Dacă în primele două părţi am prezentat câteva aspecte istorice şi religioase legate de subiectul nostru, în această ultimă parte mă voi rezuma la aspectul strict tehnic care ţine de calculul datei Paştelui, după Mâna Sfântului Ioan Damaschin, care este o autentică bijuterie a matematicii. Între timp, în perioada pascală a anului 2023 au fost dispute aprinse pe marginea acestui subiect, anume dacă trebuie schimbată această tradiţie milenară a determinării datei Paştelui sau dacă ea trebuie să rămână neschimbată. Răspunsul este dat tocmai de frumuseţea şi de actualitatea acestui calcul pe degete, care s-a pierdut în ultimul secol, deşi el ar trebui să fie predat la Liceele de Seminar Teologic. Pentru înţelegerea paşilor ar fi nevoie de anumite desene explicative sau cel mai bine de un film tutorial, lucru care nu se poate face în acest cadru.
Primul pas se numeşte temelionul, în care se pleacă de la anii: 345, 877, 1409, 1941, 2473 etc, ani care reprezintă începutul noului indicţion şi sunt multiplii de 532 de la facerea lumii. Pentru a nu parcurge cele 19 noduri de mai multe ori se poate aduna la acest an un multiplu de 19 până la cel mai apropiat an de anul nostru pe care îl notăm cu N. Se numără pe faţa mâinii stângi până la anul curent N, începând din vârful degetului mic de sus în jos şi de la stânga la dreapta şi urmând cele 19 noduri ale celor 14 falange de pe 5 degete. Astfel ne oprim la un anumit nod care reprezintă anul N. Tot în acest nod trebuie să ajungem la pasul II.
Pasul al II-lea se numeşte calculul temelionului, în care trebuie să obţinem un număr între 1 şi 29 şi presupune numărarea până la nodul la care am ajuns la primul pas, începând tot din vârful degetului mic cu numărul 14 şi adunând la fiecare nod raţia 11 în acelaşi sens. Se reţine acest număr pentru pasul 3. Excepţie pentru raţia 11 este săritura de la baza degetului arătător la vârful degetului gros unde se adună 12 în loc de 11. Pasul se termină la baza degetului gros cu 3, ceea ce înseamnă că se poate relua numărătoarea din vârful degetului mic cu 14.
Pasul al III-lea se numeşte drumul temelionului, pentru a ajunge la numărul de la pasul 2 se pleacă de la baza inelarului spate şi se numără consecutiv de jos în sus pe faţa mâinii şi de sus în jos pe spate, de la stânga la dreapta, adică se continuă cu degetul mare, arătător, apoi degetul gros pe care se iau tot trei falange, adică 7 noduri ca şi la celelalte 4 degete. Uimitor este faptul că dacă se ajunge pe drumul temeliei în vârful degetului mic cu 26, nu se mai coboară pe spate, ci se continuă pe inelar la nodul de la înălţimea degetului mic cu 27, apoi sus 28 şi în final pe spate cu 29, astfel se încheie drumul temeliei. Tâlcul acestor salturi este că Pesah nu cade niciodată în ultimele zile înainte de 25 aprilie pe vechi, deoarece nu s-ar mai putea amâna data Paştelui. Se reţine nodul în care am ajuns, să îl notăm cu I, pentru pasul VI, când vom avea şi nodul de la data Paştelui.
Pasul al IV-lea se numeşte mâna anului şi începe de la 1941 sau de la un an care se obţine prin adunarea unui multiplu de 28 la 1941. Se porneşte de la nodul din faţă de la baza degetului mic, se merge pe patru degete (fără degetul gros) de la stânga la dreapta şi de sus în jos pe faţa mâinii stângi, apoi se coboară tot de la stânga la dreapta şi de jos în sus pe spatele mâinii, până când se parcurg maxim cele 28 de încheieturi. Se reţine nodul cu anul la care trebuie să ajungem N, pentru a vedea în pasul V ce număr are acest nod. Acesta este un număr între 1 şi 7, adică vom obţine la pasul următor ziua de duminică de după nodul de la pasul 3, care este paştele sabatic.
Pasul al V-lea se numeşte calculul mâinii anului, începe şi are acelaşi sens ca la pasul IV, se numără consecutiv modulo 7, dar pe degetul arătător se sare cu o unitate, acest deget fiind al anilor bisecţi. Să zicem că numărul obţinut este D.
Pasul al VI-lea presupune o simplă numărare pe un singur deget, anume degetul pe care este încheietura I de la pasul III. Începând de pe faţa degetului, de la baza lui se numără acele D încheieturi cifra între 1 şi 7 de la pasul V. Dacă D este sub I, atunci Paştele Domnului este după Paştele Iudeilor şi D este duminica cu data Paştelui căutată. Dacă D este după I, atunci de sare la nodul D corespunzător de pe degetul următor din dreapta, adică data Paştelui Domnului se amână cu o săptămână şi va fi în Duminica următoare.
Pasul al VII-lea şi ultimul este Scara Paştelui şi presupune să numărăm ce dată corespunde nodului D determinat la pasul anterior. Se începe cu al doilea nod de sub vârful degetului mic, care corespunde datei de 22 martie şi se coboară pe faţa degetelor şi se urcă pe spatele lor de la stânga la dreapta invers ca la drumul temelionului. Aici ca şi la pasul III, la degetul gros vom pune la primul metacarpian încă un nod pe faţă şi pe spate pentru a avea în total 15 falange. Sunt 35 de noduri, ultimul fiind vârful degetului mic, care corespunde datei de 25 aprilie. Când am ajuns la nodul D de la pasul anterior, am aflat şi data Paştelui pe stil vechi, deci singurul lucru pe care îl mai avem de făcut la pasul VIII, este să adunăm la acea dată 13 zile şi astfel am încheiat calculul.
Sunt conştient că din prezentarea succintă de mai sus se înţelege cu greu procedura, care în fond este foarte simplă, deoarece în trecut era cunoscută de oameni simpli. Nu am mai dat nici semnificaţia şi justificarea numerelor care apar pe parcursul algoritmului, toată partea calculatorie însoţită şi de desene explicative vor fi într-o broşură în care vor fi prezentaţi pe larg toţi paşii.
Se mai pune în final întrebarea: de ce sunt atâtea calcule şi atâtea diferenţe la cea mai mare sărbătoare a neamului omenesc, când poate datele ar fi fost mai simple, dacă Paştele ar fi fost pentru toată lumea la o dată fixă? Adică dacă anul ar fi avut fix 52 săptămâni, respectiv 364 zile şi luna s-ar fi rotit şi ea în tandem, fix la 28 zile să zicem. Răspunsul este simplu, atunci oamenii nu ar mai fi observat minunea. Adică ar fi pus marea minune a coborârii Sfintei Lumini la Mormântul Domnului pe seama unei anumite date şi ar fi zis că e ceva natural, cum ar fi piramida de pe Muntele Ceahlău de la 6 August. Dar aşa, atâta timp cât lumina coboară an de an nu la o dată fixă, ci la data aceea – cât ar părea ea de complicată – când a înviat Hristos, minunea depăşeşte toate calculele. Adică importantă rămâne Învierea lui Hristos!
Florin POPESCU
