-Ce faci acolo?
-Citesc o carte, Prințul spinilor de Mark Lawrence.
-Eh… basne. Fă mai bine ceva util sau dacă tot citești, citește ceva care să-ți folosească.
Așa ar putea decurge o discuție cu cineva care nu este cititor sau cel puțin cineva care nu citește beletristică. Dar oare lectura nu este utilă? Mai precis, lectura cărților de ficțiune este o pierdere de vreme? Voi argumenta în cele ce urmează părerea mea legată de acest lucru și anume că lectura, mai ales a cărților de ficțiune, aduce beneficii foarte mari pentru cine o practică.
Spunea domnul Mircea Miclea că „lumea nu a așteptat să apară psihologii”. Pe tot parcursul istoriei oamenii au apelat la povești și mituri care au surprins natura umană și ofereau modele la care fiecare persoană se putea raporta, indiferent în ce situație s-ar fi aflat. Noi acum avem acces la cărți și podcasturi de psihologie și dezvoltare personală, dar valoarea poveștilor nu s-a diminuat cu nimic. Informațiile științifice ne pot fi de mare folos. Un exemplu semnificativ este modelul ABC din psihologie, care evidențiază importanța modului în care interpretăm evenimentele pentru a ne înțelege emoțiile. Această idee are similitudini cu principiile filosofiei stoice, care pun accent pe distincția dintre ceea ce se află sub controlul nostru și ceea ce nu este. Un alt model util este SCARF, care descrie nevoi fundamentale ale omului, precum statutul, certitudinea, autonomia, familiaritatea și corectitudinea. De asemenea, Process Communication Model (PCM) ne oferă o imagine detaliată a personalității umane, fiind un instrument util atât în relația cu sine, cât și cu ceilalți. Cu toate acestea, parcă ne simțim mult mai atrași de o poveste în care aceste informații se regăsesc și ajungem mai ușor să rezonăm cu ele atunci când le observăm aplicate într-un context. Cărțile de specialitate și cele de dezvoltare personală ne oferă informații și strategii concrete, în timp ce beletristica ne ajută să înțelegem mai bine emoțiile umane și complexitatea relațiilor. Ambele tipuri de lectură ne pot îmbogăți viața în moduri diferite, oferindu-ne perspective și experiențe unice.
Să luăm, de exemplu, citatul următor din seria mea preferată, Prima lege de Joe Abercrombie: „Odată ce ai un lucru de făcut, e mai bine să-l faci decât să trăiești cu frica lui.” Îl putem analiza spunând că personajul a prins curaj, neconsiderând catastrofală situația în care se afla (ABC), a apăsat pozitiv butonul de autonomie (SCARF) și a activat etajul de promotor (PCM). Însă, fiind integrat într-o poveste, este mult mai mult decât o colecție de termeni tehnici. Experimentăm povestea lui Logen Ninefingers, un războinic vestit care încearcă să devină o persoană mai bună, dar pe care fantomele trecutului îl prind din urmă. Trăim emoții diverse prin imersiunea în acea lume, iar noi ca cititori empatizăm cu personajul și în același timp ne imaginăm cum am fi acționat în aceeași situație, lăsându-ne purtați de povestea pe care o parcurgem alături de personaj: „Așadar, își plantă piciorul pe suprafața stâncii și, după o ultimă răsuflare adâncă, se aruncă în gol, cu toată puterea care-i mai rămăsese”. Observăm deci cum același mesaj care poate fi prezentat în termeni tehnici poate ajunge la noi mult mai lesne și cu un impact mai mare dacă îl parcurgem integrat într-o poveste captivantă.
Ficțiunea ne poate ajuta și să trecem prin momente grele: „Când Balder, fiul iubit al lui Odin a murit, nu doar oamenii au plâns/ Însă și focul a plâns./ Și fierul și toate celelalte metale au plâns./ Pietrele au plâns./ Pământul a plâns./ Rămas-bun, călătorule./ Rămas-bun, inima mea./ Rămas bun… pentru moment.” Sunt niște versuri de o frumusețe rară, care ating inima și aduc liniște cititorului care a trecut printr-o astfel de situație. Deși nu putem spune exact în ce fel, totuși efectul este unul sublim. Asta este arta, până la urmă. La fel și romanul lui Stephen King, Cimitirul animalelor, oferă o sursă de consolare și reflecție celor care au suferit pierderea unei persoane dragi, ajutându-i să proceseze durerea într-un mod profund și emoționant. Iar pentru părinți (mai ales cei care au și un motan), lectura acestei cărți îi va face să-și strângă în brațe și mai mult copiii.
