O plenară a Comitetului Central al PMR din martie 1949 a hotărât începerea construirii socialismului la sate în România, prin organizarea gospodăriilor agricole colective (GAC), după modelul colhozurilor sovietice. Imediat în țară au apărut primele gospodării colective. În Broșteni, care atunci aparținea de județul Neamț, colectiva s-a constituit prin octombrie 1949. Cine erau colectiviștii? În primul rând funcționarii de la primărie, de la ocolul silvic, Sovromlemn, poșta, școli, apoi săracii comunei și nu erau puțini, de obicei cu mulți copii, dar s-au înscris și câțiva buni gospodari. De ce s-au înscris oamenii în colectivă? De nevoie. Funcționarii au fost convinși că dacă nu se înscriu își vor pierde serviciul. Săracii, și nu erau puțini, în speranța că de la colectivă vor ciupi și ei ceva, pe nemuncite, dar în primul rând copiii lor vor primi bursa la școala, indiferent de rezultatele la învățătură, vara vor merge în vacanțe la mare, iarna la munte, așa cum se promitea fiilor de colectiviști. Dar bunii gospodari de ce s-au înscris în colectivă? Tot de nevoie, din cauza impozitelor foarte mari, a cotelor obligatorii de produse agricole ce trebuiau predate la stat, care ruinau țăranii, de posibilitatea ca fiii lor să nu mai plăteasca taxe la școli (licee, școli tehnice, universități), ci dimpotrivă, să primească burse, deoarece sunt fii de colectiviști. La toate acestea se mai adăuga un motiv foarte important: statutul gospodariei colective atunci era foartre lax, asta pentru a înșela țaranii. Un exemplu: dacă o familie avea 5 ha de fâneţe, 1 cal, 2 vaci și 15 oi, familia se putea înscrie în colectivă cu jumătate de ha și preda o vacă și 3 oi, restul rămânându-i ca proprietate personală.
Odată bunurile predate colectivei la înscriere, omul își vedea de treabă, într-un an își refăcea șeptelul personal, dar beneficia de toate drepturile acordate colectiviștilor și nu erau puține. Nu merita să te înscrii în colectivă?
Tinerii colectiviști din comuna Broșteni nu erau toți băștinași, printre ei erau și unii aduși de soartă (căsătorie, serviciu etc.) din cele patru zări ale țării. Prima lor grijă când s-au înscris în colectivă, a fost să se descotorosească de pământul pe care-l moșteneau de la părinți. Astfel, din start, proaspăta gospodărie agricolă colectivă din Broșteni era proprietara unor mici loturi de teren agricol în Dorohoi, Flămânzi, Podul Iloaiei sau Maglavid.
În toamna lui 1949 s-a inaugurat, cu mult tam-tam, prima gospodărie agricolă colectivă din zona de munte a țării, cu profil zootehnic. S-a organizat o mare serbare populară în Broșteni, au fost invitați sătenii din comunele învecinate, în primul rând reporteri de la ziare centrale și locale, de la radio, operatori de la jurnalele de actualități, granguri de la partid. Reporterii improvizați îndemnau sătenii ca în momentul festiv când semnau simbolic cererea de înscriere în colectivă să râdă cu gura până la urechi, să vadă spectatorii din sala de cinema cât de fericiți sunt aceștia că au ajuns la momentul atât de mult visat, al înscrierii în colectivă. A fost un spectacol caraghios, demn de teatrul absurdului a lui Eugen Ionescu, dar ulterior vor urma altele și mai penibile. Cu acest prilej s-a făcut cunoscut și numele noii gospodarii agricole colective, un nume promițător: „Dezrobirea Carpaților’’.
După terminarea tămbălăului cu inaugurarea, primăria a rezervat un spațiu drept sediu al colectivei, s-a stabilit conducerea acesteia, respectiv, președinte, vicepreședinte, contabil șef și încă ceva ajutori de băgători de seamă, toți salariați, dar de unde bani? Partidul le-a venit în ajutor, îndemnându-i să ceară împrumut la bancă. Au luat bani cu împrumut și așa și-a început activitatea colectiva „Dezrobirea Carpaților” din Broșteni.
