joi, noiembrie 21
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Povestea lui Sabin începe într-un cătun din munți, uitat de lume, așa cum singur îl descrie, satul Recea, din comuna harghiteană Tulgheș, însă cu rădăcini în Bicaz, părinții fiind originari din Bistra și Dămuc. În Tulgheș și apoi la Corbu a urmat cursurile gimnaziale și liceul, profilul bio-chimie, apoi Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor la Brașov.

Formarea sa induce ideea unei persoane pragmatice și, cu certitudine, și acest domeniu va trebui explorat la timpul lui, dar viața l-a purtat într-o cu totul altă direcție, mai ofertantă, deoarece și-a urmat visul și pasiunea. „Pasiunea mea pentru natură și ceea ce mă înconjoară a plecat de la tatăl meu. Ușor, ușor voiam să explorez cât mai mult și să văd cât mai mult. Am început cu fotografia. Prima pasiune adevărată. Îmi plăcea să fotografiez natura și peisajele. Bicicleta a venit ca un ajutor pentru a ajunge în acele zone de imortalizat. Ulterior a devenit o pasiune și mai mare.”

Deși a avut șansa să crească într-o familie extraordinară, mare parte din copilărie și-a petrecut-o singur. A învățat să fie recunoscător pentru lucrurile simple, să respecte natura și să-i aprecieze frumusețea, să fie provocat și să învingă toate obstacolele vieții, să-și clădească o scară de valori sănătoasă. Idealurile, visurile, speranțele i-au scos în cale mai multe încercări, care nu l-au descurajat, ci, dimpotrivă, l-au convins că drumul lui duce exact acolo unde își dorește să ajungă. „Momentul primului concurs a venit din pură curiozitate. Știam că nu îmi permit tot ce înseamnă costurile ciclismului profesionist și nici nu îmi imaginam că pot ajunge în rândul celor pe care îi urmăream cu pasiune și admirație la concursurile din țară și din străinătate.” Brașov BikeRace 2019 a fost prima competiție la care a participat. A terminat pe podium, spre surprinderea lui, însă nu rezultatul notabil obținut i-a întărit ideea că aceasta e calea de urmat, ci senzațiile trăite, deciziile contra-cronometru de pe parcursul traseului, ritmicitatea pulsului în tâmple. „A fost o luptă cu mine, cel din trecut.” avea să se destăinuie sportivul. În primul an reușește să urce pe podium la toate competițiile de amatori la care participă. Nu a fost ușor, uneori se trezea la 3 dimineața în ziua concursului sau călătorea cu trenul cu două zile înainte, dormea în cort, cu bicicleta alături, mai performantă, datorită eforturilor părinților, însă departe de nivelul tot mai înalt al competițiilor la care participa.

Parcurgea distanțe de 60 de km până la start, apoi, după concurs, încă 60 înapoi spre casă. Al doilea an competițional l-a găsit mai bine pregătit: deși bicicleta era aceeași, și-a procurat echipament mai bun și a intrat în echipa de amatori Bikexpert Racing Team, care l-a susținut cu transportul sau cazarea atunci când era necesar. A câștigat aproape toate concursurile la categoria sa de vârstă, iar cel mai important rezultat a fost câștigarea Cupei României la XCM Marathon, care a însumat 5 etape în 5 concursuri diferite din țară. „După al doilea an am decis să nu mai rămân la amatori. Chiar dacă situația mea nu indica momentul unui astfel de pas, voința și energia pe care o resimțeam m-au împins mai departe: m-am legitimat la categoria Elite. Categorie unde cei mai mulți dintre adversarii mei au și 10 ani în spate de concursuri și antrenamente la cel mai înalt nivel. Eu veneam după un an și jumătate de concursuri și antrenament. Experiența nu era de partea mea, dar am considerat că plăcerea de a pedala și dorința de a face mai mult vor compensa.”

În trei ani a ajuns în top 5 rideri la mountain bike din țară. Enumerăm câteva performanțe, aleatoriu, deși lista este impresionantă: locul 5 la Campionatul Național și locul 2 în clasamentul general al Cupei României la XCM în al doilea an competițional Elite, locul 4 la Campionatul Național și locul 2 în Clasamentul General al Cupei României la XCM, în 2023. Punctul culminant în acest an a fost locul 15 general la Montafon M3 Challenge Austria. „2024 a venit cu cea mai bună formă de până acum. După vreo 3-4 ani de muncă au început să apară și rezultatele serioase și constante. Până în acest moment am reușit 3 locuri 3, un loc 1 și loc 2 în Cupa României. Și am venit pe locul 2 la Campionatul National de Maraton. Adică sunt vicecampion național la această disciplină. XCM- Cross Country Marathon este o disciplină unde concurezi pe bicicletă de tip mountain-bike și traseele sunt de tip accidentat, prin munți, păduri etc, cu lungimi de până la 100 de km și multă diferență de nivel pozitivă. Campionatul Național de Maraton s-a disputat la Păltiniș și a însemnat 80 de km cu 3000 de metri elevație pozitivă” explică cu răbdare sportivul de performanță ascultătorului neavizat.

Căutăm cu acribie modele pentru elevii noștri, pentru copiii noștri, pentru adolescenții care caută repere și nu le găsesc nicăieri, pe când le putem atât de ușor descoperi în tinerii care trec, necunoscuți și, neobservați, pe lângă noi. Sabin a rămas un îndrăgostit de natură și libertate, organizând în timpul liber tabere pentru copii și drumeții, vara, și tabere de schi, în anotimpul hibernal. Deși nu ne cunoaștem personal și el se afla între două competiții când l-am abordat online, m-a surprins promptitudinea răspunsurilor, claritatea, răbdarea, respectul, empatia. A înțeles că dincolo de un articol care evidențiază un tânăr deosebit din zona noastră și performanța acestuia, mesajul se dorește a fi altul, atât de frumos sintetizat de el însuși: „Asta e tot ce contează. Să realizeze măcar cei tineri că există și alt mod de a vedea viața.” Drum luminos în Destin, Sabin!

Cristina Chirilă

Share.

Leave A Reply