Sophia Berbeneciuc este elevă în clasa a II-a la Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca. Cu o capcitate intelectuală peste medie, a reușit până acum să obțină rezultate de excepție la învățătură. Citește, cântă, se joacă, dar a vrut să aleagă sportul ca activitate de după școală. Spun că a ales să facă sport, pentru că a luat și lecții de canto. Dintre două pasiuni, a ales-o pe cea la care a obținut un nivel ridicat de performanță.
Sophia este sportivă la Clubul Bassai-Dai din Piatra Neamț, cu filială pe Valea Bistriței. Antrenorul său este Sensei Mihai-Iulian Popa. Sportivii Clubului Bassai-Dai din Piatra Neamț sunt foarte apreciați în țară și în străinătate pentru rezultatele remarcabile obținute la competițiile la care participă. Sophia și-a demonstrat potențialul printr-un randament înalt, participând la Campionatul Național de Karate Pentru Copii WUFK, ce s-a desfășurat la Sala Sporturilor Mediaș între 6-7 aprilie, 2024. Ea este, în urma concursului, vicecampioană națională la kihon. A mai obținut locul al III-lea la kata, locul al IV-lea la kumite. Aceste rezultate o propulsează spre Slovakia Open și Campionatul European din Polonia.
La o vârstă atât de fragedă, Sophia dovedește abilități superioare, stăpânire de sine și concentrare, trăsături de personalitate care se vor „pârgui” în timp. Astfel de copii, care cresc în disciplină, trezesc admirație pentru ceea ce fac și ce sunt și se disting prin calitățile lor vor găsi devreme propria identitate. Nu m-aș mira ca peste ani, Sophia să devină lider în sportul pe care îl practică. Pentru toate reușitele ei, meritul este al antrenorului, dar mai ales, al familiei. Părinții cunosc nevoile reale ale fiicei lor și-i prevăd un viitor în care investesc din timp. Părinții ei, înșiși modele de comportament, se implică responsabil și consecvent în formarea și devenirea Sophiei. Ei îi oferă sentimentul de siguranță fizică și emoțională, fără de care Sophia nu ar putea avea un bun autocontrol. Cred că Sophia este optimistă și sociabilă datorită atmosferei plină de iubire din familia sa.
Sensei Mihai-Iulian Popa mi-a spus despre Sophia: „Sophia este unul dintre cei mai ambițioși, talentați, muncitori și serioși sportivi din lotul de performanță al Clubului Bassai-Dai. Este perfecționistă: repetă și iar repetă până îi ies tehnicile perfect. În cei doi ani de când practică acest sport în cadrul clubului nostru, a evoluat foarte frumos, reușind să obțină titlul de vicecampioană națională la kihon. Sunt mândru de ea și sunt sigur că este un sportiv de viitor. Datorită rezultatelor obținute la competiții, este unul dintre sportivii Bassai-Dai care vor reprezenta România la Campionatul European de Karate WUFK, ce va avea loc la Varșovia, în octombrie. Nu este un sport ușor, deși așa pare ”.
Îi urăm succes Sophiei, nu ne îndoim că va reprezenta cu cinste România și comuna Borca la viitoarele competiții sportive!