Cititul ne ajută să scădem nivelul de stres. S-au făcut și cercetări pe tema aceasta, iar concluzia a fost că stresul se reduce după numai 6 minute petrecute în interiorul unei povești. Într-un videoclip de pe YouTube pasionații de lectură au fost întrebați câte cărți citesc într-o lună. Unii citeau mai multe, alții mai puține, însă concluzia a fost că lectura înseamnă mai mult decât bifarea unor titluri. Înseamnă bucuria de a descoperi lumi noi și liniștea oferită de momentele în care ții o carte în mână. Sam Harris spunea că de multe ori ne gândim la trecut sau facem planuri și ne străduim să facem un viitor mai bun, viitor de care ne vom putea în sfârșit bucura. Problema este că niciodată nu vine acel viitor perfect și o soluție mai bună ar fi să aducem focusul pe prezent și să îl experimentăm conștient: „Se spune adesea că prezentul este singurul timp pe care îl avem la dispoziție pentru a trăi. Trecutul a apus, iar viitorul nu a sosit încă, așa că valorificarea la maximum a prezentului este crucială pentru o viață mai bună mâine.” În această paradigmă mindfulness cred că se încadrează și lectura. Să stai cu o carte în mână, savurând o poveste în care te cufunzi este un dar de mare preț oferit minții, pe care ea îl va aprecia și va reduce nivelul de cortizol și adrenalină, aducând astfel o stare de bine.
Noi, oamenii, avem în structura noastră mentală nevoia de povești. Viața fiecăruia dintre noi este o poveste, o narațiune căreia îi dăm un sens. De fapt, Viktor Frankl spunea că suferința e dată chiar de lipsa sensului pe care o dăm narațiunii proprii: „Viața nu este niciodată insuportabilă din cauza circumstanțelor, ci doar din lipsa sensului și a scopului.” În aceeași notă și Friedrich Nietzsche spunea: „Cel care are propriul de ce pentru care să trăiască, poate suporta aproape orice cum.” Citind literatură, mai ales ficțiune, putem observa cum personajele își găsesc propriul drum în povestea pe care o trăiesc și cum dau sens experiențelor avute. Petrecând timp alături de personajele îndrăgite (sau dimpotrivă) ne raportăm la experiențele și gândurile lor în așa fel încât ne îmbogățim propria experiență și putem da un sens nou experiențelor trăite sau îl putem șlefui pe cel pe care îl avem deja. În seria faimoasă Cântec de gheață și foc, George R.R. Martin scrie: „Un cititor trăiește o mie de vieți înainte să moară. Omul care nu citește niciodată trăiește doar una.”
Și nu în ultimul rând, lectura șlefuiește mintea. În cartea sa, Și tu ai creier, Dr. Ben Carson povestește cum practica lecturii l-a adus din stadiul de corigent la cel de elev de nota 10 pe linie, el urmând ca mai apoi să devină un celebru neurochirurg. William Gates, tatăl lui Bill Gates, a trebuit să-i impună acestuia din urmă când era copil regula ca măcar în timpul mesei să facă o pauză de la citit. Warren Buffet spunea: „Petrec 4-5 ore pe zi citind și reflectând, iar eu consider asta fundamental pentru ceea ce fac.” Vedem deci că lectura chiar este un lucru util. Însă chiar și cu un program încărcat, integrarea lecturii în viața noastră este posibilă, 10 pagini pe zi pot face o diferență semnificativă. Un simplu calcul ne arată că asta ar însemna 3650 de pagini pe an, ceea ce ar rezulta într-o stivă frumoasă de cărți citite. În plus, în ultimii ani au câștigat popularitate cărțile audio, ceea ce reprezintă o modalitate eficientă de a pătrunde în lumea literaturii.
Închei tot cu un citat de la George R. R. Martin, prin vocea lui Tyrion Lannister: „Am o înțelegere realistă a punctelor mele forte și a slăbiciunilor. Mintea mea e arma mea. Fratele meu are sabia lui, Regele Robert are ciocanul lui de luptă, iar eu am mintea mea… și o minte are nevoie de cărți așa cum o sabie are nevoie de o piatră de ascuțit pentru a-și păstra tăișul. De aceea citesc atât de mult, Jon Snow.”
Alexandru ANDRIEŞ
