Vă prezentăm o experiența trăită și consemnată, sub forma unui jurnal, de către sergentul Dumitru Platon, pe parcursul anilor 1916-1920. Dar cine a fost Dumitru Platon? Informațiile biografice referitoare la autorul jurnalului le-am obținut de la urmașii săi, mai exact de la domnul Mihai Platon, fiul cel mai mare al acestuia.
Dumitru Platon s-a născut la 13 octombrie 1891 în localitatea Ceahlău, comuna Hangu, județul Neamț, fiind fiul lui Toader și al Anei Platon. Făcea parte dintr-o familie numeroasă de munteni (8 frați), a cărei evoluție a fost marcată de dispariția prematură a tatălui și de traiul greu al omului de la munte, nevoit să trudească continuu pentru a-și asigura existența.
Urmează cele șapte clase primare și gimnaziale în Ceahlău și Hangu unde va deprinde, de la învățătorii săi, dragostea pentru literatură, științe și religie. Tot acolo va fi învățat ce-i dragostea față de patrie, spiritul de dreptate și respectul față de valorile naționale. De la 16 ani, după ce-a rămas orfan de tată, a început să lucreze, iar la fiecare salariu își cumpăra o carte. Pleacă apoi pentru a urma stagiul militar la Piatra-Neamț, ajungând până la gradul sergent. Reîntors în satul său natal, lucrează în domeniul forestier pentru a-și asigura existența și a-și ajuta frații mai mici.
La 15-28 august 1916, armata română intră în război alături de armatele Antantei, trece granița de pe Carpații Orientali și începe operațiunile militare pentru dezrobirea fraților lor din Transilvania. Tânărul Dumitru Platon se înscrie voluntar pentru a pleca pe front și este încadrat în Regimentul 15 Infanterie Războieni, cu care va participa la război până în toamna anului 1919. În lunile septembrie-octombrie 1916, luptă alături de camarazii săi cunoscând, rând pe rând bucuria unei victorii, dar și suferința și înfrângere.
După înfrângerea armatei române și căderea capitalei București în mâinile inamicului, îl regăsim în luptele pentru apărarea fortăreței Moldova unde, în decembrie 1916, este rănit și scos din luptă. Urmează o perioadă de vindecare și refacere (1917) și apoi reîntoarcere la unitatea sa. După încheierea armistițiului și apoi a păcii de la Buftea- București cu Puterile Centrale, armata română este obligată să demobilizeze, iar Dumitru Platon se întoarce în satul său natal (mai 1918).
Ca urmare a decretului de mobilizare emis de regele Ferdinand I la 28 octombrie – 10 noiembrie 1918, revine în cadrul Regimentului 15 Infanterie Războieni, cu care va participa la campania din Transilvania. În lunile noiembrie – decembrie 1918, va trăi evenimentele unice din viața românilor transilvăneni, legate de actul Marii Uniri din 1 Decembrie 1918.
În anul 1919, sergentul Dumitru Platon participă împreună cu Divizia a 7-a Infanterie, comandată de generalul Traian Moșoiu, la cele două campanii militare întreprinse de armata română pentru eliminarea pericolului bolșevic maghiar din Transilvania, apoi din Ungaria. Ajunge cu unitatea sa până la Budapesta, având astfel ocazia să observe și să descrie realitățile sociale și economice din capitala Ungariei. În noiembrie 1919 se întoarce în țară și asistă la unul dintre momentele importante ale vieții politice din România Mare, și anume exercitarea, pentru prima dată, a votului universal în alegerile parlamentare.
După încheierea războiului revine în Ceahlău, integrându-se în viața civilă. Ca o recunoaștere a participării sale în războiul pentru întregire națională, în anul 1921 va fi împroprietărit cu 2,50 ha de teren în localitatea Ceahlău. În anii următori lucrează ca muncitor forestier, apoi ca pădurar pe Domeniul marelui proprietar Mihai Dimitrie Sturdza. Spre sfârșitul perioadei interbelice, în anii 1938-1940, manifestă simpatii politice legionare, fără a fi un membru militar al Mișcării Legionare.
