Uneori, frumusețea și valorile cele mai mari se ascund chiar lângă noi, fără să știm de existența lor. Într-un colț liniștit de sat, se află un loc unde se ascunde sufletul unui poet care a ars intens și s-a stins mult prea repede. Așa am descoperit eu Casa Memorială Aurel Dumitrașcu. Împreună cu doamna profesoară de chimie Precub Anca Maria și doamna profesoară de geografie Țebrean Anca, alături, bineînțeles, de câțiva colegi de gimnaziu, am fost ghidați și primiți în acest loc minunat de doamna bibliotecară Lupescu Iolanda și domnul Ionel Dumitrașcu, care fac parte din familia poetului. Din clipa în care am intrat înăuntru am simțit o căldura greu de descris: miros de lemn vechi, de casă bătrânească. Am simțit că din prima clipă locul acesta este unul primitor, care m-a făcut să uit de toate pentru un timp, toată viața de mea de adolescentă. Această casă este o punte între trecut și prezent, între noi și poet…
Aurel Dumitrașcu, născut pe 21 noiembrie 1955, în satul Sabasa, comuna Borca, județul Neamț, în 35 de ani a dat dovadă prin scrierile sale că pasiunea învinge timpul, stingându-se în 1990. Doamna bibliotecară Iolanda Lupescu ne-a povestit, plină de emoție, cum a fost să crească alături de acest poet, jocurile copilărești, timpul petrecut împreună. În camera în care acesta scria, se odihneau o sumedenie de cărți, viniluri, numeroase diplome, poze vechi de familie, în care acesta ieșea în evidență prin aspectul său, având o aură distinctă. A fost un poet sensibil și profund, scrierile sale fiind pline de trăiri intense și reflecții asupra vieții, dureros de sincere, ca o spovedanie. Nu se supunea tiparelor, având un spirit liber, fiind remarcat prin autenticitatea sa. Toate obiectele erau păstrate cu grijă și dragoste, pentru că povesteau câte o părticică din viața poetului. A presimțit că poate timpul nu va fi de partea sa, dar a ales să lase în urmă lumină, poezie.
Teodora Ungureanu, clasa a VIII-a A
