În perioada 21-23 noiembrie, asociația Maryland a organizat în județul Tulcea, Centenarul Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa. În descrierea evenimentului omagial, organizatorii au ținut să sublinieze faptul că Părintele a fost un fiu duhovnicesc al acestui județ, fiind născut la Mahmudia pe 23 noiembrie 1925 și urmând cursurile liceului „Spiru Haret” din Tulcea. S-a stins din viață în America, unde a fost forțat de împrejurări să-și petreacă ultima parte a vieții, chiar de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie 2006). Ultima dorință a Părintelui Gheorghe Calciu a fost să fie înmormântat în țară, la Mănăstirea Petru-Vodă din județul…
Autor: Ecoul Muntilor
Unul dintre motivele pentru care educația de mediu rămâne adesea la nivel declarativ este distanța dintre conținut și realitatea copiilor. Se vorbește despre păduri îndepărtate, ecosisteme exotice sau probleme globale, fără legătură directă cu realitatea obișnuită lor, și adesea ajung să preia gândirea: “Pe mine cu ce mă privește?”. Proiectul Generația Verde, implementat de Asociația Potaissa Art în localitățile Broșteni și Borca, a ales intenționat o altă direcție: educația de mediu construită pornind din locul concret în care copiii trăiesc. Această abordare este cunoscută în domeniul didactic sub numele de place-based education (învățarea bazată pe loc/zonă sau învățarea ancorată în…
Retrasă din activitatea competițională, fosta jucătoare de handbal profesionist, Ligia Puț, produs al școlii de handbal de la Baia Mare, a început un nou capitol important în viața sa profesională. Fosta sportivă a pus bazele unui club de handbal la Borca, Neamț, începând cu luna noiembrie 2025. Clubul funcționează deja la capacitate. Antrenamentele au loc la sala de sport a Liceului „Mihail Sadoveanu” Borca. Ideea a fost primită cu interes de părinții copiilor din comuna Borca. Ulterior acest proiect a devenit realitate. Dorința este de a-i învăța pe acești copii tainele handbalului și a-i îndemna să facă sport cu metode…
Virginia Rogin s-a născut în ziua de 19 noiembrie 1951, la Buhalniţa, Neamţ. Este actriţă, absolventă a I.A.T.C. Bucureşti (1977). A fost repartizată la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, instituţie condusă, în acea vreme, de Emil Mandric. La Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ a fost distribuită în mai multe spectacole: „Vara trecută la Ciulimsk”, „Nevestele vesele din Windsor”, „Trei surori”, „O noapte furtunoasă”, „Cei trei muschetari”, „Dulcea ipocrizie a bărbatului matur”, „Îmblânzirea scorpiei”. Aici a lucrat cu regizori precum Alexandru Tocilescu, Eduard Covali, Emil Mandric, Alexandru Dabija, Iulian Vişa. Când s-a decis să se înscrie la Facultatea de Teatru, a beneficiat de…
Cu ocazia Zilelor Liceului ”Mihail Sadoveanu” Borca, în ziua de 6 noiembrie, am avut bucuria să o avem în mijlocul nostru pe doamna Mihaela-Cristina Verzea, director adjunct științific al Complexului Muzeal de Istorie Piatra Neamț. A fost un recurs la memorie sublim, datorită pasiunii și vervei cu care doamna Verzea ne-a făcut să călătorim în timp, să ne simțim pe tot parcursul expunerii ca făcând parte dintr-un secol simpatic, demn de explorat. Astfel, Marie Alexandra de Saxa- Coburg și Gotha, viitoarea regină a României s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în Kent, Anglia. Părinții ei erau Alfred…
Anul acesta Biserica Ortodoxă Română aniversează 140 de ani de la dobândirea autocefaliei și 100 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie. De aceea, anul 2025 a fost declarat Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române. În cele ce urmează vom rememora cu ajutorul presei de acum 96 de ani momentul sfințirii locului pe care urma să fie ridicată Catedrala Mântuirii Neamului. Imediat după Primul Război Mondial, chestiunea ridicării unei catedrale a Mântuirii Neamului este reluată, aceasta fiind și dorința regelui. La sfârșitul lunii mai 1920, ședința festivă a Sfântului Sinod a luat act de de hrisovul Regelui Ferdinand…
Ziua de 15 ianuarie a fost marcată cu emoție și rafinament cultural la Școala Gimnazială, comuna Bălțătești și Școala Gimnazială Valea Seacă, printr-o activitate dedicată Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 176 de ani de la nașterea poetului național, Mihai Eminescu. Evenimentul a oferit un moment artistic complet, în care elevii au demonstrat sensibilitate, talent și respect pentru valorile culturale românești. Programul a inclus recitări de poezii eminesciene, interpretarea unor cântece inspirate din versurile marelui poet, prezentări tematice și momente de reflecție asupra operei și personalității celui care a definit, prin creația sa, profunzimea limbii române și spiritul național. Un…
Am intrat în anul al IV-lea al revistei noastre, seria sa nouă, începută în decembrie 2022. Apărem în forma sa tipărită, foarte importantă pentru noi, şi asta înseamnă că suntem îndeajuns de mulţi încât să purcedem la o nouă adevărată aventură în aceste vremuri, un demers publicistic inedit şi credem că puţini sunt cei care mai fac astfel de lucruri. Contribuţii importante au adus pentru acest număr preotul Gheorghiţă Anisiea, învăţătorii Gladiola Bondar şi Ilie Alexandru, profesoara Gabriela Vanda Cortez, bibliotecara Iolanda Lupescu, profesorii de istorie Daniela şi Vasile Ciubotaru, Ana şi Andrei Nica, Emanuel Bălan sau Mirela Curcă, Valentin…
În acest timp şi-n existenţa care Pe zi ce trece-şi pierde calitatea, În lumea plină de figuri bizare Tot mai arar găseşti normalitatea. În minte-mi suliţă de gând străbate Că omenirea parcă-i un spital, Saloane uriaşe pline toate De-alcoolizaţi şi-alienaţi mintal. Halate albe fluturând bizar Printre nebuni se-mpleticesc formal De la director până la portar, Şi nici un doctor nu pare normal. Oriunde ai căta cu-nfrigurare, Vezi inşi ce se căznesc să sară calul, S-arunce-n baltă piatra, fiecare, Să-mpiedice mereu din drum normalul. Prea des, aiurea şi nedemn se moare, Îndepărtat şi rece este malul, Şi…
De mai mulți ani am urmărit cu admirație această acțiune umanitară, pas cu pas, de la distanță, observând discreția și consecvența cu care acești tineri aleg să fie prezenți acolo unde este cea mai mare nevoie. Un moment care mi-a rămas profund întipărit în minte s-a petrecut anul trecut, într-o seară târzie, în Bistricioara, când, în timp ce puneam coronițe la mormintele bunicilor mei, am zărit câteva mașini oprind la una dintre căsuțele din zonă. Am înțeles imediat ce se întâmplă, însă nu am reușit să îi opresc. Atunci mi-am dat seama, încă o dată, că binele adevărat se face…
