Revizoratul Școlar – ochiul vigilent asupra educației antebelice și interbelice (III)

Revizorii școlari erau numiți și în funcție de disciplinele școlare existente. De exemplu, un rol important se acorda revizorului de lucru manual. Răspunsul la întrebarea „oare de ce?” e simplu: nu exista școală în care lucrul manual să nu aibă o pondere importantă în orar, dar mai cu seamă la categoria activități extrașcolare. Disciplina se preda în toate școlile primare urbane și rurale, la ore se urmărea, în mod special, rezultatele produse în școală, iar unde nu existau resurse pentru crearea de material didactic, se lucrau îndoituri și împletituri de hârtie.

Cursurile de adulți erau monitorizare de revizori, acestea se țineau seara și în sărbătorile legale, iar grădinile de copii nu făceau rabat de la controalele revizorilor. Acestea puteau avea vacanța în lunile de iarnă și puteau funcționa în cursul verii, din următoarele motive: lipsa de îmbrăcăminte și asprimea iernii și rezolvarea unei necesități sociale a părinților, aceștia fiind plecați vara la muncile câmpului.

Revizorii verificau și activitatea comitetelor școlare, puteau dispune ca în localitățile unde se constata lipsa de activitate a comitetului școlar, acesta să fie dizolvat și numit din oficiu un alt comitet, ad hoc, format din persoane de bună credință. Comitetele școlare urbane trebuiau organizate pe circumscripții școlare, nu pe școli. Revizorii transmiteau decizii punctuale sau puteau decide chiar ei, în unele situații: „pe ziua de 5 noiembrie, toți învățătorii și institutorii care nu au detașări și nu s-au prezentat la post vor fi considerați demisionați din învățământ și salariul pe noiembrie va fi oprit la revizorat”. Pentru ședința următoare se propunea spre dezbatere tema: „Metodele de învățământ dexteritățile în școlile primare”, plus alte chestiuni ordinare. Semnau acest proces-verbal revizorii școlari clasa I: N. Popovici, N. Constantiniu, I. Tudorache, revizor școlar clasa a II-a, G. Toderiță, I. Gălușcă. În teritoriu, fiecare revizorat era subordonat și Prefecturii, lucru pe care îl sesizăm din corespondența purtată între cele două instituții. De exemplu, în data de 26 octombrie 1922 prefectul județului Neamț înainta Revizoratului Școlar Neamț o adresă prin care se atrăgea un grav semnal de alarmă asupra învățământului din județ, mai precis asupra modului în care își făceau datoria unii învățători.

„Domnilor revizori și inspector școlar, cu mâhnire, mă văd nevoit, să vă atrag atențiunea asupra chipului cum unii domnii învățători, înțeleg să își facă datoria. În trecerile mele prin județ, care de altfel sunt aproape zilnic, am constatat, după cum de altfel și dumneavoastră ați constatat, că unii domnii învățători, în orele de clasă, se găsesc la alte ocupați uni decât la aceea pentru care este salariat”.

Adresa continua, defăimând breasla învățătorilor, cu informații cu privire la faptul că în timpul orelor învățătorii erau plecați să rezolve interese personale. Prefectul se arăta îngrijorat că, în vreme ce învățătorul nu era la clasă, elevii stăteau prin curtea școlii, în frig, ori erau puși la desfăcut porumb, cum mai fusese cazul, în anii trecuți. Aceste fapte erau de natură să slăbească credința în foloasele învățăturii, în copii și în părinți, și să privească cu neîncredere toată truda din spatele construcției de localuri de școală, când și în cele existente, nu se vedea niciun folos. Revizorii erau rugați să binevoiască, „a atrage serioasă atențiune, tuturor domnilor învățători”, înțelegând ca aceștia să își facă datoria pentru școală în orele de școală, rămânându-le liber restul timpului pe care îl puteau folosi cum doreau.

