Meserii de ieri şi de azi: Tâmplăria

Tâmplarii produc obiectele din inventarul unei gospodării: carul, plugul, grapa, grebla, furca, sania, sanciul, războiul de ţesut, dar şi piesele de  mobilier şi tâmplăria pentru case (uşi şi ferestre). Tâmplarul lucrează cu securea, barda, tesla, banca de tâmplărie, ferăstrăul, sfredelul, gealăul, dalta.

Scândurile ce urmau a fi folosite pentru uşi şi ferestre erau  nefinisate şi grosolane, fiind obţinute prin tăiere în traşcă. Tâmplarul  trebuia să fie un adevărat artist pentru a reuşi să le finiseze.

Bătrânul meşter tâmplar Vasile Ţicu din satul Frasin, comuna  Broşteni, ne povesteşte că nu avea decât unele unelte cu care lucra: toporul, ferăstrăul, gealăul şi ciocanul. Pentru asamblarea unor piese  de  mobilier folosea doar cleiul, fără să bată măcar un cui. A învăţat că  munca tâmplarului începe cu alegerea lemnului ce urmează a fi  lucrat. Lemnul nu trebuie să aibă cioturi, să crape bine şi să se  lucreze  uşor. Cel bun pentru mobilă şi tâmplărie nu trebuie să fie mâncat de  cari, deoarece nu rezistă multă vreme. Scândura e obţinută din lemnul  verde, fiindcă altfel se crapă.

Piesele de mobilier ce se produceau în atelierele de tâmplărie  erau blidarele, mesele, scaunele şi dulapurile. Arhaic şi modern în  acelaşi timp, blidarul este o piesă de mobilier cu rol funcţional şi scop  decorativ. Aproape în fiecare gospodărie exista un asemenea obiect în  care erau aşezate cănile, farfuriile şi lingurile. Unele dintre ele au şi un  sertar pentru sare.

Dulapul fix sau mobil a înlocuit treptat beldia, o prăjină lungă cât  camera, agăţată de tavan, pe care se atârnau ţoale şi haine. Dacă  realizarea  pieselor de  mobilier şi a tâmplăriei  nu  mai  prezentau, la  un anumit moment, secrete pentru meşterul Vasile Ţicu, în anul 1961 primeşte cea mai grea comandă, după cum el însuşi mărturiseşte. Soţia i-a cerut să-i facă un război de ţesut. Văzuse multe astfel de  stative, ştia din ce sunt  formate, însă asamblarea  pieselor a fost  proba de foc pe care a trebuit s-o treacă. Pentru multe familii, stativele, această instalaţie complicată a constituit multă vreme o adevărată sursă  de  venit.

Stativa propriu-zisă e formată din două bucăţi şi constituie  scheletul întregului ansamblu. Scândura pe care stă femeia ce ţese  este montată cu două prinzători. Călcătorul este format din patru părţi. Amnăruşul, iţele, vatalele, urzoiul constituie alte elemente componente  ale războiului de ţesut.

Obiecte nelipsite din inventarul unei gospodării ţărăneşti sunt  ragilele, cheptănuşii pentru lână, fusul, furca de tors lâna, suveicile,  sucalele. Cei mai înstăriţi deţineau maşini de tors lâna, instalaţie ce  uşura foarte mult munca femeii. Maşina de tors se poate  vedea astăzi în muzee. Dacă lâna din caierul pus în furcă trecea, fir cu fir, printre degetele celei ce torcea, până ajungea pe fus şi era răsucită, această maşină de tors era acţionată printr-o pedală. Odată fixat caierul de lână, maşinăria putea porni. Munca femeii devine astfel mult mai uşoară. Călcătorul sau pedala, odată acţionate, puneau în mişcare roata şănţuită prin care trecea firul de lână. Lâna devenea astfel fir pentru diverse ţesături sau împletituri. Maşinile de tors confecţionate din lemn au fost treptat înlocuite de maşinile de tors industriale şi multe alte produse ale tâmplarilor de pe vremuri au dispărut şi ele.

Paula BONDAR