Pribeag prin România: Vithavaș

Vă spune ceva acest nume? Mulţi dintre voi nu cred c-ați auzit de așa ceva… Dar mie și nouă, celor din extremitatea vestică a județului nostru, da. Ne duce cu gândul la o denumire ungurească că deh! am fost vecini cu ei o bună perioadă de timp… că așa a vrut istoria acestor meleaguri.

Trecând de pasul Tulgheș (intrând în Harghita), un admirator al munților nu poate să nu observe un munte proeminent, spre sud-vest ce domină înălțimile din jur.

Revenind, toți ați auzit de Masivul Hășmaș, ce ține de la fostul oraș minier Bălan până la satul Hagota din Tulgheș. Deci acest vârf încheie coloana nord-vestică a Hășmașului.

Fiind în imediata vecinătate a Grințieșului, nu mi-a fost greu să ajung până la el și pe vârful acestuia. Se poate merge cu mașina până la poale, pe valea Șumuleului, sau pe partea sudică prin Hagota. Aici, cu o mașină de teren se poate ajunge până la 40 minute de vârf.

Ca un înrăit montaniard am ales să urc pe un traseu nemarcat, pe valea Șumuleului. Am localizat vârful de la bază și am urcat pe drumuri forestiere până pe creastă, de unde am intrat în traseul ce vine din Hagota. De aici un urcuș mediu, specific Hășmașului, cu multe poieni, islazuri  și stânci răzlețe. Aproape de vârf este instalată și o coardă, pe o distanță de 3-4 metri, necesară celor corpolenți, care nu se pot strecura printre stânci.

De sus, avem imagini superbe ale munților Hășmaș, Ceahlău, Higheș. O zi senină de toamnă te poate bucura cu imagini de neuitat. Cu o altitudine de 1609 metri, vârful domină celelalte înălțimi ale localității Tulgheș din Harghita.

Urmează partea cea mai importantă: o afinată, un prânz frugal, cât mai multe poze și o revenire pe același traseu. Pe culme, am făcut o pauză de un măr, pe care n-am s-o uit prea repede. Un „uncheș” și-a făcut apariția dinspre Hagota, fiind cel mai mare exemplar pe care l-am întâlnit, dar la urletul meu a făcut stânga împrejur, speriindu-ne reciproc. Până la vale am cântat tot repertoriul pe care mi l-am adus aminte.

Țin să vă spun că localnicii îl numesc simplu… ceatră. Eram în mașină, când m-a oprit un bătrân pe Șumuleu și m-a chestionat pe unde am umblat. Zice: „După cum arăți cred c-ai fost pe… ceatră”. Am aflat ulterior că era omul de legătură al pădurarului din zonă.

Având mai mult timp la dispoziție am oprit la frumosul cimitir al eroilor neamului căzuți pentru apărarea pământului românesc. Un cimitir încărcat de istorie, bine îngrijit, cu o mică bisericuță (prima ca vechime din Tulgheș), unde o data pe an se sărbătorește hramul localității Rezu Mare.

A fost o ieșire de 5-6 ore, care poate fi repetată oricând, fiind aproape și de dificultate minimă…

Mihai PANŢIRU