luni, septembrie 16
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

În istoria omenirii, CARTEA este o creație umană sau divină, de o mare valoare, care contribuie hotărâtor la evoluția și dezvoltarea armonioasă a tuturor semenilor. Lecturarea cărților este izvor de răspunsuri și sursă de inspirație pentru formarea personalității fiecăruia dintre noi. Cartea pune în mișcare, asemenea unui motor, procesul evolutiv al dezvoltării umane. Citind, informându-ne, obținem cele mai desăvârșite valori. Iar valorile, corelate cu un conținut spiritual și intelectual al omului, sunt fenomene ce scot în evidență realizările profesionale, materiale și cele sufletești.

Omul, ființă socială cu capacități de comunicare, este el însuși o carte deschisă cu proprietăți minunate de-a absorbi tot ceea ce este frumos și favorabil din lumea înconjurătoare .

Bineînțeles că într-o viață de om nu reușim să lecturăm, nici pe departe, tot ce s-a scris și publicat valoros din Antichitate și până în zilele noastre. Individul tinde a fi în contact cu lectura deoarece îl motivează și îl predispune spre noi idealuri și viziuni.

De aceea, pentru voi, dragi tineri, am făcut o selecție pentru a vă prezenta câteva cărți care v-ar putea influența  benefic  personalitatea  voastră în curs de formare.

 

JURNALUL FERICIRII, Nicolae Steinhardt

Este o carte scrisă în urma experiențelor trăite în închisoare. Nicolae Steinhardt a făcut pușcărie politică în regimul comunist instituit la noi imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru a ieși dintr-o temniță sau o altă formă de încarcerare există și soluția mistică a credinței. Închisoarea a constituit pentru autorul acestei fabuloase cărți „Academie și Altar”. A trecut de la iudaism la creștinism și a ieșit din închisoare cu viață spirituală mult îmbunătățită. „În felul acesta a găsit puterea de a-și îngenunchea frica, de a se smulge de sub imperiul fanatismelor, răului și minciunii, de a îmbrățișa adevărul și de a-și descoperi propria demnitate umană, …adică fărâma de Dumnezeire care trăiește în fiecare din noi”. (Virgil Bulat)

Jurnalul fericirii este o capodoperă, „se aseamănă marilor manuale inițiatice ale Evului Mediu. Este o carte a cărților a Estului” comunist totalitar. (Dan Chelaru) Este o dovadă palpabilă a ieșirii cu grație dintr-o situație limită, de criză existențială . Așa se întâmplă atunci când Harul Divin lucrează, totul are o rezolvare care te propulsează înspre Divinitate.

 

MIRAREA FILOZOFICĂ. Istoria filozofiei europene, Jeanne Hersch

Autorul a fost timp de douăzeci de ani profesor de filozofie la Universitatea din Geneva. A condus secția de filozofie de la UNESCO și a publicat numeroase lucrări. Cu simplitatea proprie doar marilor dascăli, autorul repovestește istoria filozofiei ca pe o istorie a mirării surprinsă în momentele ei esențiale. J. Hersch ne arată că în cei peste două mii de ani de gândire occidentală au existat oameni cuprinși de acea mirare din care s-a născut filozofia.

Sunt prezentate puncte de cotitură ale gândirii care au dat la iveală acele câteva întrebări esențiale pentru a se renunța la vorbăria fără noimă și la banalitate. Se reactualizează aici facultatea mirării proprie omului. În mirarea altora vom regăsi propria noastră capacitate de a ne mira. Mirându-ne, întrebându-ne, gândind, ne vom cunoaște pe noi înșine mai bine, vom ști mai multe, vom putea fi mai greu de manipulat.

Mai poate oare omul secolului al XXI-lea să se mire, să se minuneze? Deși trăim în epoca științei, a tehnologiilor informatice avansate, nu le știm pe toate dar … omul cât trăiește învață! Nu-i de ajuns să fii contemporanul unor oameni de știință ca să scapi de ignoranță. Citind și informându-ne, meditând și rugându-ne, facem un pas uriaș spre cunoaștere și evoluție.

Această carte face o incursiune măiastru sintetizată a filozofilor și a sistemelor filozofice, începând cu Antichitatea și până în zilele noastre. Cu toții ne mirăm : copii, tineri și maturi, ne punem întrebări mai mult sau mai puțin filozofice, conștient sau nu.

Dragi tineri, citiți această carte plină de înțelepciune milenară! Vă va îmbogăți și vă va înălța.

 

CREATIVITATEA. Descătușarea forțelor interioare, Osho

O carte scrisă mai mult cu inima. De la început, autorul ne dă o definiție a creativității : „o persoană creatoare este cea care are putere de pătrundere, care vede lucruri pe care nimeni nu le-a mai văzut, care aude lucruri pe care nimeni nu le-a mai auzit”. Creativitatea este parfumul libertății bine înțeleasă. Poți să fii creativ numai dacă ai personalitate, dacă nu ți-ai însușit psihologia mulțimii. Omenirea va renaște numai în ziua în care individul va fi respectat și lăsat să fie liber în creativitatea sa, ne avertizează autorul. Devii creatorîn momentul în care îi dai voie creativității să se întâmple în tine. Spiritul treaz, conectat la tot ce se întâmplă și la Divinitate, te ajută să devii creativ, să cultivi frumosul.

Această carte lecturată cu atenție te va schimba, vei deveni cutezător și încrezător în propriile forțe, te va scoate din anonimat.

