Omul tradițional a făcut artă din îndeletnicirile sale, aceasta artă fiind înțeleasă ca exprimarea conștiinței sale sociale. Creatorul și privitorul, trecutul imemorial și prezentul, gestul și ideea comunică prin artă; arta populară se distinge prin încifrarea motivelor naturale. Armonia și prospețimea artei populare provine atât din geometrism cât și din cromatica excepțional armonizată.
Costumul popular însoțea omul în toate etapele vieții, și în toate momentele acesteia: fie în cotidian, fie în momentele de sărbătoare sau ceremoniale, din copilărie până la vârsta senectuții, acesta este un ansamblu cu funcție utilitară, culturală, precum și un mijloc eficient de comunicare datorită semnelor și simbolurilor reprezentate. Acesta exprima credințe, structuri sociale, mentalități, credințe și datini, chiar apartenența la o arie geografică sau de climă.
Arta țăranului român este pătrunsă de măsura și noblețea discreției; nu o tulbură ostentația sau stridențele; motivele ei radiază finețe și adâncime, fiind expresia unei spiritualități foarte vechi și a unei estetici deosebite. Estetica portului românesc nu este o expresie directă a frumuseții naturii: întâietatea nu o are motivul natural (imagini antropomorfe, păsări, animale, plante) ele fiind distilate și transfigurate. Atunci când întâlnim totuși o pasăre sau un pom, ele nu sunt oglindiri ale elementelor naturii ci au valoare de simbol.
Cămașa a păstrat până în zilele noastre atât croiul arhaic, motive ornamentale străvechi, cât și cromatică. Prin detalii de croi , decor și culoare ea ne vorbește despre statutul social, material, vârsta, ocazia și apartenența la o zona etnografică a purtătoarei.
Cămășile din nordul Moldovei pot fi cămăși drepte sau cămăși încrețite. Cămașa dreaptă se numește și bătrânească, sau cămeșoi – o foaie de pânză tăiată pentru a croi gura cămășii, de care se prind mânecile- în dreptul umerilor; pe lateral se pot prinde clini pentrut a da lărgime și subsuoară se prind pave, din același motiv. Ornamentațiile sunt făcute și din țesătura pânzei-dungi mai late ori mai înguste, sau ornamentații la gura cămășii, pe umeri, la mânecă- ce poate fi largă, încrețită cu ața, prinsă cu bentiță sau cu volan.
Cămașa încrețită se croiește din 4 sau 5 stani, atât fața, spatele cât și mânecile prinzându-se în partea superioară a cămășii, alcătuind „gura cămăsii” și prinzându-se cu brezărău, bentiță, sau ciupag. Ornamentațiile de pe mânecă sunt prinse în cele 3 registre tradiționale: altiță, încreț și râuri, cei oblici, fiind numiți costișati; ormanentații întâlnindu-se pe piept și pe spate și pe poalele cămășii. Fiind o zonă cu clima mai rece, ornamentații se întâlnesc preponderent pe mânecă, mai puțin pe piept și spate, acestea fiind în general acoperite de bundiță.
La decorarea tradițională a pieselor de îmbrăcăminte culorile de bază au fost negru și roșu, la care s-au adăugat fire de aur și argint, fluturi și mărgele; mai târziu lărgindu-se gama cromatică, menținându-se totuși un extraordinar echilibru compozițional, atât prin alternanța spațiilor albe cu cele decorate, cât și prin contrastele și cadența petelor de culoare.
Altița se cosea separat, uneori era țesută; se compune din rânduri paralele de motive zoomorfe, geometrice, avimorfe, cusute cu arnici policrom sau lânița, și îngrădite de chenar cu arnici, lânița și fir metalic. Creatoarele populare recurgeau și la paiete, mărgele de sticlă pentru a obtine maximum de efect estetic.Mai jos de altiță se coase, cu o tehnică specifică, încrețul cu mătase albă, galbenă,sau galben portocalie, cu motive bazate pe romb. Fiind monocrom, încrețul menține echilibrul între policromia altiței și a râurilor. După încreț, se cos râurii, cu elemente înrudite cromatic și geometric cu cele ale altiței.
De asemeni, pe pieptul cămășii, de o parte și de alta a gurii cămășii se cos 2 râuri, de sus de la tivul superior până la brâu; ca și râurii, motivele cusute se înrudesc cu cele de pe altiță. Uneori se coase și pe spate un râu, în dreptul coloanei vertebrale, doi râuri sau mai multe elemente, dispuse simetric.
Una din cele mai reprezentative cămăși de Bucovina este „cămșa cu pajuri”, aceasta fiind reconstituirea unei cămași aflate la Muzeul Metropolitan- New York, SUA, cămașa unei emigrante românce din sec.XIX. Aceasta a fost reconstituită în cadrul unei frumoase inițiative a Ioanei Corduneanu, arhitect, pasionată de cămașa romanească; sub titlul „Ia aidoma”, un cerc de pasionate de cultură și fapt folcloric au cusut, respectând modelele inițiale, cămăși românești aflate în mari muzee ale lumii (Smitsonian, Metropolitan, SUA, Lyon Franța, s.a.), readucându-le la viață și în spațiul geografic de unde au plecat. („Semne cusute” se numește pagina de Facebook unde se găsesc foarte multe informații pentru iubitorii de broderie autentic-românească și locul de unde am preluat imaginea.) Este croită din 5 stani, 2 în față, 1 în spate, 2 la mânecă; cămașa e „creață”, cu manșetă și bentiță la gât. Are altiță, încreț, râuri pe manecă și piept. (Va urma).
Gabriela Vanda CORTEZ