Inspectorului școlar, I. Simionescu, a răspuns cu adresa nr. 2.040/ 31 octombrie 1922, prin care preciza că a dat ordine severe revizorilor școlari pentru ca institutorii să nu mai absenteze de la cursuri, fără concedii aprobate dinainte și se ruga stăruitor să i se comunice numele învățătorilor care nu erau găsiți la datorie, pentru a se lua măsuri în consecință. Revizoratul Școlar Neamț transmitea către școli de primare și grădini de copii circulara nr. 4.862/4 octombrie 1922 prin care aducea lămuriri cu privire la diferite situații întâlnite în sistemul educațional. Cu ocazia începerii noului an școlar se cereau lămurite o serie de lucruri, pentru bunul mers al învățământului. În primul rând, era problema de interes major cu privire la obligativitatea înscrierii și frecvenței copiilor în școli. Pentru a sensibiliza corpul didactic, în circulară, se punea accent pe sentimentul patriotic, dar și pe slăbiciunile poporului.

Semnatarul circularei spune în deschiderea acesteia: „ne lipsește unitatea de simțire și gândire care dau tăria unui popor. Ori această unitate sufletească nu se poate căpăta decât prin școală, unde se dă unitatea de cultură și de educație și pentru atingerea scopului era absolut obligatoriu ca indiferent de sex, clasă socială sau religie copiii trebuiau să urmeze școala primară”. Se stăruia în circulară pe aplicarea legii și a regulamentelor școlare cu privire la obligativitate, nu se accepta nicio scutire, în afara celor prevăzute de art. 2 din lege și articolul 5 din regulament, scutiri avizate de medici oficiali. Procedurile pentru înscriere erau: toți copiii cu vârstele între 7 și 14 ani vor fi înscriși la școală și în clasa în care dă dreptul cunoștințele căpătate, fapt apărut din cauza copiilor scutiți, unii la clasa a II-a, alții la clasa a IV-a, alții chiar la clasa a V- a. Principiul era următorul: un copil o dată în scris nu mai putea fi scutit de obligativitate până la absolvire. Toți copiii fără știință de carte între 14 și 16 ani și de la acea vârstă înainte, puteau fi înscriși la cursurile de adulți, toți absolvenții de învățământ primar trebuia să urmeze cursul complementar. Cursurile complementare începeau a funcționa la data legală, cele de adulți puteau să înceapă după ce sătenii își vor fi strâns recolta de pe câmp, dar nu mai târziu de 1 noiembrie. În privința școlarizării obligatorii se cerea sprijinul preoților, primarilor, notarilor și jandarmilor, precum și sprijinul comitetelor școlare. Tema obligativității se încheia cu replica „orice scutire de școală este o crimă”.

Subiectul următor este dedicat frecventării cursurilor de către membrii corpului didactic primar, cu precizarea că cea mai mare parte dintre membrii corpului didactic erau oamenii conștiincioși, ba „unii dintre ei erau robi ai datoriei” și lor li se datora numele bun de care se bucura învățătorul român. Însă, cu durere și rușine, revizorii școlari mărturiseau că printre membrii acestui corp profesoral erau și mulți învățători lipsiți de simțul datoriei și, din păcate, aceștia erau tineri. În opinia semnatarului circularei, unii dintre învățătorii tineri erau leneși și nu făceau nici un progres la clasă, lipseau nemotivat de la școală, zile și chiar săptămâni și era dat un exemplu: nu mai departe de ziua deschiderii cursurilor, „zi sfântă pentru dascăli și elevi”, revizorul a întâlnit în Piatra-Neamț șase învățători plimbându-se. „Învățătorii aceștia furau din banul țării și aduceau pagube incalculabile părinților și copiilor, atentând la prestigiu de care se bucura corpul didactic și, în consecință, se propunea luarea celor mai severe măsuri. Directorii și diriginții erau datori să raporteze imediat orice absență, să nu devină complicii dascălilor lipsiți de simțul datoriei”.