„S-a îngustat cu peste o treime pământul țării noastre și trei-patru milioane dintre ai noștri au ajuns să fie iarăși, după vreo douăzeci de ani de libertate, supt o stăpânire străină, care se arată de la început, și la Răsărit și la Apus, deosebit de aspră.
Mulți dintre cărturari și-au căutat adăpost, pierzându-și adesea toată averea, în părțile acestea unde mai este steagul românesc, pentru care s-a vărsat atâta sânge. Dar sătenii au rămas tot acolo, siliți să se înțeleagă în limba stăpânilor celor noi și, în ce privește pe basarabeni, fără să aibă măcar mângâierea Bisericii.
Cu dânșii să fie inima noastră! Prin tainele care leagă pe oameni, ei o vor simți-o. Și speranțele lor se vor uni cu pregătirile de viitor ale noastre.”
Nicolae Iorga
(„Neamul românesc pentru popor”, 1 octombrie 1940)