 

DE LA LECTURĂ LA BANI. Cum te poate ajuta forța ascunsă a lecturii să-ți îmbunătățești viața sub toate aspectele, Burke Hedges

Titlu incitant pentru pragmatici și nu numai!

Autorul acestei cărți provine dintr-o familie de imigranți latino-americani, care s-a decis să trăiască în Statele Unite ale Americii după instaurarea dictaturii de la el din țară.

Burke Hedges ne destăinuie că „lectura, spre deosebire de orice altă activitate, nivelează forțele pe terenul de joc al vieții. Este marele egalizator. Lectura ne transformă din persoana care suntem în acest moment în Cineva care putem deveni. Și când ne schimbăm câtuși de puțin, suntem mai bogați sub toate aspectele decât eram cu o zi înainte”.

Autorul speră că citirea acestei cărți ne va aprinde pasiunea pentru lectură și ne va da puterea să ne descoperim aptitudini unice pentru a ne realiza pe deplin potențialul.

 

CEL CE URCĂ MUNTELE, Ernest Bernea

Această carte este un adevărat ghid spiritual pe care, lecturându-l, ne va ajuta să depășim traumele lăsate, uneori, de suferință. Suferința este aici hiperbolizată, ridicată la rang de munte. „Cel ce urcă muntele plin de credință, luminează cărările și biruie moartea ”, afirmă autorul după o experiență de o viață.

Oricât ar suna de paradoxal, suferința ajută sufletul în evoluția lui și te face să gândești și să simți adânc, dacă nu te lași strivit , copleșit de ea.

O carte densă, profundă, care îți solicită resursele intelectuale și te face să înțelegi rolul și rostul suferinței în viața de toate zilele.

 

PESCĂRUȘUL JONATHAN LIVINGSTON, Richard Bach

Autorul s-a născut în anul 1936 în S.U.A. și este un descendent al familiei compozitorului J.S. Bach. Scriitor, pilot și mecanic aviatic, Richard Bach este un tip original, pasionat de acrobațiile aeriene și de figura unui pilot de curse din anii treizeci, John Livingston, care avea să-i sugereze numele personajului – pescăruș. Deși adevărata sa pasiune a fost aviația, și-a dorit dintotdeauna să scrie. Obsedantă preocuparea autorului în ideea unei păsări care învață să treacă dincolo de zidurile limitărilor …

Pescărușul J.L. este, după Micul Prinț, cea mai citită parabolă modernă. Nu, nu este important că povestea vorbește despre ordine și dezordine, despre conformism și disidență, despre cârdul care cârâie și solitarul care tace și zboară. Nici relația maestru – discipol despre care nu mai rămâne nimic de spus după ce citim cartea nu e cel mai important lucru în această carte și nici exemplara lecție de libertate pe care o primim. Important este felul în care răspunde pescărușul Jonathan la nedumerirea tânărului său prieten : „Nu înțeleg cum poți iubi un cârd de păsări care tocmai a încercat să te ucidă”. Vom descoperi sensul parabolei și ceea ce e cu adevărat important în ea, citind cartea. Adevăratul pescăruș J.L. trăiește în noi toți și de aceea cartea ne este dedicată cu mărinimie, nouă, tuturor. Să acționăm pentru a merita această dedicație.

 

BIBLIA

Nu întâmplător am lăsat Biblia sau Sfânta Scriptură pentru finalul pledoariei mele. Este cartea despre care Dumnezeu spune, prin gura Sfântului Său Proroc Moise: „ea nu-i pentru voi doar o vorbă goală, ci e însăși viața voastră, și prin cuvântul acesta vă veți îndelunga zilele”. Același adevăr ni-l descoperă apoi Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos, când le spune ucenicilor săi : „Cuvintele pe care Eu vi le-am grăit,  ele sunt Duh și viață sunt”.

Biblia e cartea care cuprinde cărțile, așadar, e Biblioteca prin excelență, singură și singulară în dumnezeiasca ei omenitate. Orice bibliotecă din lume poate avea cuvinte despre Dumnezeu ; Biblia e înseși rostirea lui Dumnezeu, anume pentru oameni, inspirată de Duhul Sfânt. Pentru nevoia stringentă de a cunoaște, ne vom învăța s-o citim, dacă sufletul ni se va aprinde în văpaia cu dumnezeiescul dor. Acesta ne va descoperi că, în vreme ce toate cărțile acestei Cărți au fost scrise de dragul unui singur personaj, Iisus Hristos, prevestindu-l și vestindu-l, și în vreme ce Iisus Hristos a venit în lume de dragul unei singure făpturi, omul, înseamnă că toată cartea se îndreaptă către noi toți. Dacă o ocolim, riscăm să trecem pe-alături de propria viață. Dar fiindcă ne-o vom asuma, ne vom descoperi pe noi înșine.

Atâta timp cât omul simte nevoia să citească o poezie plină de simțire, vizionează un documentar despre probleme grave ale omenirii, se relaxează ascultând muzica preferată, dăruiește prietenilor tablouri cu picturi mai vechi sau mai noi și nu uită la finalul zilei să-și înalțe spiritul la Dumnezeire, încă mai avem o speranță de normalitate, de bine , frumos și armonie.

Tineri, simt că uneori nu vă place lumea în care trăim cu toții. Citind, puteți materializa o alta, mai bună și mai ofertantă.

 

Mariana Călinescu,

bibliotecară la Biblioteca „Mihai Eminescu”, Bicaz

Share.

Leave A Reply