15 martie, 2025, o zi aproape perfectă pentru o ieșire în împrejurimi. Studiind prognoza ne-am grăbit pentru că, de duminică, se anunța o răcire proeminentă intrând sub incidența unui val de aer polar.
De data aceasta am fost însoțit de Vasilică și Romeo, doi mari iubitori ai drumețiilor montane.
Am urmat culmile Grasului Mic și ale Grasului Mare de unde, se pot observa imagini spectaculoase dinspre sat și dinspre Masivul Ceahlău.
Vorba lungă ne-a apropiat rapid de poalele Măgurii, unde am părăsit orice drum, urcând doar pe mici poteci făcute de căprioare. Ultima parte a traseului a fost și cea mai grea (pantă mare, copaci căzuți, zăpadă, derapaje…).
Efortul a fost răsplătit când am intrat în vechea poiană a Sturdzoaiei, unde, în trecut, a fost chiar și o stână de cârlani (fără producție de lapte).
Ne-au întâmpinat brândușele, zăpada și-un soare primăvăratec care ne-au îmbiat la un popas pentru refacerea forțelor.
După pauza binemeritată am continuat urcarea spre vârful Măgurii (1537 m), de unde am putut admira în voie Muntele Grințieșul Mare, Budacu, Culmea Stânișoarei, Lacul Izvorul Muntelui, Ceahlăul, Cheile Bicazului, Higheșul, Pietrele Roșii, Călimanii, care se pierdeau în cețuri și vântul tăios care prevestea schimbarea vremii.
A trebuit să ne întoarcem, folosind o altă variantă dinspre Grințieșul Mare, mai spectaculoasă și mai puțin uzitată.
Am iuțit pasul pentru că au apărut primii stropi de ploaie care, “ne-au condus” până în sat.
Sunt multe de spus și de văzut pe Măgură, unicul munte integral în arealul Grințieșului.
Mihai Panţiru