După anul 1945, când în România începe instaurarea regimului comunist, va fi urmărit și șicanat timp de doi ani de Securitate pentru presupusa activitate legionară. Din acest motiv va fi nevoit să se ascundă prin păduri sau fânețe pentru a evita arestarea. Pentru a-și putea întreține familia (avea 3 băieți și 2 fete), se angajează mai întâi la Sovromlemn, unde lucrează ca măsurător la schelă, apoi ca agent agricol la Camera Agricolă din Ceahlău. Refuză orice implicare politică, ținându-se departe de ademenirile comuniștilor.
În comunitatea sa, Dumitru Platon era o prezență vie, un om respectat, un bun gospodar și-un sfătuitor al semenilor lui. Duminica și-n zilele de sărbătoare, când oamenii satului se adunau în „centru”, îl regăsim în mijlocul lor povestindu-le din experiența sa de viață sau din cărțile și revistele pe care le citise. De astfel, lectura a fost marea sa pasiune. Citea tot ce prindea în mână din literatura română și universală, dar și cărți de știință și tehnică. În biblioteca sa, impresionantă pentru un sătean din Munții Bistriței, se regăseau operele complete ale lui Ion Creangă, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale și Mihail Sadoveanu (avea colecția de romane legată frumos în piele), dar și romane franțuzești. Cunoștea pe de rost foarte multe poezii scrise de Eminescu și îi plăcea să cânte romanțe pe versurile mareului nostru poet. De asemenea avea în bibliotecă multe cărți despre rege și Casa regală. După anul 1948 le-a îngropat în pădure, iar atunci când au început perchezițiile în sat s-a dus și le-a ars.
Curiozitatea și dorința sa de cunoaștere se observă și din faptul că avea în bibliotecă Ziarul științelor și al călătoriilor. Dumitru Platon a fost și-un „bibliotecar” sui generis al comunității sale, împrumutând adeseori cărți și reviste sătenilor sau persoanelor care aveau domiciliul forțat în Ceahlău, pentru a le lectura. Era poreclit „Solomonaru” (după numele regelui Solomon din Biblie, iar nu de la solomonari, vracii din tradiția populară), pentru că era considerat un învățat al satului. Consătenii veneau la el pentru a le redacta scrisori, cereri sau pentru a-i cere sfaturi.
O altă pasiune a sa pe care a deprins-o fie din practica directă, fie din lecturi, a fost apicultura.
După o viață îndelungată și zbuciumată, plină de bucurii și de împliniri, a murit la 4 martie 1973. Încheiem aici scurta prezentare biografică cu o caracterizare succintă al lui Dumitru Platon, făcută de fiul său, Mihai: „Tata a fost un bun gospodar, un om muncitor care se pricepea să facă de toate, un mare iubitor de carte, respectat de către săteni, un om care a iubit mult viața.”
Jurnal de război 1916-1919 (fragmente). Sergent Dumitru Platon
„Anul 1916
7 septembrie
Un aeroplan inamic a aruncat asupra satului Ola-Falu, în care era Brigada noastră campată, trei bombe.
Homorod, 13 septembrie
Toamna (pe câmpul Ardealului)
Se scutură frunza cărare
Și vântul geme trist în crengi,
Din crâng s-a dus orice cântare,
Doar corbii rătăcesc pribegi
Purtați de vânt aleargă norii
Din miazănoapte-n miazăzi,
În lungi șiraguri fug cocorii
Alt câmp cu flori spre a găsi.
În tufe nu mai cântă mierla
Zăvoiul pare amorțit,
S-a dus din el privighetoarea,
Lăsându-l trist și pustiit.
Doar vântul suflă cu putere
Și ploaia cade pe fereastră
S-au dus în stol și rândunele
Și s-au pierdut în zarea albastră.
Ne-am dus și noi lăsând părinții
Să se mângâie cu speranța,
Rugând pe dumnezeu și sfinții
Spre a ne proteja viața.
Bătrâni, femei, doresc feciorii,
Ce astăzi luptă în Ardeal
Plecați să-și facă datoria
Pe urmele lui Decebal.
Se duce frunza-ngălbenită
Plutind în aer călătoare,
Un om, o frunză, mai nimica,
E vis plutind sub cer, sub soare”.
Mihai LOSTUN
