sâmbătă, aprilie 26
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

A fost odată când sportul de la Târgu-Neamț obținea succese la nivel regional. Un astfel de sport a fost voleiul, care prin echipa masculină câștiga, în 1967, campionatul regional. Informații despre acest succes aflăm dintr-un material publicat în ziarul raional „Steagul Roșu”, la rubrica sportivă.

Succesul echipei târg-nemțene venea la prima ediție a acestei competiții, organizată, după cum aflăm, cu scopul „de a asigura o activitate continuă, impulsionînd munca comisiilor raionale şi orăşeneşti de volei atît în ce priveşte selecţionarea şi pregătirea unor elemente cît mai talentate, cît şi în ce priveşte organizarea şi popularizarea întîlnirilor susținute pe teren propriu. De asemenea şi arbitrii existenţi au putut fi angrenaţi într-o activitate organizată, contribuind efectiv la buna desfăşurare a partidelor, ridicîndu-şi permanent nivelul de pregătire pentru a conduce cu cît mai multă competență jocurile la care au fost programaţi. La fel, birourile secţiilor de volei din asociaţiile participante au fost mai strîns legate de activitatea echipelor, preocupîndu-se cu mai multă răspundere de procesul instructiv-educativ şi de întărirea bazei materiale”.

Se aprecia că obiectivele stabilite la începutul campionatului au fost îndeplinite, însă se spera la o „creştere calitativă mai substanţială în ce priveşte nivelul tehnic al echipelor participante, element de bază pentru sporirea numărului de spectatori cît şi pentru promovarea unor elemente de valoare în secţiile de performanţă”.

Prima ediție a campionatului regional a aliniat la start zece echipe, iar echipa „Progresul” din Târgu-Neamț merita acest titlu, după cum aprecia ziaristul sportiv, „dovedind o mai bună pregătire tehnică şi orientare tactică, ca urmare a unui proces de instruire asigurat cu multă competență de către inimosul instructor V. Marian, „Progresul” Tg. Neamţ a reuşit frumoasa performantă de a obţine, în toate întîlnirile pe care le-au susţinut, numai victorii. Echipa de sub Cetate a avut ca adversari principali echipele „Știinţa” I. P. Bacău, „Chimia” Gh. Gheorghiu-Dej şi „Flamura roşie” Sascut, „care s-au menținut în apropierea liderului, fără însă a-l putea depăşi”.

Redăm mai jos și clasamentul final al acestei prime ediții:

1 Progresul Tg. Neamț 18 18 0 54-8  36 p.

2 Știinţa I.P. Bacău       18 15 3 47-21 31 p.

3 Chimia Gh. Gh. Dej   17 11 6 39-23 28 p.

4 Flamura Roșie Sascut 18 10 8 35-35 28 p.

5 Voința Moinești          18   9 9 36-30 27 p.

6 Voința Roman             18   9 9 36-30 26 p.

7 Textila Buhuși             18   7 11 28-40 25 p.

8 Viitorul Săvinești        18   5 13 23-45 22 p.

9 Sănătatea Bacău          17   3 14 25-45 20 p.

10 Avîntul Tg. Ocna      18   2 16 10-51 11 p.

Până în 1990, voleiul și mai apoi handbalul au făcut cinste urbei de pe apa Ozanei, echipele feminine reprezentante ale celor două sporturi au ajuns până în divizia B.

 

Prof. dr. Emanuel Bălan

Share.

Leave A Reply