Pe 24 ale lui Cireșar, românii de oriunde s-ar afla sărbătoresc Ziua Universală a IEI, cămașa tradițională românească, element principal al costumului național, intrată de anul trecut în patrimoniul imaterial UNESCO. De asemeni, creștinii ortodocși sărbătoresc nașterea sfântului Ioan Botezătorul și înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos. Sânzâienele sau Drăgaica este o sărbătoare populară românescă străveche datând cu mult înainte de Hristos. Sânzienele, plante cu puteri vindecătoare, sunt un substitut al zeiței agrare cu același nume, care înfloresc în perioada solstițiului de vară, la pârguirea și coacerea lanurilor de grâu și de orz. Florile, albe și galbene, frumos mirositoare, cresc prin fânețe și livezi, la marginea drumurilor și prin păduri. Atât florile, cât și tulpinile, semințele și rădăcinile au numeroase utilizări în medicina și cosmetica populară, în obiceiurile și actele magice împlinite în ziua de 24 iunie. Din flori de sânziene și spice de grâu se împletea cununa ce reprezenta sacrul și era purtată pe cap de o fecioară care juca rolul zeiței agrare în ceremonialul numit Dansul Drăgaicei; era aruncată pe acoperișurile caselor sau a șurilor pentru a prezice viitorul; era agățată la ferestrele caselor, pe stâlpii porților, în crucile de hotar și din cimitire , cu rol de protecție împotriva forțelor malefice; fetele de măritat o puneau sub căpătâi în noaptea se sânziene pentru a visa ursitul sau se înfășurau cu flori de sânziene peste mijloc pentru a nu avea dureri de șale în timpul secerișului, ori le purtau pe cap sau în sân pentru a fi atrăgătoare și drăgăstoase.
Fiecare ie spune o poveste scrisă cu acul pe o pânză țesută la război de mamele, bunicele și străbunicele noastre sau , astăzi, în zilele noastre, pe o pânză industrială. IA este înscrisă cu măiestrie, eleganță , rafinament și unicitate în codul valorilor poporului român. A fost îndrăgită de personalități regale, disigneri internaționali renumiți, pictori, vedete și , mai ales, de oamenii simpli care nu ezită să caute în lăzile de zestre ale bunicilor și să scoată la mezat, de acolo, comori uitate. Dorindu-se reamintirea valorii pe care o are – identitară, estetică și practică, dar și perpetuarea și dăinuirea tradiției, i s-a oferit o zi din calendar, 24 iunie – Ziua IEI, o zi în care ia românească veche și nouă este sărbătorită, mai ales, de către femeile românce din lumea întreagă. Este înscrisă în codul genetic al românilor dragostea pentru frumos și pentru crearea lui, având în vedere că țăranca româncă, creatoarea acestor minunate cămăși, era, în cele mai multe cazuri, neștiutoare de carte, era nevoită să lucreze la lampă sau la opaiț, seara, ziua ocupându-se cu agricultura, creșterea animalelor și alte treburi casnice. Cred că au ieșit asemenea minunății din mâinile țărăncii românce și pentru faptul că în timpul lucrului erau rostite, din tot sufletul, rugăciuni.
Bicazul, prin intermediul bibliotecii publice, a ajuns anul acesta la a șaptea ediție a Zilei Univesale a IEI. Cu mic, cu mare, ne reunim în fața bibliotecii la această minunată serbare populară, îmbrăcați cu toții în cămăși naționale sau cu întreg costumul popular. Domnește voia bună, ne bucurăm de oaspeții care vin să susțină programe artistice sau care ne vorbesc despre simbolistica bogată a cămășilor străbune, admirăm expoziția de ii vechi și noi, lucrate în Șezătoarea de Bicaz, ce se desfășoară tot la bibliotecă, din octombrie 2022. Dacă tot am serbat ia în fața bibliotecii, sub auspiciile marelui Eminescu, am învățat cum să citim o ie și ce reprezintă fiecare semn cusut pe ea. Am încheiat activitatea cu o paradă a cămășilor populare, paradă la care au luat parte și copiii. Copii, mici și mari, ne bucurăm împreună de frumosul creat ieri și azi, cu îndemânare, multă trudă și dragoste. Anul acesta am avut ca invitați pe colega noastră, Cristina Rășchitor, bibliotecar și muzeograf în comuna Ceahlău și pe solistele de muzică populară Maria și Ingrid Cornea, bunică și nepoată. Această dedicație este un mijloc de promovare a culturii noastre, a iei, ca simbol al identității românilor. Ia este firul roșu care leagă generațiile între ele și este un brand de țară cu care, ne mândrim. Această lucrătură din străbuni, încărcată de semne și simboluri, este pentru români o modă fără vârstă.
Dacă vom contribui la păstrarea acestei zile ca omagiu adus minunatei noastre ii, „cămașa de lumină”, cum mai este numită de poeți, vom reuși să ne redobândim tradiția strămoșească, pierdută pe alocuri.
„Iată vin colindători/ Printr-înșii și Dumnezeu/ Îmbrăcați într-un veșmânt/ Lung din cer până-n pământ/ Scris e-n spate, scris e-n piept/ Scris e-n șale, scris e-n poale / De-amândouă părțile scris câmpul cu florile/ Iar prejurul poalelor scrisă-i marea tulbure/ Pe-ai săi umerei scriși sunt doi luceferi/ Pe umărul de-a dreapta scrise-s Soarele și Luna/ Pe umărul de-a stânga închipuită-i lumea.” (prof. Ioan Sorin Apan).
Mariana CĂLINESCU