Despre ţinutul Neamţului spunea Constantin Turcu într-o comunicare făcută la „Congresul Profesorilor de Geografie din Țară”, ținut la Piatra-Neamț în Mai 1940: „Căci puține locuri sunt în țara asta, care să aibă norocul să strângă laolaltă atâtea frumuseți naturale, atâtea scumpe și străvechi amintiri istorice, atâtea monumente de artă religioasă și atâtea pietre de temelie în cultura noastră – așa cum se întâmplă să fie în județul Neamț, care, fără îndoială, este unul din cele mai vechi leagăne ale Moldovei. Așezat în creerii munților, stăbătut de ape cristaline, și înveșmântat în codri seculari și de nepătruns, ținutul acesta a oferit locuitorilor lui o mare ușurință de vieață și o mare siguranță împotriva tuturor primejdiilor care s-au abătut veacuri de-a-rândul pe aici”,
Vechiul ţinut al Neamţului era în mare parte montan, lui adăugându-i-se ulucul subcarpatic, leagăn al vechilor civilizaţii pe pământ românesc. Calistrat Hogaş folosea termenul „Munţii Neamţului”, cuprinzând în scrierile sale şi dealuri subcarpatice. Încă de la J.A. Vaillant a apărut numele „Valea Muntelui”, folosit şi astăzi, iar Constantin Matasă scria despre „Muntenia Neamţului”. Satelor de munte din judeţul Neamţ de astăzi le este dedicată această revistă. Sate în care din vechime au trăit plăieşii graniţei, călugării şi pustnicii, păstorii cu turme şi ciurde domneşti, mănăstireşti sau boiereşti, haiducii, tăietorii de lemne, cărăuşii şi plutaşii. Oameni mândri şi mai greu de stăpânit, după cum scria Alecu Russo. Astăzi, lucrurile s-au schimbat. Au rămas însă tradiţii ancestrale, ştiute de mulţi dintre săteni şi respectate, îndeletniciri, poveşti şi legende şi ele îşi vor face loc în paginile revistei noastre. Regiunea este una mirifică, în care turismul poate fi una dintre soluţiile pentru o creştere a prosperităţii zonei. Turismul cultural şi natural sunt priorităţi şi pentru „Ecoul Munţilor”. Şcolile zonei se află în atenţia noastră şi, de altfel, mulţi dintre corespondenţi sunt cadre didactice, lor adăugându-li-se bibliotecari, mici întreprinzători, preoţi, funcţionari etc. şi prin ei încercăm să surprindem viaţa comunităţilor montane cu cât mai multe dintre aspectele ei, exceptându-l pe cel politic.
O serie nouă a revistei se prezintă în faţa cititorului cu articole diverse de popularizare, dar, acolo unde este cazul, cu o judicioasă fundamentare ştiinţifică. Omul de la munte, prin intermediul revistei noastre, se dezvăluie: cu poveştile, amintirile şi istoriile sale, cu bucuriile şi necazurile, cu zbaterile şi dorurile sale.
Daniel DIEACONU
