Glasul acestor monumente s-a făcut auzit datorită cercetătorilor, al specialiștilor în domeniu și al iubitorilor de frumos. Străbunii noștri aveau o bogăție spirituală a lor, iar astăzi noi o putem admira datorită acestor monumente istorice de artă.
Atenția ne este captată de un mic cimitir situat în partea de nord-vest a comunei Poiana Teiului, unde se păstrează o bijuterie arhitecturală religioasă care are hramul „Sfântul Gheorghe”. Acest locaș de cult stârnește curiozitatea, iar apoi admirația, caracteristicilor rare care se găsește în stilul arhitectural și măiestria execuției creând un echilibru perfect.
Pe malul stâng al Bistriței, undeva prin secolul al XVIII-lea, se ridica o biserică din lemn după regulile stricte ale acelor timpuri, numai că o întâmplare nefastă a făcut ca aceasta să cadă pradă flăcărilor, localnicii fiind nevoiți să înalțe alt așezământ de cult. În 1818 „pe locul unde a fost vechea biserică și cimitirul de pe lângă dânsul”, scrie preotul Gavril Gr. Vlad, „este astăzi o troiță, făcută de unul din locuitorii satului Galu, pe nume Felix Guzman”. Dovada clară că a mai fost o biserică pe acest loc o demonstrează cărțile și icoanele care au rămas de la vechea așezare monahală. Preotul Gavril Gr. Vlad amintește de „Sfânta și Dumnezeiască Evanghelie”, tipărită în timpul domniei lui Alexandru I. Ipsilanti Voevod și a Mitropolitului Grigore, în Țara Românească, apoi predată bisericii din Galu, în 1780, de către un localnic – Vasile Cheroasa – mărturie care se află în „nota scrisă în chirilică de pe prima pagină a cărții”. Altă dovadă a vechimii bisericii o găsim în cartea „Sfintele și Dumnezeștile Leturghii”, tipărită în timpul lui Franscisc al II-lea, în tipografia din Sibiu, în anul 1807 și donată bisericii de o fostă enoriașă – Ecaterina Ștefan – pe 24 martie 1814, pentru noua biserică aflată în construcție. Trebuie amintită și „Cataraxia greco-romană” din 1812, și „Octiohul” tipărit de Episcopia Râmnicului, pe timpul Împăratului Rusiei Alexandru I. Pavlovici – ambele donații pentru biserica din Galu. În lucrarea nepublicată rămasă în manuscris, „Istoria Bisericii din Galu”, preotul Gavril Gr. Vlad realizează un studiu foarte bine documentat pe baza cercetărilor științifice. Aflăm și despre stilul construcției propriu-zise, care a fost ridicată în stilul precedentei astfel: „În față cu pridvor deschis cu colonade lucrate la strung. Deasupra pridvorului găsim un turn mic, care servește drept clopotniță. Acoperișul învelit cu draniță bătută în cuie sub formă de solzi, este construit în pantă repede, potrivit regiunilor muntoase, bogate în ploi. Pe abside, adică pe cele două strane (strana din dreapta și strana din stânga) sunt construite două turnulețe, iar pe aceasta, cât și pe Sfântul Altar, pe Pronaos și pe turnul clopotniței distingem câte o cruce metalică, care are la bază, fiecare câte o semilună, simbolizând biruința creștinismului împotriva credinței islamice, obicei adoptat după 1877/1878, în urma cuceririi independenței de stat.”
Tehnica și măiestria meșterilor acelor timpuri au făcut ca astăzi să putem admira încă capodoperele lor. Această bisericuță are pereții din bârne de brad îmbinate în „coadă de rândunică”, folosind numai cuie de lemn. Interiorul este finisat cu scânduri de brad iar pereții despărțitori din dulapi care au fost tăiați sub formă de arcadă rezultând și bolți cu fâșii curbe în plan octogonal în zona altarului și a naosului. Ancadramentul ușii de la intrare este împodobit cu un brâu încrustat, neterminat, iar catapeteasma a fost realizată de către Ion Zugravul, meșter cunoscut al comunii Răpciuni, care a sculptat cu pasiune diferite elemente specifice Văii Bistriței.
Puritatea acestor mici capodopere, care ne urmeză din trecut, desăvârșesc momentele de rugăciune, iar liniștea sufletească pe care acestea o propagă te ajută să întrepătruzi mai ușor planul spiritual.
Sursa informativă: „Mănăstiri, schituri și biserici nemțene”/ Cristian Vatamanu, „Pelerin în Județul Neamț”/Daniel Dieaconu
Roxana GABOR-TĂNASE
