Scoală, Rareș, tu Ștefane!
Moldova e toată-n clocot
Plâng prea sfintele icoane,
Plâng cetățile în hohot!
Se zbat în neagră uitare
Mănăstirile sfințite
Plâng credințe, plâng altare
Plâng a noastre oseminte.
Vuiesc apele în maluri
Clocotesc codrii de aramă
Plâng Arhanghelii în ceruri
Plânge sufletul de mamă.
Se cutremură pământul
Munții jale și rușine
Plânge prin ruine vântul
Plâng mormintele străbune.
Ce e dat, ne-a tot fost dat
Ne-au călcat tătarii, hunii
Împărat după-mpărat
Și chiar cornul semilunii.
Am răbdat biruri, durere,
Foame am răbdat și chin
Ni s-a dat să bem doar fiere
Și în străchini doar venin!
Până când vom plânge oare?
Când usca-ni-se-va slova
Văzând cum încet ne mor (moare!)
Altarele din Moldova?!
Să oprim crunta pierire
Ștefane, scoală Moldova
Să-i cinstim cum se cuvine
Frumusețea, harul, vorba…
Să oprim cu-a noastră forță
Tot dezastrul și urgia
S-aprindem cu sfântă torță
Altarele-n România!
