Bicazu-Ardelean, frumoasa localitate situată la „intersecția” celor trei masive muntoase, Hășmaș- Tarcău- Ceahlău, este un nesecat izvor de credință, tradiție, spiritualitate, iar oamenii locului, ardeleni prin vorbă și port, au preocupări frumoase care vin în completarea activităților zilnice din gospodărie și familie și care rămân moștenire generațiilor care vor veni.
Margareta Obreja, este o „ardeleancă” născută la Pârâul Caprei, un cătun cu oameni simpli, harnici și credincioși, aparținător de comuna Bicazu-Ardelean, unde a învățat să coase și să iubească acest meșteșug tradițional chiar de la bunica ei, încă de când era o copilă, iar ulterior s-a perfecționat la școală sub îndrumarea doamnei învățătoare Ilenuța Ciucanu, sub oblăduirea căreia funcționa un fel de cerc – atelier de meșteșuguri în care activau majoritatea femeilor și fetelor din sat. De altfel, o parte din piesele realizate în acele vremuri vor face parte din colecția de obiecte populare tradiționale care va fi expusă în Muzeul „Silvia Barna”, ce va fi amenajat în perioada următoare în incinta cochetului Cămin Cultural Bicazu-Ardelean.
Odată cu trecerea anilor, Margareta și-a găsit partenerul de viață, pe Eugen Obreja, cel care avea să-i devină soț, nu departe, la Țepeșeni, unde s-a mutat și a pus bazele unei familii și gospodării frumoase, specifice zonei de interferență dintre Moldova și Ardeal. Margareta Obreja are trei băieți, falnici ca stejarii: Iulian, Ionuț și Marius, pe care i-a crescut în credința Lui Dumnezeu și i-a educat în același spirit, dar i-a și implicat în diverse activități comunitare, la Biserică, precum și la diverse manifestări cu ocazia sărbătorilor (1 Decembrie, Ziua Eroilor, Festivalul „Dăm Folk” etc.) îmbrăcându-i în portul tradițional românesc cusut chiar de mâinile ei.
În ciuda greutăților, Margareta nu a încetat să coase și de fiecare dată când avea un timp liber… cosea.
„Dacă bunica mea, („fie iertată!”), mi-a insuflat cu atâta dragoste acest meșteșug pe care l-am desăvârșit sub îndrumarea doamnei Ilenuța Ciucanu, era normal să continui să cos, chiar dacă trebuia să mă împart între treburile din gospodărie (îngrijirea animalelor, făcutul fânului, muncile agricole), creșterea și educarea celor trei copii și cusut. De multe ori, soțul meu mă certa (dar cu blândețe), încercând astfel să mă protejeze, spunându-mi că în timpul liber trebuie să mă odihnesc, deoarece cusutul îmi „strică” ochii. Eu am continuat să cos și chiar dacă nu mi-a fost foarte ușor, de pe mâinile mele au ieșit zeci de bundițe, cămăși populare bărbătești și femeiești, ciorapi de lână, prosoape etc. Cel mai mult îmi place să cos bundițe, atât pe material textil, cât și pe material de mușama- imitație de piele și mă mândresc de fiecare dată când văd pe stradă, la Biserică sau chiar pe rețelele de socializare, oameni care poartă bundițele cusute de mine. Acum, băieții au devenit bărbați și sunt plecați în străinătate și am mai mult timp la dispoziție să cos. Marea mea bucurie este că în curând voi deveni bunică, urmând să am o nepoțică. Încă de pe acum am emoții, având în vedere că eu am crescut doar băieți și abia aștept să-mi strâng în brațe nepoțica și să-i dăruiesc un costum popular complet cusut cu iubire și credință de mine. De fapt, chiar m-am apucat să croiesc și să cos la acest costum, iar când va veni sorocul, costumul va fi gata.
La început, coseam după tiparele și modelele specifice locului, folosind materiale țesute în casă, dar în prezent folosesc materiale din comerț, dar mi-am desăvârșit propriile modele pe care mi le creez singură, desigur, păstrând totuși, din elementele, motivele și culorile caracteristice acestei zone.
De-a lungul anilor, am fost invitată să particip cu creațiile mele populare la diferite manifestări inițiate de autoritățile locale, dar și ONG-uri implicate în protejarea și promovarea obiceiurilor și tradițiilor populare” – Margareta Obreja
Deși anul acesta, Margareta Obreja va împlini frumoasa vârstă de 56 de ani, iar în curând va primi în dar o nepoțică, încă are în priviri acea strălucire specifică doar oamenilor împliniți, care, în ciuda greutăților de zi cu zi, sunt fericiți în simplitatea lor și mândri de toate realizările obținute. De altfel, la data realizării materialului, Marageta Obreja abia sosise acasă de la fân și i se vedea pe chip oboseala, dar s-a arătat încântată să-și prezinte bundițele și cămășile cusute de-a lungul anilor cu credință, răbdare, pasiune, fantezie și iubire.
Marius Mihai Coșerariu
