Nu-mi amintesc prea bine, era prin anii 1932-1933, când Directorul Şcoalei Primare din Ceahlău era Grigore Vlad, unde eram şi eu elev, un învăţător extraordinar, care mi-a lăsat o amintire deosebită a vastelor sale cunoştinţe şi modul clar de predare în timpul orelor pe care le aveam cu dânsul. Îmi aduc aminte că în cursul unei săptămâni din acel an, ne-a anunţat să venim cu toţii, duminică îmbrăcaţi în costume naţionale fiindcă vom merge cu toată şcoala pentru a-l primi pe tânărul prinţ Sturdza, care se va stabili definitiv pe moşia sa Domeniul Hangu.
Toţii elevii ne-am prezentat duminică dimineaţa, aşa după cum ni s-a spus, în costum naţional şi cu buchete de flori, şi în rând, am mers în faţa conacului unde trebuia să-l aşteptăm. Conacul era așezat într-o frumoasă poiană cu livezi și pomi fructiferi și cu un peisaj nespus de frumos unde în fund se ridica maiestos falnicul Ceahlău. Adevărată zi de sărbătoare. Erau de față toate oficialitățile din comună, în frunte cu preotul satului, Pantilimon Grigoriu, și, bineînțeles, funcționarii aparținând administrației Domeniului Sturdza.
În timpul amezii, între orele 12-13 își face apariția mașina Prințului încadrată de ambele părți de călăreți îmbrăcați toți în costume naționale și cu căciuli pe cap, îți făcea impresia că erau toți plăieși ai lui Ștefan cel Mare. La o comandă a început să sune toate clopotele de la Biserică și într-un cor toți au cântat – Bine-ați venit și Mulți ani trăiască! – iar în timp ce se cobora din mașină împreună cu soția sa, Prințesa Ileana, fiica cea mai mare a generalului Manu, au fost întâmpinați cu pâine și sare.
Au luat cuvântul Preotul și Directorul școlii, urându-i bun venit pe moșia sa, după care Prințul, cât și Prințesa au dat mâna cu toate oficialitățile și cu cei dinîmprejur, iar copiii i-au dăruit buchete de flori.
Prințul era un bărbat înalt, frumos cu un corp atletic, iar prințesa frumoasă, înaltă cu un corp splendid îmbrăcată foarte modest și zâmbitoare.
Pe parcursul timpului, când era mai puțin ocupat cu administrarea moșiei, Prințul practica foarte mult sportul. Cel mai mult îi plăcea natația și automobilismul şi nu de puține ori din cauza vitezei cu care își conducea mașina era să-și piardă viața.
În multele accidente pe care le-a avut norocul i-a surâs; din cauza vitezei prea mari, la o curbă i-a sărit roata din spate, oprindu-se în râul Bistrița, mașina a venit de mai multe ori peste cap, Prințul a ieșit zâmbind parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Un alt caz de semnalat a fost când venea tot în viteză mare, în localitatea Dodeni – Bicaz a intrat cu mașina între copacii de pe malul apei, de unde a fost scos de niște plutași, care se găseau în acel moment la legatul plutelor, tăindu-i mașina pentru a fi scos. Avea mania vitezei, cu toate că era și puţin miop, dar nu îi era frică de moarte. Ghinioanele aveau să se țină lanț, ca până la urmă să plătească cu viața, datorită curajului nebunesc pe care îl avea.
În anul 1938, în luna Iulie, din cauza ploilor abundente, Biștrița a venit foarte mare, ieșind din matca ei, inundând locuințe – distrugeri de teren – și multe animale moarte din cauza puhoiului care aduce la vale zeci de bușteni, plute neancorate bine de mal și poduri distruse.
A doua zi, deși nivelul apei mai scăzuse, totuși apa era mare și tulbure și foarte periculoasă din cauza lemnelor care pluteau în voie pe apă. Era într-o Duminică dimineața, când spre mirarea tuturor, apare Prințul Sturdza cu mașina, iar deasupra mașinei ancorată o barcă cu 2 locuri pe care o comandase la Reghin. Era o barcă fără motor, pentru plimbări numai pe lac, nicidecum pentru ape repezi cum era Bistrița.
Prințul nu a ținut seamă de toate aceste pericole, a coborât barca de pe mașină, a dus-o lângă malul apei, ajutat de secretarul său, avocatul Lăzărescu, și șoferul care trebuia să urmărească din mașină, pe tot parcursul drumului, mersul bărcii cu însoțitorii săi.
Culmea, deși barca înainta de plecare a fost ținută de șofer, pentru a se putea sui Prințul și secretarul său – barca s-a răsturnat lângă mal cu amândoi.
S-a repetat din nou îmbarcarea și de acestă dată la fel s-au răsturnat norocos. Prințul a luat cățelușul de culoare albă, pe care îl suise în barcă și l-a aruncat pe mal (semn rău). S-au suit din nou, de data aceasta reușind să plece – fiind urmărit pe traseu de către șofer.
La podul Hangului care trece peste Bistrița, s-au mai răsturnat încă odată. Până la Bicaz au mers fără să se întâmple ceva. Dar nu a durat mult, la ieșirea din loc. Bicaz spre localitatea Tarcău, râul Bistrița se despărțea în două la mijlocul apei, formându-se o insulă, presărată cu stânci mari, unde barca s-a răsturnat, iar din cauza valurilor mari și a vitezei apei, la mal a ajuns numai secretarul Prințului, avocatul Lăzărescu – Prințul înecându-se.
După câteva ore după înec, a fost anunțată Administrația Hangu și soția Prințului – care se găsea cu copiii la Pescăria Domeniului. A fost anunțată Prințesa Olga – care se găsea la moșia sa Popești-Iași, cât și la București, familia Generalului Manu.
După câteva zile de căutări cu scafandri corpul Prințului nu a putut fi găsit. Culmea ironiei, o femeie mergând cu rufele la spălat, suindu-se pe o plută ce era ancorată lângă mal din cauza balansului butucilor a dat de cadavrul Prințului.
Corpul Prințului nu a putut fi pus în primul sicriu din cauza volumului fiind necesar un sicriu mult mai mare. După găsirea corpului în zorii zilei pe la orele 4 dimineața am fost sculați de dangănul clopotelor – anunțând venirea cortegiului – anunțând venirea cortegiului.
Corpul neînsuflețit al Prințului a fost depus la Bisericuța de lemn din comuna Ceahlău, care în prezent se găsește la Muzeul Satului din București.
La slujba religioasă au asistat toate autoritățile, elevii de școală plus populația. A doua zi a fost transportat la moșia din Iași – localitatea Popești – unde era cavoul familiei și acolo a fost înmormântat.
Grigore TĂRÂŢE (Lulu COROAMĂ)