Neavând nutreț pentru animale, s-a hotărât ca acestea să fie predate gospodăriei colective în primăvara anului viitor. În acea perioadă în colectiva „Dezrobirea Carpaților a intervenit un fenomen interesant. Pe întregul parcurs al râului Neagra Broșteni, între pârâul Cristișorul și Broşteni (cca 20 de km) și Negrișoara, între Dârmoxa și Ortoița (cca 8 km) de o parte și alta a celor doua râuri, existau și există și în prezent luncile Negrei, un teren extrem de valoros, totalizând mult peste 100 de ha. Până la proclamarea republicii acestea aparținuseră Moșiei Regale Broșteni (malul stâng) și Domeniului Coroanei Borca (malul drept). După abolirea monarhiei aceste lunci au trecut în administrația statului.
Pentru a veni în ajutorul proaspetei colective din Broșteni partidul a hotărât ca toate aceste lunci să fie date gratuit în folosință acesteia. Pentru un țăran sănătos la minte, aceasta danie însemna o mană cerească, pentru colectiviștii din Broșteni o adevărată pacoste, deoarece ei trebuiau să facă fânul de pe aceste lunci și numai de asta nu aveau chef.
În primăvara lui 1950 cei înscrişi în colectivă au predat animalele cu care se înscriseră, s-au creat trei stâni, au fost tocmiți ciobanii care urmau să aibă grijă de animale în timpul verii. In realitate aceștia, foarte puțini la număr, erau adevarații colectiviști, care aveau asigurat un loc de munca permanent în colectivă. La ceilalți colectiviști se făcea apel doar vara la făcutul fânului.
S-au repartizat cei mai buni munți pentru stâne, inclusiv brânzăria de pe Neagra de la Ortoița, care aparținuse până în 1947 Moșiei Regale Broșteni și care asigura brânzeturi curții regale. Deci din momentul în care vitele au fost urcate la munte și stânele au început sa producă, se poate spune că s-a intrat în normal la gospodăria agricolă colectivă din Broșteni.
GAC Broșteni avea nevoie de bani lichizi. Conducerea a hotărât să amenajeze un magazin unde stânele să aducă programat produsele spre vânzare. Măsura s-a dovedit a fi cu totul insuficientă. Cererea era prea mare față de ofertă. S-a hotărât să se vândă în magazin numai colectiviștilor. Rezultatul același, colectiviștii cumpărau produse și pentru rudele de gradul șase din comunele vecine. In sfârșit problema s-a rezolvat: colectiviștii cumpărau produse de la magazinul lor pe bază de borderou, aprobat, cu numele și prenume, sorturi și cantităţi, data și semnătura primitorului. Așa a apărut, după părerea mea, primul magazin cu circuit închis, atât de apreciat de către grangurii partidului în epoca de aurceausustă. Dar problemele grave pentru colectiva din Broșteni abia acum încep; este vorba de pregătirea nutrețului pentru alimentarea vitelor iarna. Sezonul făcutul fânului este relativ scurt, maximum o lună și jumătate și la aceasta operație ar fi trebuit să participe toată suflarea colectivei, de la copii la batrâni, fiecare cu cât poate. Realitatea era cu totul alta. Colectiviștii care aveau pământ în proprietate își făceau în primul rând fânul de pe terenurile proprii și doar dacă le mai rămânea timp se mai gândeau și la colectivă. S-a apelat la funcţionărime care a fost prima care s-a înscris în colectivă și am spus și motivul. După multe amânări și discuții interminabile, pe la jumătatea lui august 1950, s-a reușit să se adune un grup de vreo 30 de persoane, care urcate în două camioane, puse la dispoziție gratuit de către Sovromlemn, au fost transportate la locul de muncă, pe Neagra, la Pârâul Stânii.
