Profesorul Călin Covrig este un apropiat al munţilor Neamţului, fiind căsătorit cu o munteancă de pe Grinţieşu-Mare şi a fost dintodeauna intersat de istoria şi tradiţiile acestor locuri. De altfel este absolvent de universitate moldoveană: Facultatea de Istorie – Geografie a Universității din Suceava, cursurile urmate fiind concretizate prin licență, cu lucrarea „Mișcări sociale și politice în Județul Mureș, în contextul Revoluției de la 1848 în Transilvania”.
Munca de cercetare științifică a fost urmată de o aprofundare prin gradul didactic I intitulată: „Aspecte ale luptei românilor mureșeni, premergătoare Unirii Transilvaniei cu România”. S-a concentrat spre studiul mișcărilor sociale și naționale din județul Mureș. Apoi au urmat studiile de masterat, care s-au concretizat cu lucrarea de disertație intitulată: „Elite politice și proiecte de construcție europeană”. Şi-a desfăşutat activitatea didactică la Liceul cu Program Sportiv „Szász Adalbert” din Târgu – Mureș, astăzi fiind pensionar.
Călin Dimitrie Covrig a fost redactor și colaborator al revistei de cultură „Yeseuri” din Târgu Mureş şi apoi a intrat în colegiului redacțional al revistei de cultură și arte „Meridiane culturale”, tot din oraşul natal, la Târgu-Mureș, publicând articole cu tematică istorică.
Cartea, care a ajuns recent şi la redacţia noastră, are o bază de documentare riguroasă, cu documente istorice diverse, din marile colecţii de istoria românilor publicate, cu documente inedite din arhive. De asemenea, a cercetat bogata literatură a chestiunii avute în atenţie.
„Mișcări țărănești din Județul Mureș în Revoluția de la 1848” este o carte ce ilustrează o frescă a unei lumi ce se angrena în acţiunile de schimbare promovate de revoluția din Transilvania într-un context intern dificil, dorindu-se „înlăturarea orânduirii feudale învechite, eliberarea popoarelor, unirea statelor naționale, asigurarea egalității burgheze”.
Cauzele sunt prezentate pe larg de istoric, insistându-se şi pe specificitatea zonei cercetate, pe componenta demografică eterogenă, dar şi pe faptul că lupta ţărănimii a fost comună, indiferent de etnie. Revoluţia de la 1848 a fost înfrântă în toate regiunile Transilvaniei şi lupta românilor şi-a avut martirii ei.
Am remarcat rigurozitatea discursului istoric al profesorului Călin Covrig, acribia în activitatea sa de cercetare, celeritatea în analiza istorică şi mulţumim pentru acest dar de carte. Şi-i dorim spor în eforturile pe care le desfăşoară sub semnul muzei Clio.
Daniel Dieaconu


