Eram în mașină, în drum spre poalele muntelui, când m-a lovit puternic realizarea: urma să urc Suhardul împreună cu prietenii mei. Când mă lovise brusc adevărul simțeam că nu mai am răbdare, parcă se făcuse mult mai cald în mașină în doar câteva secunde. Ardeam de nerăbdare. Am simțit o bucurie sufletească, ca și cum m-am întrecut pe mine însămi. Eram, oare cumva, mândră de mine, deoarece mi-am putut depăși o graniță pe care nici nu știam că o aveam. Așa că, știind că am posibilitatea să experimentez astfel de trăire din nou, nu mai aveam răbdare.
Minutele trecuseră greu, dar, într-un final, ne aflam la poalele muntelui. Deja simțeam adrenalina și entuziasmul curgând prin mine. Începusem ușor, eram doar la partea ușoară a traseului, cea cu câteva dealuri, ce nu trebuia de-a dreptul „urcată”. Apoi, după aproximativ o jumătate de oră, am decis să luăm o pauză într-o poieniță. Eu eram deja curioasă de priveliștea din vârful muntelui, dar am decis să păstrez toate curiozitățile pentru mine, până la urmă am decis să urcăm muntele pentru a ne relaxa. După câteva minute în care am făcut poze, ne-am luat inimile în dinți și am pornit pe traseul real, cel ce depindea de mai mult efort fizic.
Urcasem, urcasem și urcasem ore întregi și, dintr-o dată, parcă se vedea cerul mai bine, parcă se observa o poiană în față. Ajunsesem deja la vârful muntelui. Am rămas uimită, nu-mi venea să cred că deja ajunsesem la capătul traseului. Eram într-un fel dezamăgită, dar când m-am apropiat de marginea pantei am văzut ceva cu totul uimitor. Împietrisem. Tot ce făceam timp de câteva minute era să mă uit în față la priveliște. Se vedea Lacul Roșu de acolo. Arăta cu totul magic. De jur împrejurul lacului era codrul verde ce dădea un contrast extraordinar, amețitor. Albastrul închis, șters împreună cu verdele brazilor și cu pensiunile rătăcite pe ici colo erau ca o paletă de culori aleasă cu mare precizie.
Deși voiam să petrec mai mult timp în acel mic paradis, a trebuit să ne întoarcem înapoi la pensiune pentru a mânca, așa că mi-am luat rămas-bun de la munte și i-am promis că o să mă mai întorc, data viitoare cu și mai mult entuziasm.
