O altă zi obișnuită de școală și totuși în aer parcă plutește ceva. E joi 7 martie 2024, suntem la Școala Telec din comuna Bicazu Ardelean. Vremea e una mohorâtă chiar friguroasă. Noaptea a nins, iar urmele se văd pe copaci și pe culmile munților din împrejurimi. Copii sunt parcă mai molcomi ca de obicei, o fi vremea de afară sau altceva, care parcă macină pe toată lumea. Pauza mare sosește, iar elevii și profesorii sunt invitați pe terenul de sport.
Directorul apare jovial ca întotdeauna, se postează în mijlocul elevilor și începe să le vorbească:
“Astăzi ne adunăm aici pentru a marca încheierea unei etape minunate în viața școlară și deschiderea unei noi etape plina de promisiuni. Suntem martorii unui moment deosebit în istoria școlii noastre, când ne pregătim să părăsim această clădire încărcată de amintiri, pentru a ne muta într-o școală care reflectă evoluția și progresul educației.
Această școală a fost locul unde s-au conturat prietenii durabile, unde am învățat nu doar materii școlare, ci și lecții de viață. Astăzi privind în urmă, putem să ne simțim mândri de fiecare realizare, de fiecare pas înainte, de fiecare progres învățat în aceste săli de clasă și în această curte a școlii……..
A fost emoție pură, copii au aplaudat minute în șir din toată inima lor, fiind și ei conectați la importanța evenimentului, nu a fost nimic artificial deoarece emoția nu se descrie în cuvinte, ea se trăiește pur și simplu. Pe de o parte bucuroși că aparținem unei asemenea familii numită școală, pe de altă parte triști pentru o despărțire nu poate fi veselă. A fost ultimul careu de la Școala Telec.
Aplauzele au fost pentru cuvintele spuse din suflet, dar cred eu și pentru școala care i-a găzduit cu căldură și care de astăzi v-a rămâne goală.
Da aceasta este anunțul așteptat de toată lumea, ne mutăm în școala cea nouă, o epocă se termină pentru a face loc alteia.
A fost o școală cu de toate, cu teren de sport și spațiu verde, cu săli de clase spațioase, cu laborator de fizică și chimie, cu sală de calculatoare, cu bibliotecă și sală de sport, cu elevi inimoși și profesori dedicați. Aflată într-un cadru natural excepțional fiind înconjurată de munți, cu vedere la Ceahlău și luminată de razele soarelui.
În România încă o școală rămâne pustie, victimă a depopulării localităților din mediul rural. O școală cu o istorie tumultoasă, în care numeroase generații au însuflețit locul respectiv. Un lăcaș din care au plecat în lumea mare copii ce mai târziu au devenit oameni de bază ai societății.
Rămân în urmă amintirile frumoase care au luat naștere pe holurile acestei instituții și speranța că va veni o zi când glasurile de copii vor reînsufleți acest lăcaș.
Sorin Ciucan
