Fabulistul Alecu Donici (19 ianuarie 1806 Orhei – 21 ianuarie 1865 Piatra-Neamț)

Viitorul scriitor Alecu Donici s-a născut în familia clucerului moldovean Dimitrie Donici. În familia sa boierească, toți copiii au fost instruiți acasă, cu profesori particulari. În 1819 a fost trimis la liceul militar din Sankt Petersburg. După terminarea liceului a primit gradul de sublocotenent și a fost repartizat într-un regiment din Ekaterinburg. Neputând suporta atmosfera cazonă, a demisionat din armată și a ocupat diverse funcții în administrația civilă din Chișinău.

În 1835 s-a mutat la Iași, unde a lucrat la Epitropia școlilor și câțiva ani mai târziu s-a stabilit la Piatra Neamț, ocupând diferite funcții în magistratură. În aceeași perioadă a devenit membru în Divanul obștesc. În 1842 a apărut primul său volum de fabule, care s-a bucurat la acea dată de un real succes. În anul 1855, Alecu Donici a fost numit împreună cu Costache Negruzzi și Gheorghe Asachi în comitetul de conducere al Teatrului Național din Iași, implicându-se în organizarea vieții teatrale. În această perioadă a pregătit o ediție completă a operelor sale, care avea să apară postum. Pe lângă fabule, el a scris și piese de teatru și proză. S-a dovedit a fi un bun traducător din Antioh Cantemir, Lermontov,  Pușkin, Krîlov. Întâlnirea cu Pușkin care era în exil în Basarabia a fost  imboldul  pentru Alecu Donici de a traduce și a scrie  în românește. A petrecut 12 ani într-un regiment unde se vorbea doar limba rusă, și chiar Donici recunoștea că se îndepărtase de limba română.

Alecu Donici a fost unul din cei mai îndrăgiți fabuliști români. Formația rock ”Semnal  M” a pus pe muzică fabula sa arhicunoscută ”Racul ,broasca și o știucă”. Alte fabule pe care cei din generația mea le-au citit în copilărie sunt: ”Greierele și furnica”, ”Lupul și cucul”, ”Gâștele”, ”Lupul și motanul”.

Recitind fabulele lui Alecu Donici, le găsesc de actualitate. Câteva versuri din fabula ”Bondarul mizantrop” sunt triste, făcând referire la imuabilitatea vieții, la pierderea candorii: ”Și zicea el: ”Zău, nu-i șagă / Se tot schimbă lumea-ntreagă /Când gândesc la vremi trecute/ Când tot vesel eu umblam / Cu albine mult plăcute / Prin văzduh mă legănam / Și-n petreceri amoroase/ Într-un dulce bâzâit/ Zi și noapte răcoroasă/ Petreceam necontenit/ Dar, vai mie, zău nu-i șagă/ Se tot schimbă lumea-ntreagă.”

Deși a petrecut mulți ani din viață în orașul Piatra Neamț, nu am aflat că ar exista o casă memorială sau o stradă cu numele Alecu Donici. În schimb, în Republica Moldova casa boierească a familiei Donici este muzeu, după ce ani de zile a funcționat în ea o școală. George Călinescu l-a considerat pe Alecu Donici un poet minor, ceea ce nu ne-a împiedicat pe noi, cititorii lui, să-l prețuim.

Bibliografie: Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ed. a 2-a, București, 1982.

Iolanda Lupescu