Este străveche una dintre funcțiile literaturii, aceea de a educa, de a instrui. În ultimii ani, am preferat să valorizăm mai mult plăcerea de a lectura. Lucru foarte adevărat: un text este compus din cuvinte și cu cât sunt mai bine alese și combinate seduc cititorii indiferent de vârstă sau nivelul de educație. Dar, cuvântul scris dă formă unor viziuni despre lume, pătrunde mult mai adânc decât ne imaginăm, educându-ne privirea, sentimentele, chiar și atitudinile. Ne îndrăgostim de un text și pentru cum, în mod neașteptat, ne instruiește, cu alte cuvinte, pentru bogăția experiențelor reale și trăite care trec de la cine scrie direct în viața cui citește. Aici nu mai este vorba doar de o alegere rafinată a lexicului, de metafore eficace, de asemănări memorabile. Fiecare carte cu o anumită valoare transmite și cunoaștere autentică, nemijlocită, dificil de găsit în altă formă de cunoaștere, care să nu fie specific literară. Din aceste motive și nu numai am considerat oportun să ne alăturăm acum trei ani campaniei naționale „Toată școala citește!”, inițiată de freeelancerul – specialist în educație, doamna Anca Tîrcă. Programul continuă și anul acesta la Școala Gimnazială „Constantin Panțiru”, Grințieș. Astfel, în fiecare zi de luni a săptămânii, elevii și tot personalul școlii noastre citesc, timp de 15 minute, de la ora 10.și 15 la 10.30. Dacă la începutul campaniei elevii au participat doar din curiozitate, am constatat cu bucurie că a devenit o tradiție, propunerea de a crea anunțul programului venind în mod spontan de la elevii clasei a VII-a, după parcurgerea acestei lecții din manual, urmând ca toți elevii din școală să voteze cel mai sugestiv, complet, complex afiș al programului, ce va expus în fiecare clasă. Beneficiile sunt multiple: lectura devine punte între generații, factor de coeziune în cadrul grupului, o oază de relaxare în prima zi a săptămânii, care se dovedește a fi foarte stresantă, subiect de discuție în timpul pauzelor și schimburi de cărți. Pe lângă volumele pe care fiecare elev le aduce de acasă, școala pune la dispoziția cititorilor biblioteca proprie, iar în unele clase sunt amenajate spații speciale, cu propria lor minibibliotecă.
Repetarea săptămânală a acestei activități obișnuiește elevii cu ritmicitatea lecturii și le stârnește curiozitatea cu privire la diferite tipuri de texte citite. Se dezvoltă capacitatea de gândire critică prin analiza și interpretarea lor în cadrul Cercului de lectură și se stimulează creativitatea, creațiile lor originale și din ce în ce mai bogate stilistic și lexical fiind puse în valoare în rubricile speciale ale revistei „Catharsis”. Elevii clasei a VIII-a vor beneficia de suficiente exemple de lecturi ce pot fi comparate, atât de necesare pentru cerința de la unul dintre subiectele propuse în testele pentru Evaluarea Națională. Poate cele mai fascinante momente sunt însă cele de la grădiniță sau învățământul primar când doamnele, într-un cadru de poveste, le deschid lumea fascinantă a personajelor…
Așadar, „Toată școala citește!” la Grințieș și în anul școlar 2024-2025! Vă invităm să ne fiți alături, în liniște, ca într-o bibliotecă…
Cristina Chirilă