Nu-mi place clasificarea ființelor umane în învingători și învinși. Sau poate că nu o înțeleg. Într-o competiție clasică, învingătorul este cel care triumfă prin forță, strategie sau abilitate. De exemplu, într-o competiție sportivă, câștigătorul este cel care obține cele mai multe puncte sau termină primul. Totuși, victoria nu este întotdeauna doar o chestiune de rezultate măsurabile. Pentru mulți, participarea la competiție și învățarea lecțiilor de pe parcurs reprezintă adevărata victorie. Astfel, învingătorii nu sunt doar cei care ies pe primul loc, ci și cei care cresc și evoluează prin procesul de participare.
De asemenea, pierderea poate avea multiple sensuri. Uneori, înfrângerea este percepută ca un eșec total, o încheiere a unui capitol. Dar, adesea, pierderile sunt puncte de plecare spre o mai mare înțelegere de sine. A pierde înseamnă să accepți limitările, să reevaluezi strategii și să continui să cauți îmbunătățirea. Istoria ne arată că marii lideri sau inventatori, precum Thomas Edison, au eșuat de nenumărate ori înainte de a reuși. Edison spunea: „Nu am eșuat. Am descoperit doar 10.000 de moduri care nu funcționează.” Această perspectivă schimbă sensul înfrângerii, transformând-o într-o etapă a succesului.
În ultima perioadă am observat o schimbare în atitudinea elevilor. Nu mai sunt atât de motivați să învețe, renunță cu ușurință dacă este necesar un efort susținut, orice greșeală îi descurajează, iar succesul celorlalți li se pare amenințător. În încercarea de a găsi o soluție, o strategie, consider că ar trebui să-i obișnuim să-și identifice convingerile limitative, să creadă în propriul potențial de dezvoltare și în puterea lui „încă” sau „Nu încă”, să perceapă greșelile ca oportunități de a învăța lucruri noi despre ei înșiși, să înțeleagă că este nevoie de efort pentru a ne dezvolta, în ritmul nostru, cu pași mici, oprindu-ne să reflectăm, schimbând strategii dacă nu au efectul dorit, pornind din nou la drum, eșuând mai bine, pentru ca în final să acceptăm că vom învăța pe tot parcursul vieții, că adaptabilitatea, flexibilitatea sunt atributele persoanelor inteligente. Că este important să-ți setezi obiective măsurabile, că efortul trebuie dublat de strategii potrivite, că trebuie planificate mai riguros activitățile.
La școală, notarea cu „nu încă” este un concept modern folosit în anumite sisteme educaționale, cum ar fi cele bazate pe evaluarea formativă sau în modelul educațional „Growth Mindset” promovat de specialiști precum Carol Dweck. Acest tip de evaluare se folosește în locul notelor tradiționale (de exemplu, 4, 5, 6) pentru a încuraja elevii să vadă greșelile și lipsa de competență ca pe o oportunitate de învățare, nu ca pe un eșec. În unele școli și districte din Statele Unite, acest concept este parte a abordării „Mastery-Based Learning” sau „Standards-Based Grading”. Elevii sunt evaluați pe baza progresului lor în atingerea standardelor academice. În sistemul finlandez de educație, unde accentul se pune pe învățare continuă și mai puțin pe note, ideea de „nu încă” poate fi aplicată în evaluarea formativă. Și Canada, Noua Zeelandă, Australia au implementat sisteme de învățare bazate pe competențe, unde elevilor li se oferă mai multe șanse de a corecta și îmbunătăți ceea ce nu au învățat complet. Această abordare este menită să reducă anxietatea legată de eșec și să motiveze elevii să continue să învețe până când vor stăpâni materia.
Prin urmare, cine învinge și cine pierde nu poate fi judecat doar prin prisma unui rezultat concret. Adevărata victorie este una a caracterului, a învățării și a transformării interioare. Înfrângerile, la rândul lor, sunt oportunități de creștere, nu sfârșituri. Astfel, în jocul vieții, cei care învață să vadă dincolo de succesul imediat sunt cei care câștigă cu adevărat. A învinge înseamnă să rămâi autentic, să îți depășești limitele și să găsești sens în fiecare experiență, fie ea o victorie sau o înfrângere.
