Biserica Ortodoxă a rânduit pentru pomenirea generală a celor adormiți o zi liturgică în fiecare săptămână, și anume sâmbăta. În această zi, la unele slujbe, precum Miezonoptica, dar și în cuprinsul cărților de cult, se află cântări și rugăciuni special alcătuite pentru pomenirea celor adormiți. Această zi a fost aleasă deoarece fiecare sâmbătă reprezintă o reactualizare liturgică a Sâmbetei Mari, ziua în care Domnul Hristos a stat cu trupul în mormânt și S-a pogorât cu sufletul la iad, pentru a-i ridica pe cei adormiți din veac.
În mod deosebit, două sâmbete din cursul anului bisericesc sunt consacrate, în toate Bisericile Ortodoxe, pomenirii generale a celor adormiți, fiind cunoscute drept sâmbete ale morților sau sâmbete de obște și anume: sâmbăta dinaintea Duminicii Lăsatului sec de carne, numită și Sâmbăta Moșilor de iarnă și sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt, cunoscută ca Sâmbăta Moșilor de vară sau sâmbăta Rusaliilor.
Sâmbăta Moșilor de iarnă se află în strânsă legătură duhovnicească cu Evanghelia Înfricoșătoarei Judecăți, ce se citește în această duminică, chemându-ne la pocăință, iubire și responsabilitate față de aproapele. Fiind o sărbătoare cu dată schimbătoare, sâmbăta Moșilor de iarnă se stabilește în funcție de praznicul Sfintelor Paști. Anul acesta, această sâmbătă de pomenire va fi prăznuită la data de 14 februarie, când în toate bisericile se va săvârși Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului, spre odihna sufletelor celor adormiți.
În tradiția ortodoxă, termenul „moși” desemnează întregul neam din care provenim: de la strămoșii îndepărtați până la rudele apropiate, prieteni și toți cei dragi care au trecut în lumea de dincolo. Pentru aceștia se rostesc rugăciuni și se fac pomeniri, ca expresie a continuității legăturii dintre cei vii și cei adormiți. Moșii de iarnă nu sunt o zi a tristeții, ci un prilej de aducere-aminte și de reafirmare a legăturii spirituale cu cei care nu mai sunt printre noi.
Cu prilejul acestei sâmbete deosebite, credincioșii aduc la biserică daruri de jertfă pentru cei adormiți, care sunt sfințite și împărțite ca milostenie, în semn de dragoste, recunoștință și nădejde în mila lui Dumnezeu. În multe zone ale țării,
Între jertfele aduse pentru cei adormiți se află și coliva, făcută din grâu fiert și îndulcit, care simbolizează trupul celui răposat și credința Bisericii în învierea morților. Bobul de grâu, care moare pentru a aduce rod, este imaginea vieții ce renaște, așa cum și trupul omului este chemat, la vremea rânduită, la înviere. Pâinea și vinul, nelipsite de la slujbele de pomenire, ne trimit la Taina Sfintei Împărtășanii și la făgăduința vieții veșnice. Simbolismul pâinii este trupul, căci Pâinea devine Trupul lui Hristos prin Euharistie, aşa că orice pâine are vocaţie de a simboliza trupul. Vinul simbolizează sângele, adică viaţa care curge prin oameni. Vinul devine prin Duhul Sfânt Sângele Domnului la Liturghie. Aşa că orice vin simbolizează sângele. Stropirea mormântului sau a jertfelor de pâine sau colivă cu vin este aşadar un simbol liturgic complex care arată vocaţia celor adormiţi, şi a tuturor oamenilor, de a învia din morţi la sfârşitul lumii. Prin rugăciune şi pomenire, noi proorocim liturgic Învierea universală, adică curgerea sângelul prin trupurile înviate din morţi. La proorocia lui Ieremia se spune: ,,Vino Duhule şi suflă peste oasele aceste şi ele vor învia”.
Lumânările aprinse reprezintă jertfa credinței și rugăciunea înălțată pentru sufletul celui adormit. Deci aprindem și împărțim lumânări pentru că acestea reprezintă întruchiparea fizică a rugăciunii noastre pentru sufletul celui adormit întru viața cea veșnică
Așadar, rugăciunea pentru cei adormiți este un act de iubire și milostenie duhovnicească, prin care cerem lui Dumnezeu iertarea păcatelor, odihna sufletelor și așezarea lor „în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă”. Ea se întemeiază pe credința în milostivirea lui Dumnezeu și în puterea jertfei mântuitoare a lui Hristos, Care a biruit moartea și a deschis oamenilor calea vieții veșnice. Prin pomenirea celor adormiți la Sfânta Liturghie, mai ales la Proscomidie, Biserica îi încredințează iubirii lui Dumnezeu, arătând că rugăciunea comunității are putere mângâietoare și izbăvitoare. În acest fel, cei vii devin mijlocitori înaintea lui Dumnezeu pentru frații lor adormiți, împlinind porunca iubirii aproapelui. Totodată, rugăciunile pentru cei adormiți au un rol pedagogic pentru cei vii, amintindu-ne de trecerea vremelnică a vieții pământești, de responsabilitatea faptelor noastre și de chemarea la pocăință și pregătire pentru întâlnirea cu Hristos. Ele întăresc nădejdea în învierea morților și în viața veacului ce va să fie, întărind legătura dintre Biserica luptătoare și Biserica triumfătoare.
Preot Anisiea Gheorghiță
