sâmbătă, iunie 29
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

„Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”

(Fapte 5,9)

 

În anul 2022, la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe și Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Valeriu Tănasă, cunoscut ca poet, publicist, eseist, implicat în numeroase activități culturale și civice din această zonă, scoate de sub tipar un volum cu un titlu sugestiv: „Dorul de înviere”.

Cartea se dorește a fi un periplu prin universul literar, teologic și cultural, structurat în cinci capitole intitulate astfel: Meditațiile unui mirean, Frumusețea Creației, Cuvinte despre rugăciune, prietenia sfințeniei și Cutremurul globalizării.

Împletirea motivelor biblice cu cele literare au fundamente bine documentate și argumentate, presărate de numeroase exemple din literatura românească, dar și din cea universală: smerenia, împărtășania, pocăința, iubirea, fericirile, milostenia, înțelepciunea, timpul, lacrima, singurătatea, veselia, jertfa și multe altele toate fiind rodul meditației autorului.

Destinația acestei cărți este una destul de precisă: se dorește a fi un manual de conduită creștină dacă vrem, prin intermediul căreia autorul reușește să sublinieze tendința globală spre distrugerea credinței, a culturii și a civilizației. Această carte vine în ajutorul celor care vor să schimbe aceste trăiri și să învețe a sluji binele și mai ales pe Dumnezeu.

„Cine nu iubește pe vrăjmași, n-are în el harul lui Dumnezeu” (Cuviosul Siluan Athonitul). Autorul este și un bun cunoscător al literaturii religioase, presărând cartea cu numeroase trimiteri la Sfinții Părinți, dar și la marii poeți sau scriitori (Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, Nichifor Crainic, Dante Alighieri, Dimitrie Cantemir, Lev Tolstoi, Mircea Eliade și mulți alții).

Realitatea socială, cu toate metehnele ei, stă sub atenta supraveghere a autorului, ajungând la un ultim capitol cu o întrebare fundamentală: Cum să ajungem la desăvârșire? şi se poate găsi răspunsul în urma unei atente lecturi și meditații.

Această carte este un câștig pentru hrana sufletului pe care autorul cu atâta pricepere ne-o oferă. Lectură plăcută!

 

Roxana Gabor Tănase

Share.

Leave A Reply