Într-o zi de sărbătoare și bucurie duhovnicească, parohia Sabasa din comuna Borca a trăit un moment deosebit: sfințirea celor 14 troițe așezate dinspre Sabasa spre Vârful Stânișoarei. La eveniment au participat numeroși credincioși, oameni ai locului și pelerini, care au însoțit acest urcuș binecuvântat.
Cele 14 troițe nu sunt doar semne așezate pe un drum de munte. Ele sunt 14 chemări la rugăciune, 14 popasuri ale omului într-o continuă alergare și 14 mărturisiri ale credinței omului parcă din ce în ce mai fricos și anxios. De la prima până la ultima troiță, drumul devine o adevărată cale a Crucii, împotriva destinului lui Nichifor Lipan, în care omul este chemat să lase în urmă zgomotul lumii, deznădejdea și să-și ridice privirea către Dumnezeu. El ne poartă spre veșnicie în isihie cu speranță.
Evenimentul capătă o semnificație aparte în apropierea sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci. Evanghelia ne amintește de șarpele de aramă înălțat de Moise în pustie: cei care fuseseră mușcați trebuiau să-și ridice privirea și să privească spre semnul rânduit de Dumnezeu pentru vindecare.
Și astăzi, în mijlocul unui „pustiu” al lumii în care fiecare om poartă propriile răni și încercări, Crucea ne cheamă să ridicăm ochii. Nu putem îndepărta întotdeauna toate greutățile drumului nostru, dar putem alege spre Cine privim în mijlocul lor.
Cele 14 troițe așezate pe munte ne amintesc tocmai acest lucru: urcușul către Dumnezeu se face pas cu pas. Uneori drumul este ușor, alteori anevoios; uneori avem putere, alteori simțim că nu mai putem. Dar la fiecare popas, Crucea ne spune că nu suntem singuri.
Iar faptul că aceste troițe au fost sfințite în prezența unei comunități atât de numeroase este, la rândul său, un semn de nădejde. Într-o vreme în care oamenii sunt adesea tot mai grăbiți și mai îndepărtați unii de alții, credința continuă să-i adune, să-i unească și să-i îndemne să urce împreună.
Cele 14 troițe mărturisesc aceeași credință: că drumul omului nu se termină în pustiu, că rana nu are ultimul cuvânt și că, atunci când ne ridicăm privirea spre Hristos, Crucea poate deveni izvor de viață și nădejde făcându-ne imuni la mușcăturile șerpilor ce ne ies în cale.
Fie ca aceste troițe să rămână peste ani nu doar repere ale muntelui, ci și repere ale sufletului, chemându-i pe toți cei care vor trece pe acest drum să se oprească pentru o clipă, să se roage și să-și amintească de Dumnezeu. Totodată să primească Preamilostivul jertfa celor care au trudit într-o formă sau alta la edificarea acestor monumente mărturisitoare de credință!
Preot Paroh Mihai IFRIM
