Situată în arealul satului Văratec din comuna Agapia, judeţul Neamţ, într-o poiană mirifică de la poalele Munţilor Stânişoara, la 12 km sud-vest de oraşul Târgu-Neamţ şi 40 km nord-vest de municipiul Piatra-Neamţ, mănăstirea Văratec adăposteşte în prezent, atât in incinta monahala cât şi în satul mănăstiresc (cu case ţărăneşti tradiţionale si uliţe înguste), circa 400 de călugăriţe, care duc o viaţă de obşte, mănăstirea fiind astfel cea mai numeroasă unitate monahală din România.
Potrivit tradiției, întemeierea mănăstirii de la Văratec se datorează monahiei Olimpiada, care, cu binecuvântarea Mitropolitului Gavriil Calimachi (1760-1786) și cu ajutorul starețului Paisie de la Neamț, a duhovnicului losif și a mai multor monahii, a pus bazele unei mici sihăstrii, între anii 1781-1785.
Așezământul a cunoscut o evoluție foarte rapidă, datorat creșterii numărului maicilor, astfel încât după anul 1790, în documentele epocii, comunitatea monahală apare sub denumirea de schit. În anul 1808, în locul bisericii de lemn, prea mică pentru obștea numeroasă, stareța Nazaria (1788-1814) a început construcția unei biserici de piatră, sfințităîn anul 1812.
În timpul Revoluției din anul 1821, schitul a fost asediat și prădat de către otomani, odoarele au fost furate, iar călugărițele izgonite sau chiar ucise. În acel an, maica Olimpiada s-a refugiat la Mănăstirea Secu.
Văratecul a devenit mănăstire de sine stătătoare în anul 1839, printr-un hrisov al domnitorului Mihail Sturdza, datat din același an. Obștea mănăstirii număra atunci peste 600 de viețuitoare.
În prima jumătate a secolului alXIX-lea au fost construite zidurile din incintă, o trapeză de piatră, câteva chilii si turnul clopotniță cu trei niveluri. În seara de 11 iunie 1900, în urma unui incendiu, majoritatea chiliilor și acoperișul bisericii mari a ars. După incendiu, s-a refăcut acoperișul bisericii doar cu două turle, turlele de lemn nefiind reconstruite. De asemenea, s-a construit actualul complex de clădiri din incinta mănăstirii, singurul corp păstrat în forma initială fiind doar zidul înconjurător, ridicat in perioada 1808-1812. Paraclisul Sfântul Nicolae a fost refăcut între anii 1903-1909.
În anul 1934, la îndemnul Mitropolitului Moldovei și Sucevei, Pimen Georgescu, s-a înființat Atelierul Regina Maria, unde maicile au lucrat broderii bisericești, covoare și țesături naționale.
În 1935, în apropiere de absida rasăriteană a Bisericii Adormirea Maicii Domnului, a fost amplasată statuia de bronz a Saftei Brâncoveanu, realizat de sculptorul lon Jalea.
Între anii 1960-1961 a fost amenajat muzeul mănăstirii unde sunt expuse broderii, icoane, vase liturgice, cruci, manuscrise şi cărţi vechi religioase, o evanghelie în limba slavonă, tipărită la Lvov în 1644, ferecată în argint, o evanghelie în limba greacă tipărită la Veneţia în 1811, un epitaf lucrat în fire de aur şi argint de către Smaranda Niculce în 1798 ş.a.
În anul 1962 au fost executate lucrări de consolidare, restaurare şi renovare a celor trei biserici de la mănăstirea Varatec, iar în anii 1968-1969 au fost spălate şi restaurate picturile murale interioare ale bisericii Adormirea Maicii Domnului de către pictorul Arutium Avachian.
După anul 1989, au fost efectuate alte lucrări de restaurare a celor trei biserici, a fost modernizat muzeul mănăstirii, s-a înfiinţat o brutărie, iar magazinele mănăstirii oferă spre vânzare siropuri, şerbeturi, dulceţuri ş.a. făcute de măicuţele mănăstirii. La mănăstirea Varatec s-a retras, în anul 2000, istoricul şi criticul literar Zoe Dumitrescu-Buşulenga (n. 1920 – m. 2006), academician din 1990, care s-a călugărit (în anul 2005) cu numele Benedicta (maica Benedicta, decedată în anul 2006, este înmormântată la mănăstirea Putna).
Canonizarea și aflarea moaștelor Cuviosului Iosif de la Văratec
În cadrul ședintelor din 5-7 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat hotărârea canonizării a nouăsfinti din ținutulNeamțului. Printre cei nouă sfinți canonizați s-a aflat și Cuviosul losif de la Văratec, a cărui zi de pomenire a fost aleasă data de 16 august. Proclamarea solemnă a canonizarii celor nouă sfinți nemțeni a avut loc în ziua de 5 iunie 2008, la Mănăstirea Neamț, în prezența Preafericitului PărinteDaniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și a mai multor ierarhi ai Bisericii noastre.
La cinci ani de la canonizare, moaștele Cuviosului Iosif au fost aflate în mormântul din biserica Mănăstirii Văratec. Cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, osemintele au fost deshumate în ziua de luni, 12 august 2013, în prezența PS Părinte Ioachim, a arhimandritului Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, a arhimandritului Luca Diaconu, a stavroforei Iosefina Giosanu, stareța mănăstirii, a duhovnicilor Mănăstirii Văratec, precum și a reprezentanților Complexului Muzeal Neamt. Slujitorii au spălat fiecare fragment din oseminte cu agheasmă mică, vin alb si ulei de măsline, apoi acestea au fost șterse cu prosoape de in și bumbac și așezate într-o raclă nouă din lemn de stejar.
În apropiere, pe drumul ce leagă mănăstirea Varatec de mănăstirea Agapia, se află rezervaţiile forestiere cunoscute sub numele de Pădurea de argint (1,3 ha), alcătuită din mesteceni și Codrii de aramă (9,4 ha), cu arbori multiseculari de gorun (Quercus patraea), izvor de inspiraţie pentru poetul Mihai Eminescu în scrierea poeziei „Călin (File de poveste)”:
„De treci codrii de aramã, de departe vezi albind
Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint. […]
Iar prin mândrul întuneric al pãdurii de argint
Vezi izvoare zdruncinate peste pietre licurind”.
Pr. Gheorghiță Anisiea
