucru noaptea, ziua nu ajungea pentru câte aveau de făcut. Noaptea pentru copilul mic aveau leagăn de care legau o sfoară până la picioare și cu furca în brâu torceau sau împleteau. Cu piciorul legănau copilul și cu mâinile lucrau ca să aibă casa îmbrăcată și copiii îmbrăcați și hrăniți. Spălatul era cu mâna, rufele se fierbeau în leșie, se clăteau la pârâu și iarna și vara. Se mai spăla cu apă de ploaie și cu apă din zăpadă.
Asta era ocupația populației înainte și după 1944 până ce au adus în magazine pânzeturi, stofe, încălțăminte și s-a mai ușurat munca femeii. După o săptămână de lucru, duminica era sfințenie și sărbătorile le așteptau cu drag, mergeau la biserică și tânăr și bătrân, aproape toți din casă aveau credință multă, nu se plângeau, erau sănătoși și cu dragoste de viață. Tot acești oameni au fost formați de mici în familie de mama și tata, de mici să facă Sf. Cruce, să știe rugăciuni, să respecte părinții, bunicii, să dea „bună ziua” și multe învățături elementare care sunt de mare importanță. De mici erau puși la treabă și din aceștia au ieșit buni gospodari, iar cei care au fost purtați la școală au fost buni profesori, preoți, doctori, oameni de valoare în societate și în familie și au trăit adânci bătrâneți.
Alexandru ANDRIEȘ
