Ca şi locuintă, palatul Topkapi din Istanbul, Saray-iCedid-iAmire fiind numele lui iniţial, nu poate fi numit primitor. Însă în anii în care el a fost ridicat, primitor şi cald nu era o cerinţă obligatorie. Sigur şi puternic trebuia să fie un palat în care soarta se schimba cu fiecare răsărit al soarelui.
Palatul este situat în locul numit Sarayburnu şi se află pe un promontoriu înalt unde altă data se aflau palatele bizantinilor. Locul a fost mereu unul de maximă importanţă şi servea drept acropolis pentru bizantini. Construirea palatului a început sub domnia lui Mehmet II Cuceritorul, în anul 1459, la şase ani după căderea Constantinopolului şi a primit numele de Topkapi abia în secolul al 19-lea.
Palatul Topkapi nu este o construcţie ce a fost ridicată deodată, aşa cum este cazul unor palate din Europa. El este un amestec de stiluri, preferinţe, necesităţi şi puţină nebunie. Are ziduri peste ziduri, porţi peste porţişi scări peste scări, cu patru curţi mari interioare şi o mulţime de clădiri mai mici. Stilul lui aduce cu cel asiatic, cu mici clădiri aruncate în grădinişi legate între ele de pasaje şi scări.
La prima vedere, din exterior, palatul este impresionant, cu zidurile sale lateşi înalte, cu turnuri şiporţiuriaşe. Dar nu poţi scăpa de senzaţia că era făcut aşa pentru a-i ţine înăuntru pe cei de acolo mai mult decât pentru a-i opri pe cei din afară să intre. Părea o închisoare din care nu poţi scăpa, chiar dacă eşti sultanul otomanilor.
Spaţiile oficiale, cele de primire şi cele în care trăia sultanul sunt impresionate în detalii mai mult decât mărime, nefiind unele mari ci mai degrabă mici. Nu poate fi ignorat faptul că exista apă curentă, băi, toalete şi exista un lux ce în alte zone ale lumii lipsea cu desăvârşire. Baia sultanului ar putea fi folosită şi azi fără probleme. Bucătăriile palatului însă erau demne de luat în seamă, având nu mai puţin de 20 de hornuri, fiind responsabile cu hrănirea a 4000 de oameni. Doar personalul bucătăriilor imperiale numărată 800 de oameni! Însă dacă paşii te duc spre harem, situaţia devine sufocantă. Femeile care au locuit acolo, în acele camere mici, toate la un loc, cu o curte exterioară întunecoasă, fără lumina soarelui, trebuie să fi fost foarte nefericite şi capabile de a face orice pentru a scăpa de iadul în care erau prinse.
Cele care reuşeau să câştige favorurile sultanului şi ale mamei sale, sultana valide, ajungeau să aibă o semi-libertate şi „aer” în haremul mai luxos al concubinelor.
După secolul al 17- lea, palatul îşi pierde din prestigiu şi importanţă, fiind considerat vechi şi întunecos. Aşa că în anul 1865 sultanul Abdul Mejid I decide să mute curtea oficială la palatul nou contruit pe malul Bosforului, numit Dolmabahçe, un loc nou, modern, ce putea rivaliza cu construcţiile regale din Europa. Şi astfel Topkapi Palace a ajuns muzeu pentru a arăta lumii cum trăiau sultanii otomani şi ce bogăţii au rămas în urma lor!
Oana CIUCANU
