„Eu am țesut de când eram o copilă de 7-8 ani, iar pentru mine, a țese înseamnă a respira.” (Ana Fârțală, 71 de ani, artist popular”
Undeva, în satul Telec-Bistra, nu departe de drumul care urcă în Poiana Stănile din legendarul Ceahlău, trăiește Ana Fârțală, o bunicuță cu părul nins, de 71 de ani, cu privirea ageră și tare sfătoasă, pe care o găsești într-o bucătărie unde are amplasat un război țărănesc de țesut.
Când am intrat în acea încăpere, oarecum înghesuită, dar mirosind a veșnicie,am putut constata că peste tot erau obiecte țesute cu mâinile ei aspre. În simplitatea ei de om cu rușine și frică de Dumnezeu, tanti Ana s-a ridicat de pe băncuța ei (făcută din lemn cioplit de răposatul ei soț, plecat la cele veșnicie acum 3 ani) și și-a cerut iertare pentru faptul că era deranj în încăpere. Sigur, i-am făcut semn să se așeze și să ne povestească despre pasiunea ei, despre arta de a țese.Uite-așa am aflat că în Bicazu-Ardelean au mai rămas puține femei care să ducă mai departe această frumoasă pasiune, probabil și din cauza faptului că omului îi este mai comod să cumpere articole de vestimentație tradiționale, din comerț, fiind mai ieftine, dar și de calitate îndoielnică.
Tanti Ana a învățat să țese de la mama ei, pe când avea vreo 7-8 ani, iar de atunci a prins dragoste de războiul de țesut. A învățat să coase și să țese într-un timp relativ scurt, deoarece mama ei avea o mare experiență, de pe mâna ei rezultând adevărate opere de artă, păstrate cu sfințenie și în ziua de azi.
Pentru a fi mai convingătoare, în timp ce povestea, tanti Ana m-a invitat prin fiecare încăpere, atât în bucătăria de vară, unde se afla războiul de țesut, cât și în casă, unde, în cele câteva camere erau expuse zeci de covoare țărănești, prosoape cu motive tradiționale, fețe de masă cusute în culori vii, dar și câteva zeci de cămăși cusute de-a lungul timpului.Pe jos nu puteai găsi decât acele „țoale” țesute din cordele, cum rar mai găsești pe undeva. Pe o bancă (despre care tanti Ana spunea că se numește „canapeu”) se aflau câteva suluri mari de „țoale” (un fel de traverse țesute manual din cordele – bucăți de material tăiate fâșii de diferite culori). Pe paturi se aflau teancuri de cuverturi, iar ce mi-a atras atenția în mod deosebit era un „țol” din lână foarte gros și foarte greu, cu motive florale și populare, pe care cu greu l-am ridicat și despre care tanti Ana spune că că ține de cald și la minus 30 de grade afară. Toate acestea au fost țesute de tanti Ana, care mi-a arătat și o carte veche cu modele populare, din care se inspiră atunci când se apucă de treabă. De altfel, se poate observa cu ușurință că majoritatea motivelor și modelelor păstrează aceeași linie specifică zonei Bicazu-Ardelean.
Cu emoție în glas, tanti Ana a povestit de perioada când în Bicazu-Ardelean, cu ani în urmă, funcționa un fel de șezătoare, unde se adunau mai multe femei din sat și făceau ceea ce știau ele mai bine: să țese și să coase, iar atunci când va fi redeschis Muzeul „Silvia Barna”, care va fi amenajat în incinta noului Cămin Cultural, va dona cu bucurie o parte din munca sa, să rămână pentru posteritate.
Fiind întrebată câți bani a câștigat de pe urma acestei munci , tanti Ana a spus cu seninătate că ea nu țese pentru a face bani, ci pentru sufletul ei, dăruind astfel de lucruri oamenilor dragi din viața ei.Astfel, fiecare membru al familiei sale poartă câte o ie cusută de ea, iar în casele copiilor ei este imposibil să nu găsești câte un covor, carpetă, prosop sau țol, cusute de ea.Cea mai mare bucurie a ei este faptul că unul dintre nepoți, Cosmin Caia, de 14 ani, artist în devenire, membru al Asociației Culturale EU CRED, care cântă la orgă, chitară și voce, poartă cu mândrie cămășile și ițarii cusuți de ea și știe că atunci când nepotul ei cântă pe o scenă, acolo este și o parte din sufletul ei.
Nici nu știu când a trecut o oră petrecută cu tanti Ana Fârțală, deoarece, pe lângă talentul ei nativ de a aduce frumosul în viața oamenilor, este și o bună povestitoare, iar povestea ei este una demnă de a fi cunoscută și de generațiile din ziua de astăzi, care, din păcate, cu greu mai înțeleg cum e să îmbini talentul cu credința și iubirea, toate materializate în obiecte inestimabile și care, adunate toate la un loc, fac parte din patrimoniul cultural și spiritual al poporului român.
Marius Mihai COŞERARIU