Odată coborâți din camioane a început acel spectacol de teatru al absurdului, ce ar fi stârnit invidia lui Eugen Ionescu. Erau acolo cosași în sandale, care în viața lor nu au pus mâna pe o coasă, nu știau să o mânuiască, să o bată, femei cu pantofi cu toc înalt și mănuși groase de lâna în mâini ca să nu-și strice manichiura. La toate acestea se mai adăuga faptul că absolut toți participanții erau bolnavi, suferind de cele mai năstrușnice maladii, unele medievale de mult dispărute, altele tropicale, deși nimeni nu călătorise în asemenea țări, altele profesionale, ale minerilor sau cimentiștilor și multe gravide, în luna întâia sau viitoare gravide. Merită consemnat dialogul dintre secretarul organizației de tineret (UTM) din colectivă și o utemistă: „Tovarașă, văd că nu prea ai chef de muncă, stai mai mult la umbra acelui brad”. „Da, aveți dreptate tov. secretar, dar vreau să vă spun că eu azi sunt indispusă și…” și nu a mai avut timp să termine fraza, că secretarul UTM i-a răspuns prompt: „Dar ce, tovarașă, dumneata crezi ca eu sunt dispus și iată-mă că sunt la muncă’’. Da, era la muncă, dar nu cu coasa, ci cu gura.
Cu asemenea oameni și cu un asemenea elan este normal că ierburile au rămas pe câmp și colectiva a trebuit să facă noi împrumuturi la bancă pentru a cumpăra nutrețurile necesare.
Pentru rezolvarea acestor probleme, în 1951 conducerea GAC a încercat altă metodă, anume să se dea terenul de fânețe la lucru în sistemul „în parte”. Cetățeanul cutare ia 2 ha, în parte, face fânul pe care-l clădește în două clăi, egale ca mărime, una o ia el, cealaltă rămâne colectivei. Simplu, nu? Dar și în acest sistem a apărut o hibă. Omul face fânul după toate regulile artei pentru claia sa, dar pentru cea care rămâne colectivei pune iarba din coasă direct în clăi, verde, iar dacă mai și plouă în timpul clăditului este perfect, până în iarnă iese un compost perfect, dar nu nutreț. Imediat ce a terminat de făcut fânul pe cele două ha, predă colectivei claia rezervată, iar pe a lui o duce imediat acasă.
Spre toamnă când reprezentanții colectivei se duceau cu căruța să aducă fânul din claie, se constata că acesta intrase în putrefacție și vitele nu-l consumau. Şi nu au fost puține asemenea cazuri. Deci alte împrumuturi la bancă pentru nutreţuri. În 1952 înțelepții din conducerea colectivei au încercat o ultimă variantă. Au angajat bărbați care să execute munca cea mai grea, cositul, iar de rest, împrăștiat, întors, adunat pologului și clăditul sa se facă cu forțe locale. Cum bărbați localnici care să cosească nu se găseau, s-a facut apel la echipe de la șes venite în acest scop la munte. O echipă de 10 brbaţi cosea într-o zi o foarte mare suprafață de teren. Pe ei nu-i interesa dacă este secetă sau plouă, ei aveau tot interesul să culce cât mai multă iarbă la pământ, să-și ia banii pentru munca prestată și să plece în căutarea altor locuri de muncă.
Problema strângerii pologului nu s-a rezolvat. Femeile care în 1950 promiteau că vor deveni gravide s-au ţinut de cuvânt, acum erau, deci pe drept nu puteau munci, dealuri întregi cosite au rămas cu pologul neadunat. Imi aduc bine aminte când veneam cu pluta pe Neagra, undeva în aval de Ortoaia, la Săhlița, era un deal întreg cosit, cu brazde de sute de metri lungime, brazde care au rămas așa până la venirea iernei, când au putrezit. Este lesne de înțeles ce a urmat: alte împrumuturi de la bancă pentru nutrețuri, în timp ce iarba cosită putrezea pe câmp.
După atâtea „succesuri”, cum ar zice fosta europarlamentară EBA, viitorul GAC „Dezrobirea Carpaților” nu era decât unul singur: falimentul și acesta a venit în 1953. De data aceasta fără tam-tam, pe șestache, colectiviștii au fost invitați, pe rând, la sediul colectivei, au fost informați că li se vor restitui toate animalele cu care s-au înscris în colectivă, inclusiv pământul, să nu pună întrebări și să nu comenteze evenimentul că nu este bine. Oamenii au înțeles bine mesajul și în afară de colectiviști, nimeni nu a aflat când și de ce s-a desființat GAC „Dezrobirea Carpaţilor” din Broșteni.
Constantin COJOCARU
