joi, noiembrie 21
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Aleasa noastră pentru acest număr este „o punte în munte”, între judeţele Neamţ şi Suceava, între Borca şi Broşteni. Este vinovată că revista noastră a trecut dincolo de munţii Neamţului. Este originară din Mădei, comuna Borca, locuieşte şi activează la Broşteni, judeţul Suceava, oraşul românesc cu cea mai mare suprafaţă. Şi cu mulţi, mulţi oameni de ispravă, între care şi-a găsit lesne locul şi doamna profesoară Bondar.

Am întâlnit-o prima dată la o manifestare dedicată lui Constantin Turcu la Grinţieş în 2015, când a însoţit pe doamna profesoară Doina Gheorgheasa, nepoata ilustrului cărturar. Mi-a spus despre un ansamblu cultural pe care-l conduce şi a fost invitata noastră la prima ediţie a Festivalului Haiducilor din 2017. De atunci este o statornică prietenă a Grinţieşului, a haiducilor, a „Ecoului munţilor”, unde publică articole ştiinţifice sau de popularizare a etnografiei şi folclorului.

Este absolventă de ”Calistrat Hogaș”, Piatra Neamț, şi după încheierea liceului activează ca profesor suplinitor la Liceul Borca. În  perioada 1998-2001, urmează cursurile Școlii Postliceale „Grigore Tăbăcaru” Bacău, specializarea educator – învățător şi se dedică acestei profesii la Borca şi apoi la Broşteni. La Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava urmează cursurile Facultăţii de Litere și Științe ale Comunicării, specializarea Română-Franceză, devenind profesor de română şi franceză la Liceul Tehnologic ”Nicolai Nanu”, Broșteni, Suceava. Cum îi stă bine omului să înveţe toată viaţa, în perioada 2020-2022, în cadrul Universităţii Tehnice Cluj Napoca, studiază la Facultatea de Litere, secția Etnologie, o specializare necesară pornirilor domniei sale de cercetare.

A înţeles foarte bine zbuciumul şi nevoile românilor din Bucovina de peste graniţă şi a avut numeroase coolaborări şi proiecte în acest sens. Amintim Proiectul Educațional European – ”Copilăria are aceeași limbă” – coordonator de proiect în parteneriat cu Centrul Culturii Tradiționale Române, Cernăuți, Ucraina sau Proiectul educațional ”Suntem români mereu” – coordonator de proiect educațional în parteneriat cu Grupul Folcloric ”Perla” Cernăuți, Ucraina. Nu s-a temut de pandemie, nu-i e frică de război. Efortul domniei sale a fost apreciat şi prin „Diploma de Excelență” (2018) – Cernăuți, Ucraina, Festivalul Internațional de Folclor ”În grădina cu flori multe” sau Diplomă de Excelență (2017 – Cernăuți, Ucraina, Festivalul Internațional de Folclor „În grădina cu flori multe”. În  primăvara aceasta a lipsit din paginile revistei noastre, căci a fost la … Cernăuţi.

Este iniţiatoarea şi coordonatoarea Proiectul educațional ”Arc peste timp”, inclus în CAER, secțiunea cultural-artistic-folclor, tradiții, obiceiuri, la care participă an de an elevii de pe Valea Muntelui. Ca preşedintă a Asociaţiei Culturale „Muntenii Broştenilor” conduce un grup de 60 de copii şi părinţi iubitori de folclor în numeroase proiecte, obţinând multe premii, fiind vizitată de televiziuni centrale, fiind invitată la festivaluri în ţară şi străinătate şi nu putem să nu amintim participarea la Festivalul Internaţional pentru copii de la San Remo.

Ar mai fi multe de spus şi o aşteptăm pe doamna profesoară să ne facă cât mai multe mărturisiri într-un inteviu pe care intenţionăm să i-l smulgem pentru un număr viitor. Sănătate vă dorim să puteţi să puneţi în faptă gândurile şi visele!

Daniel DIEACONU 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share.

Leave A Reply