Personalitatea lunii: Constantin Cojocaru-Ţuiac sau despre diplomatul ce-a a fost plutaş pe Bistriţa

Constantin Cojocaru, zis Ţuiac, este cunoscut în regiune şi nu numai prin cartea sa „Plutăritul pe Bistriţa – Incursiune în istorie” şi prin eforturile sale de a mai organiza nişte „plute de plăcere” pe Bistriţa.

S-a născut în satul Lunca, comuna Borca, judeţul Neamţ şi a fost din prima promoţie ce a absolvit cursurile Liceului „Mihail Sadoveanu” Borca, în 1957. În 1962 a terminat studiile Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Istorie-Filozofie. A urmat şi cursurile  Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş. Până în 1978 a lucrat în cadrul Ministerului de Externe şi a fost şi diplomat la Ambasada României la Paris, după care şi-a sfârşit cariera în domeniului turismului internaţional. Scria despre Bistriţa şi oamenii ei: „M-am născut, am copilărit printre muncitorii forestieri şi plutaşi, i-am cunoscut bine, am muncit cot la cot cu ei, i-am stimat şi respectat întotdeauna şi dacă regret ceva, este că Dumnezeu nu m-a dăruit cu harul de a le descrie viaţa grea, plină de riscuri şi privaţiuni în care trăiam cu toţii în acele vremuri…“

L-am cunoscut în perioada încare lansase prima ediţie a cărţii sale la Librăria „Cetatea Doamnei” din Piatra-Neamţ şi am primit atunci un autograf. L-am aflat apoi în paginile revistei „Historia” cu un articol despre… plutărit. Am îndreptat cartea sa spre învăţătorul Ilie Alexandru cu cererea de a o citi şi de a scrie despre autor şi cartea sa. În acest timp am primit un telefon: „Mă numesc Constantin Cojocaru, mă trag de la Borca, nu ai auzit de mine, dar…”. Mi-am permis să-l contrazic şi, mirat, mi-a cerut să mă citeze într-un studiu despre banda fraţilor Baltă. Mi-a spus că atunci când a căutat referinţe despre celebrii bandiţi a dat de numele meu şi de… „Ecoul Munţilor”. Mi-a promis că va scrie ceva pentru revista noastră. Cândva. Am primit destul de repede un articol, bine documentat, apoi luna următoare altul. S-a scuzat că scrie greu din cauza problemelor cu vederea şi nu crede că va mai putea trimite. Dar au sosit noi articole, despre mărimea plutelor, despre profesorii săi de la Borca, despre Cheile Borcii sau despre muzica ce a învăţat-o la şcoală.

O carieră prodigioasă, un cursus honorum remarcabil pentru un copil pornit în lumea largă dintr-un sat de pe Bistriţa, de la poalele Stânişoarei, care nu a uitat nicio clipă de unde a plecat. Suntem onoraţi să-l numim „Personalitatea lunii” la revista „Ecoul Munţilor”!

Daniel DIEACONU