joi, septembrie 19
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Vara se întâmplă povești despre care vom pomeni cu drag și nostalgie în iernile care ne vor ninge tăcut peste ani.
Tabăra și Festivalul Național de Creație și Interpretare ,,DĂM FOLK” – ediția a IX-a, gândite, muncite și bine organizate de bunul nostru prieten-trubadur, Marius Coșerariu, acompaniat milimetric de către distinsele doamnele profesoare Dorina Mucenicu și Elena Ropotoaia, scrie de astă dată o poveste petrecută și pe plai pângărățean, locul care comportă un magnetism aparte, din motive știute numai de cei care simt a privi cu sufletul.
Primul popas, pe care grupul de folkiști l-au făcut, a fost pe malul lacului din comuna Pângărați. Acolo copiii s-au bucurat de prezența lebedelor nu doar grațioase, ci, se pare, că și melomane.
Periplul a continuat la Mănăstirea Pângărați, unde micii cărăuși de chitare și zâmbete au vizitat spațiul încărcat de spiritualitate, degustând în tihnă din merindele și limonada oferită de gazdele molcome, alături de doamna profesoară Gianina Croitoru.
Dacă aerul pregătit parcă special de pădurile pângărățene îmbie la ședere și luare aminte, atunci s-a cuvenit o seară de film în cinematograful cu atribuite de modern și tehnologie la zi, din cadrul Căminului cultural din Pângărați-Castel.

Și cum îi șade bine unui consumator de film, popocornul a fost un ,,accesoriu” bine venit, pe parcursul derulării scenariului pe ecranul uriaș.
Încheiem sumarul unei zile de tabără, prin a spune că, indiferent cât de tare se înclină balanța către schimbare, constanta își revendică locul său dedicat copilăriei, bucuriei, culturii, lucrului bine făcut, și nu în ultimul rând, dragului de țară.
Mulțumim domnului Marius pentru frumoasa nebunie de-a pleda că ,,Împreună aprindem Lumina!”, doamnei Elena, doamnei Dorina și doamnei Gianina, pentru că știu să țină aprinse torțele copilăriei, călăuzitoare spre bucurie, domnului Cristi Croitoriu pentru că ne-a demonstrat că a te bucura alături de copii este un act de înaltă noblețe și domnului Andrei-Sebastian Bucălău pentru că ne ajută să tezaurizăm imagini și clipuri despre tot ce trăim frumos și curat, alături de semeni iubitori de cultură!

Prof. Carmen Ionela Muraru

Share.

Leave A Reply