PERSONALITATEA LUNII Autoprezentare: „IO, Ion Pîrvulescu, zis şi Don Profesor”

M-am născut pe malurile Dunării, la Drobeta Turnu Severin, în vremuri de mare căldură. Pe 10 august 1951 s-a înregistrat în Bărăgan cea mai mare temperatura de până acum în scumpa noastră ƫară: +44,5⁰ C. Eu am prins recordul, m-am născut cu două zile mai repede, pe 8 august (acelaşi an, evident). Copilăria şi şcolile le-am făcut în urbea natală, iar după terminarea liceului am „zâs” să merg la facultate. Ȋmi plăceau mie dealurile din jurul oraşului meu drag, dar vroiam să ajung mai sus: la munte. Aşa că m-am înscris la Facultatea de Geologie şi Geografie a Universitătţi din Bucureşti. Vroiam eu să ajung să lucrez la o staţie meteorologică montană, cât mai sus, mai aproape de cer (pe vremea aceea Facultatea de Geografie avea şi asemenea specializari). Și cum m-am înscris la admitere am şi reuşit.

Numa că socoteala a ieşit altfel. La absolvire Partidul şi Guvernul avea nevoie de dascăli în şcolile de ƫară, aşa că n-am avut alte soluƫii: am ajuns dascăl la ƫară. Cum tot mă atrăgea muntele, după lungi şi încordate momente de aşteptare, urmare a epuizării tuturor priorităţilor la repartiƫii, am ajuns la alegerea pe care o făcusem în defavoarea unor aşezări mai de jos, de la câmpie. Nu puteam să merg eu Teleorman sau la Jurilovca (deşi m-am născut la Dunare nu-mi place peştele). Trebuia să ajung la munte. Și uite aşa am ales şi am pus repartiƫia la Hangu „în giudeƫul Neamtzu”. Să împac pofta de munte, dar să nu uit şi de Dunărea de acasă pe care am înlocuit-o cu lacul de la Bicaz. Aveam ce-mi plăcea: şi munte şi apă cât vezi cu ochii.

Am zis că dacă o să stau ca „profisor” la Hangu (nume cu rezonanƫă chinezească, căci şi asta m-a atras, nu degeaba îmi spuneau toƫi Mao), nu o să stau mult. Ziceam eu vreo trei luni, apoi o să găsesc altceva, mai aproape de Bucureşti, unde mă chemau dragostele. Și am stat la Hangu 6 ani şi nu mi-a părut rău deloc. Aici m-am simƫit grozav, mi-am făcut şi datoria de dascal (zâc eu cu onoare), am  hoinărit pe coclauri sub umbra Ceahlăulul. M-am înţeles grozav cu oamenii locului, am avut colegi minunaţi, unii dintre ei veniţi ca şi mine, pe repartiţie, de pe la Sighişoara, din Sălaj, Târgu Mureş, Câmpia Turzii, chiar şi de la Timişoara (cel mai aproape de Hangu era de loc din Borsec).

După vreo 6 ani mi-a venit vremea de însurătoare şi în 1980 am plecat de la Hangu şi cu nevasta şi la alt serviciu. Am ales drumul cercetării la Staƫiunea de cercetări Geografice, Geologice şi Biologice “Stejarul“ de la Pângăraƫi. Era o schimbare majoră în meseria mea de geograf. Am lucrat aici 25 de ani, mai întâi la Pângaraƫi, iar din 1983 la Piatra Neamƫ, unde am rămas până ziua de astazi. Staƫiunea “Stejarul” era elita cercetării româneşti în domeniu şi aici mi-am continuat munca în slujba naturii. Am lucrat domeniul climatologiei aplicate cu orientare spre protecƫia mediului şi, mai ales, pe studii de dinamica poluanƫilor atmosferici urmare a condiƫiilor climatice şi microclimatice evaluând impactul poluării asupra aşezărilor din jurul marilor platforme industriale (studii de anvergură pe marile platforme chimice de atunci de la Săvineşti şi Roznov, Borzeşti ) dar şi cercetări numeroase în “creierul” munƫilor la Exploatarea de sulf din Munƫii Călimani şi la la Tarniţa, la Exploatarea minieră Leşu Ursului. Muncă foarte interesantă în medii industriale unde nu puteai intra decât cu masca de gaze pe figură (apropos, am folosit-o mult mai mult decât am purtat-o  armată). Când ajungeam acasă, nevasta mă punea să-mi schimb imediat hainele de serviciu cu altele care nu miroseau a clor, amoniac, benzen şi alte “parfumuri” de la gazele provenite prin instalatiile care îmi băgam nasul (pardon, cartuşul de la masca de gaze). Ȋntre timp familia a crescut:  1982 s-a născut Vlad şi în 1986 Ilinca. Munceam mult, cu pasiune, însă posibilităţile de finanţare pentru cercetare erau din ce  mai restrânse, aşa că găseam din ce în ce mai greu contracte. Aşa că îmi mai completam veniturile cu orele de geografie predate un an în învăƫământul gimnazial, apoi într-un alt an cursuri la o şcoală postliceală din Piatra Neamƫ şi un an lucrări de laborator  de climatologie şi meteorologie la secţia de Geografie a Universităƫii “Ștefan cel Mare” din Suceva. După 1989 am participat la întocmirea a 122 de documentaţii de evaluare a impactului de mediu, bilanƫuri de mediu şi evaluarea riscului poluării de către unităƫi economice şi instituƫii de pe raza judeƫelor Neamƫ, Bacău, Suceava, Vrancea, Covasna, Harghita şi Olt.

Și a venit anul 2005, când am părăsit cercetarea şi, în  urma concursului, am acces la Administraƫia Parcului Naƫional Ceahlău. Mai întâi ca şef de serviciu în cadrul Direcƫiei Judeƫene de Administrare a Parcului Naƫional Ceahlău şi Salvare în Munƫi şi, din anul 2006, ca şef de birou la Direcƫia de Administrare a Parcului Naƫional Ceahlău, unde am lucrat cu drag şi dăruire până la ieşirea pensie în noiembrie 2019. Aşa că ultima parte a carierei mele am ajuns să lucrez acolo unde am dorit în urma cu 53 de ani de la terminarea facultăţii: în natură, pe munte, într-un parc naƫional unde era şi o staƫie meteo  pe vârful Toaca… Au fost 15 ani de muncă extraordinari, alături de colegi minunaƫi şi cu rezultate, cred eu, deosebite. Chiar şi acum când mă trezesc dimineaƫa de la fereastra apartamentului unde locuiesc în Piatra Neamţ mă uit spre apus şi văd Ceahlăul. Chiar dacă uneori nu-l pot zări din cauza norilor, îl simt că este acolo, veşnic şi măreƫ, mereu în inima mea…