Vorbind despre ceea ce vocea interioară a poporului nostru numește „rânduială”, eminamente, trebuie să medităm la ființa națională și populară a românului. De ce? Pentru că alcătuiește o caracteristică dominantă a acestuia, de ordin spiritual, iar nota de personalitate pe care o oferă este una colectivă, care apoi se divizează la fiecare persoană, în mod deplin, diferit și bine definit.
„Rânduiala” din viața românului se propune prin două aspecte foarte importante: în primul rând, prin admirația creației, în toată splendoarea ei, de unde omul reușește să descifreze claritatea, ordinea, rânduiala absolută a Demiurgului Creator în planul creației și acuratețea a tot ceea ce ne înconjoară. În al doilea rând, rânduiala vieții este o condiție substanțială pentru supraviețuire. Studiile recente ale neuroștiinței, dezvoltate la University of California în ultimii 3 ani, ne explică faptul că persoanele care au un program bine definit și productiv reușesc să-și prelungească viața, iar procesul neuroplasticității, în toată splendoarea lui, devine cu 25% mai dinamic. Atașând aceste studii, în mod concret, la persoana românului, despre care vorbim, deducem că acesta, trăind într-o rânduiala de zi cu zi, reușește să aibă timp pentru toate, să nu fie extenuată, indiferent de activitățile de peste zi și, în ciuda vitregiilor care apar în viață, să rămână lucidă. De exemplu, bunicii și străbunicii noștri, mulți dintre ei trecuți prin anii celui de Al Doilea Război Mondial, ajung la vârste onorabile, păstrându-și mintea lucidă; da, rânduiala din timpul vieții este motivul principal pentru această realitate.
Un alt aspect pe care trebuie să-l amintesc este reprezentat de cele trei dimensiuni naturale, prin care rânduiala devine componentă a ființei spirituale a românului:
- Dimensiunea TEMPORALĂ, rânduiala fiind un timp, un ghidaj pentru român. Nu întâmplător există sărbătorile populare pe tot parcursul anului, acestea având un echivalent dinamic în viața poporului (sărbătoarea Sfintei Parascheva, numită în popor și Vinerea Mare, indică timpul întoarcerii turmelor de la stâni și începutul „tomnatului”, adică al pășunatului de toamnă).
- Dimensiunea TERESTRĂ SAU PALPABILĂ, rânduiala fiind actul practic de manifestare al omului ca oglindire al actului creator absolut: indiferent de ceea ce urmează să facă, românul cere ajutorul Divinului și își dorește ca acuratețea creației să fie reflectată și în lucrul său ( de exemplu, la coacerea mămăligii, gospodinele fac semnul crucii deasupra sau chiar în interiorul făinii; amintim și confecționarea cruciulițelor din lemn pe care gospodarii le pun la geamurile casei noi sau ale anexelor gospodărești).
- Dimensiunea ANCESTRALĂ, prin care înțelegem rânduiala ca datină sau obicei. Ea se transmite din generație în generație și are rolul de a ordona spiritual viața românului, iar cuvintele nu pot defini în totalitate complexitatea acestei dimensiuni. Nu degeaba există vorba populară: „Așa-i datul!” sau „Asta-i rânduiala!”, care nu cere explicații. Interesant este că aceste rânduieli transcendentale, manifestate terestru, se înfiripă în jurul marilor Sărbători ale creștinătății.
Într-o rânduiala aproximativă, aceasta ar fi radiografia „rânduielii de zi cu zi” din viața poporului român.
Dimitrie COȘULĂ
